Territorial Jurisdiction for Post-Retirement Salary Claims by Former Prosecutors Under Labor Code Domicile Rule

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 10.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei să dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor eferente, începând cu data de 20.07.2018 până la data pensionării, în funcţie de salarizarea aferentă procurorilor din cadrul S.I.I.J., acestea incluzând drepturile specifice personalului detaşat, care să fie incluse în indemnizaţia de încadrare; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată din noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală începând cu data de 20.07.2018 şi în continuare, pe viitor, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâtei la plata, respectiv la acordarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor de drepturi băneşti corespunzătoare, cu titlu de salariu lunar), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective.

În şedinţa publică din 5 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021,Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. şi a dispus disjungerea cauzei privitoare la aceasta, în baza art. 99 alin. (1) C. proc. civ., acordând termen la 03.05.2022, ora 9:30, pentru când s-a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a se depune concluzii scrise referitor la excepţia necompetenţei teritoriale.

Urmare acestei dispoziţii, la 5 aprilie 2022, s-a format dosarul nr. x/2022, iar, prin sentinţa civilă nr. 3016 din 3 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. pretinde diferenţe de drepturi de natură salarială care decurg din raporturile de serviciu cu titlu de despăgubiri, aceasta având, în prezent, calitate de pensionar – fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

O astfel de acţiune cu obiect principal acordarea de despăgubiri – diferenţe de drepturi salariale – este o acţiune ce izvorăşte din raportul de serviciu al reclamantei, un litigiu de dreptul muncii, care este de competenţa tribunalului, în componenţa sa destinată soluţionării litigiilor de muncă.

Totodată, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de munca revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, iar, conform art. 210 din Legea 62/2011 cauzele referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente, în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Având în vedere că, la momentul sesizării instanţei, reclamanta nu mai are calitatea de procuror, ci de pensionar, în determinarea competenţei instanţei nu este incident criteriul locului de muncă, deoarece reclamanta nu mai are un loc de muncă, şi nici prevederile art. 127 C. proc. civ., care reglementează o competenţă alternativă având în vedere strict calitatea de procuror a reclamantului la data formulării cererii de chemare în judecată.

Instanţa a constatat că Tribunalul Bucureşti nu îndeplineşte condiţia de a fi instanţa în a cărei circumscripţie este situat domiciliul reclamantei, astfel că nu este competent teritorial să soluţioneze pricina.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 12 ianuarie 2023, Tribunalul Alba, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a învestit Tribunalul Bucureşti la data de 10.12.2021, cu un litigiu având ca obiect drepturile salariale izvorând din raporturile de muncă dintre aceasta şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cum reclamanta şi-a încetat activitatea prin pensionare, prin publicarea în M.Of. nr. 1172/10.12.2021 a Decretului Preşedintelui României nr. 1288 din 10.12.2021, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa teritorială urmând a fi stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Potrivit acestor dispoziţii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, care, în speţă, aşa cum rezultă din copia conformă a cărţii de identitate, la momentul sesizării instanţei se situează în Mun. Bucureşti.

Competenţa teritorială în speţă, este una exclusivă şi de ordine publică, având în vedere interpretarea per a contrario a prevederilor art. 126 C. proc. civ. şi astfel nici părţile şi nici instanţa neputând deroga de la dispoziţiile legale care o instituie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat acordarea unor diferenţe de drepturi de natură salarială care decurg din raporturile de serviciu cu titlu de despăgubiri, fiind vorba, aşadar, de un litigiu de dreptul muncii.

Totodată, se constată că reclamanta (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi-a încetat activitatea prin pensionare, la 10.12.2021, astfel cum reiese din publicarea în M.Of. nr. 1172/10.12.2021 a Decretului Preşedintelui României nr. 1288 din 10.12.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului şi conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Este de subliniat că prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competenţă alternativă a instanţelor (tribunalelor), dar şi exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente (ori de la domiciliul sau reşedinţa sa, ori de la locul de muncă).

Cum reclamanta şi-a încetat activitatea prin pensionare la 10.12.2021 (data sesizării primei instanţe), în determinarea competenţei instanţei nu este incident criteriul locului de muncă, deoarece reclamanta nu mai are un loc de muncă, şi nici prevederile art. 127 C. proc. civ., care reglementează o competenţă alternativă, având în vedere strict calitatea de procuror a reclamantului la data formulării cererii de chemare în judecată.

Faţă de cele anterior expuse, văzând şi art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, la determinarea instanţei competente este necesar a se avea în vedere domiciliul sau reşedinţa reclamantei la data sesizării instanţei.

Raportat la împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 10.12.2021, domiciliul reclamantei se situează în judeţul Alba, iar aceasta nu a făcut dovada că ar fi avut o reşedinţă în Bucureşti la acea dată, fiind irelevante eventualele modificări ale domiciliul reclamantei, ulterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată, Înata Curte constată că Tribunalul Alba este instanţa căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a pricinii deduse judecăţii.

În considerarea celor ce preced, reţinând că la data introducerii acţiunii reclamanta avea domiciliul în jud. Alba, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.