Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning labor salary recalculation action to Alba County Court

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de dosar x/2022 s-a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de bază al reclamanţilor începând cu data de 01.03.2018/data angajării, pe toată durata existenţei raporturilor de muncă şi obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre salariul încasat de reclamanţi – directori financiari contabili, şi salariul de bază al managerului din cadrul angajatorului, diminuat cu 15% pentru spitale cu peste 400 de paturi, respectiv diminuat cu 10% pentru spitale cu până la 400 de paturi; obligarea la plata actualizată a sumei rezultate, în funcţie de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective, la dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume; obligarea pârâţilor angajatori la eliberarea adeverinţelor cu privire la salariul de bază recalculat; obligarea pârâţilor angajatori la calcularea şi virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferenţelor de contribuţii sociale, corespunzător recalculării salariului de bază de la data modificării legii nr. 153/2017 (martie 2018) şi în viitor, pe toată durata existenţei raporturilor de muncă, respectiv depunerea unei declaraţii rectificative la casa de pensii, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 24.10.2022, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, precum şi faptul că, prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii au solicitat disjungerea cererilor, faptul că s-a invocat atât excepţia necompetenţei teritoriale (având în vedere domiciliile reclamanţilor) cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pentru a se putea soluţiona aceste excepţii, instanţa a dispus disjungerea din dosarul de bază şi formarea de noi dosare, în funcţie de domiciliile reclamanţilor.

În dosarul nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au domiciliul în judeţul Alba.

Prin sentinţa civilă nr. 2485/2022 din 24 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Cluj – secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompentenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, declinându-se competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Alba, complet specializat în litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reţinut că, potrivit art. 269 din Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competenţa teritorială exclusivă în privinţa litigiilor de muncă.

Instanţa a apreciat că în prezentul litigiu nu se impune aplicarea art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., întrucât reclamanţii pretind drepturi individuale similare dar derivate din raporturi de muncă distincte, cu angajatori diferiţi, în unele situaţii impunându-se chiar a se completa cadrul procesual pasiv, dacă se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de unii dintre pârâţi.

S-a reţinut că în speţă nu există coparticipare procesuală activă, astfel că prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, întrucât în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, având în vedere că hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, cât timp este vorba despre raporturi de muncă distincte, cu angajatori diferiţi şi perioade diferite de activitate.

Aşa fiind, prin raportare la domiciliul şi locul de muncă al reclamanţilor, astfel cum a fost indicat în înscrisurile ataşate dosarului, şi având în vedere că reclamanţii nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată prin întâmpinările dupuse la dosar, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 16 decembrie 2022 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinta civilă nr. 203/2023 din 01 februarie 2023 Tribunalul Alba a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. A fost constatată existenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Tribunalul Cluj, dispunându-se suspendarea cauzei şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a art. 269 din Codul muncii, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., şi anume, existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, s-a reţinut că toţi reclamanţii din dosarul iniţial, x/2022 au calitatea de directori financiar-contabili, că pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice.

În aceste condiţii, a apreciat rezonabil a se considera că între drepturile şi obligaţiile părţilor deduse judecăţii există o "strânsă legătură", reclamanţii fiind interesaţi să promoveze o acţiune comună, nu doar prin prisma utilităţii administrării unui probatoriu comun, ci şi din perspectiva pronunţării unei soluţii unice care să rezolve conflictul dedus judecăţii.

Aşa fiind, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, instanţa a considerat că Tribunalul Cluj era instanţa competentă a soluţiona cererea formulată de reclamanţii din cauză.

În vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la 15 februarie 2023, sub nr. de dosar x/2022

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Cluj şi Tribunalul Alba – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub număr de dosar x/2022, îl reprezintă drepturile băneşti solicitate de reclamanţii A. şi B., împreună cu alţi 68 de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Judeţean de Urgentă Alba Iulia şi Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, alături de alţi 68 de pârâţi, unităţi spitaliceşti, fiind de necontestat faptul că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conform cărora: "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.".

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrată iniţial sub nr. x/2022, în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul pe raza judeţului Cluj, formând dosare noi în funcţie de domiciliile acestora.

În dosarul nr. x/2022, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei pentru reclamanţii A. şi B., cu domiciliul în raza de competenţă a Tribunalului Alba şi locul de muncă în Judeţul Alba, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în privinţa acestor reclamanţi, în favoarea Tribunalului Alba.

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă, în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi. Însă, în cauză, pentru părţile din dosarul iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, a reţinut instanţa că nu se află în situaţia de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanţi are un raport distinct cu câte un pârât din prezentul dosar şi, dacă, în general, majoritatea reclamanţilor au încheiat un contract de administrare cu spitalul la care îşi desfăşoară activitatea, sunt şi reclamanţi care nu au încheiat un astfel de contract ci sunt numiţi prin ordin de către Ministerul Sănătăţii sau prin dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean, situaţie în care trebuie introduşi în cauză şi emitenţii ordinelor de numire. De asemenea, salarizarea fiecăruia dintre reclamanţi este una distinctă, în funcţie de mai multe criterii, printre care şi categoria spitalului în care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Astfel, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul unor pârâte, unităţi spitaliceşti, diferite, chiar dacă solicitarea dedusă judecăţii şi modalitatea de cercetare a cauzei sunt comune.

De asemenea, Înalta Curte reţine că pentru o parte dintre reclamanţi, Tribunalul Cluj a luat măsura disjungerii şi a constituit dosare separate, împrejurare ce face să dispară legătura dintre acestea, constând în finalitatea comună prefigurată, întrucât măsura disjungerii împiedică prorogarea de competenţă ce operează ca urmare a dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În concret, măsura disjungerii este o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj, măsură ce nu poate fi cenzurată de instanţa învestită cu prezentul regulator de competenţă.

În consecinţă, nu se poate considera că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Cluj, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2022, care au domiciliul pe raza judeţului Cluj, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii din dosarul disjuns, nr. x/2022, care nu au nici domiciliul în circumscripţia Tribunalului Cluj şi nici locul de muncă în Judeţul Cluj, ci pe raza teritorială a Judeţului Alba, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Judetean de Urgentă Alba Iulia şi Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2023.