Consumer jurisdiction in savings-credit contract disputes: nullity of pre-dispute forum-selection clauses under consumer protection law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by ordering that the Timișoara Court retain jurisdiction over the case, dismissing the competing claim for jurisdiction by the Bucharest Sector 6 Court. The dispute involved a consumer’s action against a banking entity and a state ministry to enforce payment of state subsidies and penalties under a savings-credit contract, which triggered a jurisdictional clash after both courts initially declared themselves incompetent based on conflicting interpretations of a contractual forum-selection clause. The decisive legal basis was Article 126(2) of the Code of Civil Procedure, which renders pre-dispute jurisdictional agreements in consumer protection matters null and void, thereby activating the mandatory consumer-friendly jurisdiction rule under Article 113(1)(8), which permits consumers to sue at their domicile, thus invalidating the contractual provision favoring the professional’s seat and establishing alternative competence that became definitive upon the consumer’s initial filing.
Legislator headnote
AI generatedart. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 194 C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 223 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 126 alin. (1) C. proc. civ; Consumer jurisdiction in savings-credit contract disputes: nullity of pre-dispute forum-selection clauses under consumer protection law: , au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1270 C. civ., art. 288-317 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 453 şi art. 223 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă:
Prin cererea înregistrată la 29.06.2022 pe rolul Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtii B. S.A. şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei solicitând obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata primei de stat datorate conform contractului de economisire – creditare nr. AF008J433/22.01.2016, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului, obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra primelor datorate, de la scadenţa calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plăţii efective, obligarea pârâtei B. S.A. la evidenţierea primelor de stat virate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administratiei în contul său deschis la banca pârâtă, iar, în subsidiar, în situaţia în care va rezulta că pârâta B. S.A. nu a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei plata primelor de stat, obligarea acesteia la plata primele de stat datorate conform contractului şi a dobânzii legale penalizatoare, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1270 C. civ., art. 288-317 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 453 şi art. 223 C. proc. civ.
Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocând faptul că nu se află în situaţia competenţei alternative reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 25112 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Timişoara – secţia I Civilă a fost admisă excepţia necompentenţei teritoriale a Judecătoriei Timisoara, declinându-se competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârâta B. S.A. s-a încheiat contractul de economisire–creditare AF008J433 în care, la capitolul 24 din condiţiile generale, părţile au prevăzut faptul că: "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa judecătorească din municipiul Bucureşti competentă în materie." precum şi faptul că această clauza nu trebuia acceptată în mod expres şi în scris de către reclamantă, dat fiind faptul că beneficiara clauzei este pârâta şi nu aceasta.
Mai reţine instanţa că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., respectiv art. 126 alin. (2) din acelaşi act normativ, ce reglementează competenţa teritorială alternativă, nu sunt incidente în cauză, întrucât părţile ar fi trebuit să prevadă explicit un loc al executării obligaţiei, nefiind suficientă determinarea lui prin aplicarea regulilor supletive de drept comun, ori ca reclamanta să invoce norme speciale din legislaţia specifică din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.
Astfel, în absenţa indicării exprese a locului executării şi a nefundamentării cererii pe reglementarea specială referitoare la consumatori, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 107 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecatoriei Timisoara, iar în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a dispus declinarea competenţei de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 6 Bucureşti, în circumscripţia căreia se afla atât sediul pârâtei la data formulării acţiunii cât şi localitatea la care face trimitere expresă clauza atributivă de competenţă din convenţia părţilor.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la 27 decembrie 2022.
Prin sentinţa nr. 353 din 25 ianuarie 2023 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara. A fost constatată existenţa conflictului negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi Judecătoria Timişoara, dispunându-se sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă sunt deplin aplicabile în cauză, întrucât reclamanta are calitatea de consumator, în sensul legislaţiei speciale în materie, fiind o persoană fizică care, în contractul de economisire – creditare încheiat cu pârâta B. a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, beneficiind astfel de toate garanţiile legale aplicabile în materia protecţiei consumatorilor în executarea contractelor; parata are, de asemenea, calitatea de profesionist, iar obiectul litigiului îl reprezintă cererea de evidenţiere şi de plată a primelor de stat, fiind o cerere în executarea contractului de economisire – creditare.
În privinţa clauzei prevăzută la capitolul 24 din contractul de economisire – creditare, instanţa a reţinut că potrivit art. 126 alin. (2) Cod procedură civilă, clauza compromisorie încheiată înainte de naşterea dreptului la despăgubire nu se aplică în litigiile din materia protecţiei consumatorilor, iar dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 instituie o aplicare a principiului protecţiei drepturilor consumatorilor, prin acordarea prin lege a posibilităţii consumatorului de a se adresa instanţelor de la domiciliu, în vederea protejării intereselor sale.
Constatând că prin alegerea de către reclamantă a Judecătoriei Timişoara ca instanţă teritorială de soluţionare a litigiului, competenţa a fost stabilită în mod definitiv, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale.
În vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 20 februarie 2023, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Litigiul are ca obiect pretenţii, respectiv plata către reclamantă a primelor de stat datorate conform contractului de economisire–creditare nr. x/22.01.2016 şi dobanda legală penalizatoare de la scadenţa calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plăţii efective.
Prin urmare, este un litigiu din materia protecţiei drepturilor consumatorilor; reclamanta se circumscrie noţiunii de consumator, în sensul definiţiei de la punctul 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, fiind o persoană fizică care la data încheierii contractului a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; pârâta B. fiind un profesionist, în sensul definit prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, fiind o persoană juridică care a acţionat în scopul activităţii sale comerciale; obiectul litigiului fiind o cerere în executarea contractului de economisire – creditare.
Prin clauza stipulată la capitolul 24 din contractul de economisire–creditare, Sediul instanţei competente, părţile au prevăzut ca litigiile rezultate din contract să fie soluţionate de instanţa judecătorească din municipiul Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată nescrisă.
Înalta Curte reţine că, în cauză nu poate fi invocată clauza atributivă de competenţă inserată în contract, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de economisire-creditare, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, astfel cum impune textul de lege în mod imperativ. Drept consecinţă, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite.
Conform dispoziţiilor de drept comun, regula în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată urmând a fi introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afara instanţelor prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa de la domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
Norma citată este o normă de protecţie a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanţa judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competenţă domiciliază) această normă de competenţă fiind o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor. Or, prin declinarea competentei teritoriale în favoarea instanţei de la sediul profesionistului, aceasta prevedere legală a fost golită de conţinut.
Notează instanţa supremă că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v C.), în materia protecţiei consumatorului, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.
În speţă, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei de către Judecătoria Timişoara, instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte reţine că în această materie s-a reglementat o competenţă teritorială alternativă, reclamantul având alegerea între două sau mai multe instanţe simultan competente, conform art. 116 C. proc. civ., iar odată introdusă cererea la una din instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă de competentă, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi pe pârâţii B. S.A. şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara – secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2023.