Pension annulment ruling quashed and remanded for failure to assess forced-departure evidence.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Section) allowed the claimant’s appeal, quashed the Court of Appeal Bucharest’s judgment no. 1920 of 30 September 2004, and remanded the case to the same court for retrial. The dispute concerned the claimant’s action against the Bucharest Municipal Pension House seeking annulment of decision no. 12902/11049 of 28 June 2004 and a declaration that he was an ethnically persecuted person; the first-instance court had dismissed the claim for lack of proof of ethnic persecution. The High Court held the appeal meritorious because the lower court failed to analyze all relevant evidence, particularly the date, duration, and causes of the claimant’s forced departure from Northern Transylvania with his family, which are essential to establishing refugee status under the applicable legal framework.
Legislator headnote
AI generatedPension annulment ruling quashed and remanded for failure to assess forced-departure evidence: Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, M.V., care a motivat că nu s-a avut în vedere momentul în care a fost obligat să părăsească localitatea natală, împreună cu mama și frații săi.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 2943/2004, reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12902/11049 din 28 iunie 2004, emisă de pârâtă și constatarea că are calitatea de persoană persecutată din motive etnice.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod nelegal i s-a respins cererea, apreciindu-se în mod greșit că din probele administrate nu rezultă calitatea reclamantului, de persoană persecutată din motive etnice, deoarece autorii săi au trecut în România, înainte de Arbitrajul de la Viena.
Prin sentința civilă nr. 1920 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, ca neîntemeiată, reținând că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, deoarece nu a făcut dovada persecuției etnice.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, M.V., care a motivat că nu s-a avut în vedere momentul în care a fost obligat să părăsească localitatea natală, împreună cu mama și frații săi.
Recursul este întemeiat, sentința instanței de fond fiind într-adevăr criticabilă, sub aspectul administrării tuturor probelor utile cauzei.
Instanța nu a analizat probele efectuate în dosar, pentru a stabili data la care reclamantul a părăsit Ardealul de Nord, precum și durata refugiului și bineînțeles, cauzele acestuia.
În stabilirea calității de refugiat trebuia stabilit momentul, respectiv motivul pentru care reclamantul împreună cu familia sa au fost obligați să părăsească localitatea de origine și să se refugieze în județul Timiș, localitatea Teremia Mare.
În consecință, în vederea suplimentării probatoriului, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, care urmează să aibă în vedere și celelalte aspecte relevate de recurent, în cuprinsul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.V. împotriva sentinței civile nr. 1920 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2005.