Cassation annulment for failure to formulate valid legal criticism despite prior binding statute on abusive bank clauses

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 2 februarie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L. au solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16 octombrie 2007 la art. 5 şi art. 8 lit. a), b) şi c), să oblige pârâtele la restituirea sumelor încasate nelegal, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea de acţiune depusă la 11 martie 2016, la solicitarea instanţei, reclamanţii au arătat că valoarea sumelor solicitate este următoarea: valoarea comisionului de administrare, conform graficului de rambursare, este de 111.890,348 RON, valoarea comisionului de acordare credit este de 15.583,61 RON, în timp ce valoarea diferenţei de dobândă este de 690.341,694 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 188/2017 din 9 februarie 2017, Tribunalul Iaşi –Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele D. S.R.L. şi C. S.A.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei inserate la art. 5 teza a III-a din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16 octombrie 2007 privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite C. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei inserate la art. 8 lit. b) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16 octombrie 2007, referitor la comisionul de acordare a creditului.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 8 lit. c) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16 octombrie 2007, referitor la comisionul de administrare.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 563,44 Euro reprezentând diferenţa de dobândă, percepută în baza clauzei constatată ca fiind abuzivă, suma de 3455,5 Euro încasată cu titlu de comision de acordare a creditului şi suma de 1099,11 Euro RON încasată cu titlu de comision de administrare, precum şi dobânda legală la aceste sume începând cu data de 04 decembrie 2014 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă a sumei.

A respins acţiunea în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 8 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16.10.2007, referitor la comisionul de rambursare anticipată.

A obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 2140,8 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din care, suma de 900 RON reprezentând onorariul apărătorului şi suma de 1240,8 RON reprezentând onorariul expertului.

Această hotărâre a fost lămurită prin sentinţa civilă nr. 269/2018 civ. din 08 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că pârâta, care este obligată să plătească reclamanţilor sumele percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum şi cheltuielile de judecată, este C. S.A.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L. au declarat apel.

Prin decizia nr. 573/2017 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a admis apelul formulat de C. S.A. şi cel formulat de D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 188/2017 din 9 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta C. S.A. să restituie reclamanţilor suma de 1092,01 EURO încasată cu titlu de comision de administrare.

A înlăturat din sentinţa apelată menţiunea privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, începând cu data de 04 decembrie 2014 şi până la plata efectivă a sumelor.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

A obligat intimaţii la plata către fiecare din apelanţi a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 573/2017 din 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă a declarat recurs pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 2081 din 22 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 573/2017 din 22 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi intimata-pârâtă D. S.R.L.

A fost casată decizia atacată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe de apel, spre rejudecare.

Pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia Civilă a fost reînregistrat dosarul sub nr. x/2016

Prin decizia civilă nr. 388/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă, au fost admise apelurile formulate de C. S.A. şi de D. S.R.L. în privinţa sentinţei civile nr. 188/2017 din 09.02.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost schimbată în parte în sensul că: au fost respinse cererile privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 8 lit. b) şi art. 8 lit. c) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1599 din 16.10.2007, referitoare la comisionul de acordare a creditului, respectiv comisionul de administrare.

A fost respinsă, în consecinţă, cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea sumelor de 3455,5 euro încasată cu titlu de comision de acordare a creditului, respectiv suma de 1092 euro încasată cu titlu de comision de administrare.

A fost înlăturată din sentinţa apelată menţiunea privind obligarea pârâtei C. S.A. la plata dobânzii legale, începând cu data de 04.12.2014 şi până la plata efectivă a sumelor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate ce nu contravin prezentei decizii.

Au fost obligaţi intimaţii la plata către apelanta D. S.R.L. a sumei de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi către apelanta C. S.A. la plata sumei de 4.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi 2.000 de RON, cheltuieli de judecată în recurs.

Prin încheierea pronunţată la 03 noiembrie 2021 s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorilor din cuprinsul minutei, a dispozitivului şi a considerentelor deciziei civile nr. 388/22.09.2021 în sensul că: în locul menţiunii eronate din minuta deciziei, preluată în dispozitiv – hotărârea este definitivă – se va reţine că decizia este supusă recursului, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Iaşi. În locul menţiunii eronate din ultimul paragraf din considerente, referitor la temeiul de drept pentru soluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată, ca fiind art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va reţine ca fiind corect art. 453 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., ca fundamente juridice pentru soluţionarea cererilor privind cheltuielile de judecată, cereri formulate de C. S.A. pentru etapa apelului şi pentru cea a recursului, respectiv de D. S.R.L. pentru etapa soluţionării apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 388/2021 din 22 septembrie 2021, astfel cum a fost îndreptată, la 09.11.2021, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, rejudecarea cererilor de apel, respingerea acestora ca nefondate, precum şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2016*, la 05 ianuarie 2022, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recurenţii apreciază că decizia este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material.

În opinia recurenţilor, orice contract bancar trebuie să respecte toate condiţiile de validitate ale unui contract, precum şi pe cele ale Legii nr. 193/2000 şi ale Directivei nr. 93/13/CEE.

După evocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi pe cele ale art. 1 lit. a) din Anexa la aceeaşi lege, menţionează recurenţii-reclamanţi că analiza caracterului abuziv al clauzelor trebuia să se facă şi prin raportare la limitarea instituită de art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE.

Concluzionând, arată că, pentru a fi considerată abuzivă, o clauză contractuală trebuie să întrunească două condiţii, şi anume: să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi să fie aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, sunt considerate nenegociate clauzele cuprinse în contractele standard preformulate, precum şi cele care redau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, cum este cazul şi contractului de credit în cauză.

Această prezumţie nu este înlăturată de faptul că au fost informaţi cu privire la creditul acordat şi costurile pe care le presupune, iar apoi şi-au manifestat liber consimţământul la încheierea contractului; arată că, punerea la dispoziţia lor a diferitelor oferte ale băncii şi faptul că au optat pentru una dintre variantele propuse, nu reprezintă o negociere, ci doar o manifestare a unei adeziuni la condiţiile de creditare prestabilite.

Pe de altă parte, arată că aceste contracte de adeziune sunt caracterizate prin existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, partea ofertantă având o poziţie economică superioară celeilalte, precum şi prin existenţa unei oferte generale şi abstracte (adresate tuturor potenţialilor clienţi), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) şi detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate). Or, în cauză, contractul de credit încheiat între părţi la 16.10.2007 întruneşte toate trăsăturile unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, textul de lege stipulând în sarcina profesionistului sarcina probei caracterului negociat al contractului.

In ce priveşte ce-a de-a doua condiţie, respectiv existenţa unui dezechilibru în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, recurenţii apreciază că trebuie făcută analiza distinctă pentru fiecare clauză contestată în parte.

Astfel, în ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare, arată că deşi perceperea acestui comision nu era interzisă de legislaţia de la momentul încheierii contractului, iar ulterior a fost enumerat de art. 36 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010 printre comisioanele bancare admise în contract, acesta este abuziv întrucât încălcă prevederile art. 1 şi art. 4 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 193/2000.

Mai arată recurenţii-reclamanţi faptul că, prin contractul de credit banca nu a înţeles să definească termenul de "acordare" şi, în lipsa definirii acestui comision într-un limbaj inteligibil, nu au avut posibilitatea de a înţelege cu claritate motivele pentru a fost perceput. De asemenea, arată că nu s-au prevăzut motivele pentru care comisionul este perceput, astfel că recurenţii, în calitate de consumatori, nu au putut înţelege de ce această sumă ar trebui suportată distinct de dobândă, independent de garanţiile personale şi reale pe care le-au oferit în garantarea obligaţiilor şi de conduita avută în raporturile cu banca.

Prin urmare, apreciază că pentru aceeaşi prestaţie au plătit atât comision de acordare cât şi dobânda contractuală şi că, faţă de natura activităţilor întreprinse de bancă, suma percepută ca şi comision, 3455 euro, este nejustificat de mare, producând un dezechilibru semnificativ între prestaţiile reciproce ale părţilor.

Pentru aceleaşi considerente, în esenţa, apreciază că şi perceperea comisionului de administrare, de 0,05%, aplicat la valoarea creditului este abuzivă.

Invocă recurenţii-reclamanţi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în speţe similare, concluzionând că este, în mod evident, întrunită şi condiţia referitoare la dezechilibrul semnificativ creat prin inserarea acestor clauze, dat fiind cuantumul considerabil al sumelor achitate lunar cu acest titlu, ponderea acestora în suma rambursată, împovărându-se astfel costul total al creditului.

În concluzie, apreciază că este de neînţeles dacă aceste comisioane reprezintă costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de bancă ca urmare a unei fapte a consumatorului şi, eventual, în funcţie de ce criterii se cuantifică aceasta. În lipsa acestor explicaţii, consideră că cele două comisioane nu reprezintă decât o dobândă mascată, pe care banca ar fi perceput-o sub forma unor comisioane care, în mod firesc, şi în acord cu principiul bunei credinţe, ar fi trebuit să acopere nişte costuri ale băncii, pe care le presupune activitatea sa specifică. Însă, prin aceste comisioane, banca ar fi majorat în mod abuziv dobânda, provocând în mod evident un dezechilibru contractual în favoarea sa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 01 februarie 2022, cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte.

La 14 februarie 2022 intimata-pârâtă C. S.A., prin avocat, a formulat, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la decizia nr. 2081/22.20.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La 23 februarie 2022, întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi care nu au uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

La 25 august 2022, intimata-pârâtă D. S.R.L., prin avocat, a înaintat la dosar, prin poşta electronică, cerere de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, anexând factura fiscală Seria SP, Nr. 1242/01.08.2022 şi extrasul de cont din 18.08.2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că în cuprinsul cererii de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 08 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 29 decembrie 2022, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 21 martie 2023.

La 15 martie 2023 intimata-pârâtă C. S.A., prin avocat, a înaintat la dosar, prin poşta electronică, cerere de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, anexând factura fiscală Seria BA, Nr. x/24.02.2022 şi extrasul de cont din 17.03.2022.

La termenul de judecată din 21 martie 2023, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru inexistenţa unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele hotărârii recurate şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma avută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi autorii recursului şi-au întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, aceştia nu au invocat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în dispoziţiile textului de lege mai sus enunţat.

Având în vedere că recurenţii-reclamanţi nu aduc în discuţie motive de nelegalitate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecarea cauzei, Înalta Curte reţine că susţinerile prin care se tinde a se demonstra caracterul nenegociat al clauzelor prevăzute la art. 8 lit. b) – comisionul de acordare credit – şi lit. c) – comisionul de administrare – în contractul de credit, şi existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, se circumscriu aspectelor factuale ale cauzei, incompatibile cu analiza pe care o poate efectua instanţa de recurs.

Notează Înalta Curte că prin decizia de casare, pronunţată în soluţionarea recursului declarat de intimata-pârâtă C. S.A., a statuat deja cu privire la clauzele prevăzute la art. 8 lit. b) şi c) din contractul de credit nr. x/16.10.2007, respectiv faptul că nu pot fi considerate abuzive, fiind exprimate în contract prin termeni clari şi inteligibili, motiv pentru care nu se poate susţine nici existenţa unui dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor, perceperea acestor comisioane fiind justificată prin prisma demersurilor efectuate de către intimata-pârâtă atât anterior încheierii contratului de credit cât şi pe parcursul derulării acestuia.

Instanţa de apel a reţinut că modalitatea în care instanţa supremă, prin decizia de casare a dat dezlegare aspectului litigios se impune fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului.

Prin urmare recurenţii ar fi trebuit să formuleze critici în raport de considerentele pe care instanţa de prim control judiciar şi-a fundamentat soluţia, respectiv să demonstreze că nu erau incidente dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.. Altfel spus, a relua toate susţinerile din fazele procesuale anterioare, ignorând dezlegările date de instanţe în diverse etape procesuale, nu echivalează cu o motivare propriu-zisă a căii extraordinare de atac a recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autorii recursului nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 388/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă.

În ceea ce privesc cererile intimatelor-pârâte de obligare a recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata-pârâtă C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.944,06 RON, iar cele de la filele x atestă efectuarea de către intimata-pârâtă D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.488,10 RON.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata către intimata-pârâta C. S.A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum în cuantum de 2.944,06 RON, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 17.03.2022, respectiv la plata către intimata-pârâta D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.488,10 RON, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 18.08.2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 388/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă C. S.A. a sumei de 2.944,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă D. S.R.L. a sumei de 1.488,10 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.