Jurisdictional conflict over administrative liability damages for failure to issue license: O.U.G. 27/2003 and Law 554/2004 jurisdiction prevails over civil delictual competence

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata sumei de 2.143.950 RON cu titlu de beneficiu nerealizat şi a sumei de 471.029,38 RON cu titlu de dobândă legală aferentă beneficiului nerealizat.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe inacţiunea pârâtului în emiterea unei autorizaţii de funcţionare timp de aproximativ 3 ani.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349, art. 1357 şi art. 1385 C. civ. privind răspunderea delictuală.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, depus la data de 18.03.2022, reclamanta a precizat faptul că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, dispoziţii legale care se completează cu dreptul material aplicabil despăgubirilor, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 1349, art. 1357 coroborate cu art. 1385 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 892 din 11.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost trimisă cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, litigii cu profesionişti, spre competentă soluţionare.

În motivare, instanţa a reţinut că acţiunea nu se subordonează noţiunii de "contencios administrativ" prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât litigiul trebuia să se nască fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, curtea de apel reţinând că litigiul este de drept civil, raportat la temeiul răspunderii civile delictuale şi la faptul că reclamanta este o societate, a trimis dosarul spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, pentru litigii cu profesionişti.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 28 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2509 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VIII-a contencios administrativ si Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflict negativ de competentă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, instanţa a constat că litigiul este de natură să intre în sfera contenciosului administrativ având în vedere prevederile art. 11-12 din O.U.G. nr. 27/2003 care reglementează procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice şi art. 8 teza a II-a din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Mai reţine că la determinarea prejudiciului, faptul că instanţa se va raporta la condiţiile răspunderii civile delictuale, condiţii de drept comun, pe care reclamanta trebuie să le probeze, nu este de natură să confere o natură civilă litigiului în cauză, întrucât acest aspect ar echivala cu o nesocotire a naturii raporturilor juridice născute între părţi ca urmare a refuzului unei autorităţi publice de a-şi îndeplini obligaţia prevăzută de art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 în termenul stabilit printr-o hotărâre judecătorească şi care impune analizarea legalităţii acelui refuz şi a consecinţelor produse.

3. Dosarul a fost înregistrat la 24 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti – secţia VI-a civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat plata de despăgubiri pentru inacţiunea pârâtului Ministerul Sănătăţii în emiterea unei autorizaţii de funcţionare timp de aproximativ 3 ani, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 şi art. 1349, art. 1357 şi art. 1385 C. civ.

Este de menţionat că în dosarul nr. x/2016, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la eliberarea autorizaţiei de funcţionare reclamantei, cerere admisă în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 774 din 22 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, pe care şi-a întemeiat cererea reclamanta, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 554 din 2004.

Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 "Dacă, în urma admiterii acţiunii, autoritatea administraţiei publice nu îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 11 alin. (2) în termenul stabilit prin hotărârea judecătorească, la cererea reclamantului, instanţa poate obliga conducătorul autorităţii administraţiei publice în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia la plata unei amenzi judiciare reprezentând 20% din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum şi la plata unor despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârziere".

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată" şi art. 8 teza a II-a din acelaşi act normativ, "(...)de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Din dispoziţiile legale evocate raportate la actele dosarului rezultă că litigiul pendinte privind solicitarea reclamantei de plată a despăgubirilor pentru inacţiunea unei autorităţi publice, respectiv Ministerul Sănătăţii, de a elibera autorizaţia de funcţionare, este de natură să intre în sfera contenciosului administrativ.

Totodată, sunt de menţionat şi prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, potrivit cărora în situaţia în care reclamanta a solicitat plata despăgubirilor ulterior soluţionării dosarului nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la eliberarea autorizaţiei de funcţionare reclamantei, cererea se adresează aceloraşi instanţe de contencios administrativ competente.

Aşadar, acţiunea în despăgubiri este subsecventă acţiunii principale, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ şi supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual.

În stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzelor, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a stabilit două criterii şi anume, locul ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi cuantumul litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte obligarea unei autorităţi publice centrale, respectiv Ministerul Sănătăţii, la plata de despăgubiri pentru neemiterea unei autorizaţii de funcţionare, ca urmare a aprobării tacite a cererii formulate în temeiul O.U.G. nr. 27/2003, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2023.