Abusive loan clauses: mischaracterization of partial settlement as renunciation of the entire claim and violation of procedural nullity rules

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 31.10.2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D., au solicitat instanţei să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la punctul 5 al Contractului de credit nr. x din 31.08.2006 potrivit căreia dobânda urmează a fi calculată prin aplicarea unui procent de 1,75 % la dobânda care se afişează la sediile C., obligarea pârâtelor la calcularea dobânzii prin aplicarea marjei fixe din contract de 1,75 la indicatorul de pe piaţa interbancară (Euribor) 6 luni şi fără a fi avută în vedere dobânda afişată la sediul băncii (Dobânda de referinţa variabila-DRV), solicitând ca dobânda să fie recalculată de la data încheierii contractului până la zi cu restituirea diferenţei percepută în mod nelegal, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la punctul 9 lit. a) din contractul de credit potrivit căreia banca percepe un comision de administrare lunar în cuantum de 15 euro, obligarea pârâtei C. la restituirea acestui comision plătit în mod nelegal, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la punctul 9 din contractul de credit, potrivit căreia banca percepe un comision de acordare de 0,95 %, obligarea pârâtei C. la restituirea acestui comision plătit în mod nelegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3317 din 02 mai 2018, Judecătoria Piteşti a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta D. ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C. S.A. pentru perioada ulterioară încheierii contractului de cesiune de creanţe. A admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. S.A. A constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzută în contractul de credit bancar nr. x/31.08.2006 la pct. 5 - în ceea ce priveşte sintagma "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C. (...)". A fost obligată pârâta C. S.A. să restituie reclamanţilor sumele reprezentând diferenţa între dobânda percepută la momentul încheierii contractului şi noul procent al dobânzii aplicat la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data modificării abuzive a ratei dobânzii în sensul prevăzut la art. 5 din contract. S-a constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în contractul de credit bancar nr. x/31.08.2006 la pct. 9 lit. b) - privind comisionul de acordare credit şi pct. 9 lit. c) - privind comisionul de administrare. S-a dispus înlăturarea clauzelor sau părţilor de clauze constatate abuzive din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/31.08.2006. A fost obligată pârâta C. S.A. să restituie reclamanţilor sumele încasate în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, prev. la pct. 9 lit. b) şi pct. 9 lit. c) din contractul menţionat, începând cu data încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1209 PF/31.08.2006. A fost respins celălalt capăt de cerere, ca neîntemeiat. A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. S-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 2115 din 08 mai 2019, Tribunalul Argeş – secţia Civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor ce vizează comisioanele de acordare, respectiv administrare credit, ca neîntemeiată. A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect restituire sume achitate în plus cu titlu de dobândă şi comisioane până la data de 31.09.2010, respectiv ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă ulterior acestei date. A menţinut în rest sentinţa. A obligat intimata la plată sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel, după reducerea corespunzătoare a onorariilor de avocat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii.

Prin decizia nr. 820/R-cont din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a luat act că reclamanţii au renunţat la judecata cererii lor de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi D. şi s-au anulat, în tot, hotărârile pronunţate în cauză.

La 05 noiembrie 2021, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 820/R-cont din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul modificării soluţiei de anulare a tuturor hotărârilor pronunţate în cauza dedusă judecăţii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, la 23 noiembrie 2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

În motivarea recursului, recurenţii au arătat că prin convenţia încheiată pârâta C. S.A., a recunoscut că a acţionat în baza unor clauze abuzive, referitoare la modul de calcul al dobânzii, iar aceasta a fost de acord cu restituirea unor sume percepute abuziv cu titlu de dobândă.

Însă, arată recurenţii că în convenţia depusă nu au menţionat, în mod expres, că solicită anularea hotărârilor pronunţate în cauză şi nici că renunţă la cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor, ci doar au fost de acord cu calculul făcut de pârâtă şi cu restituirea sumei astfel rezultate, cu titlu de dobândă percepută nelegal.

Punctează recurenţii că acea convenţie a fost încheiată cu pârâta C. S.A. tocmai ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor şi pentru încheierea pe cale amiabilă a litigiului.

În aceste condiţii, apreciază că soluţia de anulare a tuturor hotărârilor din cauza dedusă judecăţii este nelegală, având în vedere şi faptul că nu au avut cunoştinţă de notele scrise depuse de intimata-pârâtă prin registratură la 17 septembrie 2021, prin care a solicitat aplicarea art. 406 alin. (5) C. proc. civ. şi, prin urmare, nu au avut posibilitatea de a-şi exprima poziţia asupra acestor aspecte, conform principiului contradictorialităţii.

Mai susţin recurenţii că, din motivarea deciziei atacate, nu rezultă faptul că dobânda fixă de 5,95% va fi transmisă cesionarului pârât D. pentru ca şi acesta să aplice procentul negociat, aşa cum pârâta C. S.A. a stipulat în ofertă, instanţa omiţând a se pronunţa asupra acestui aspect.

În fine, apreciază recurenţii că soluţia corectă ar fi fost aceea de a se constata abuzive clauzele contestate, a se lua act de încheierea litigiului pe cale amiabilă, conform ofertei de negociere propusă de pârâta C. S.A. şi, pe viitor, să se menţină dobânda fixă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ., C. civ. şi pe cele ale art. 24 din Constituţia României.

La 3 ianuarie 2022 cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte D. şi C. S.A.

La 26 ianuarie 2022, în termen legal, intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanţei de recurs ca prin hotărârea pronunţată să admită recursul formulat de recurenţii-reclamanţi.

La 03 februarie 2022, în termen legal, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat; în subsidiar, respingerea recursului ca tardiv formulat; într-un al doilea subsidiar, respingerea recursului ca inadmisibil; într-un alt treilea subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

La 15 februarie 2022 întâmpinările formulate de intimatele-pârâte au fost comunicate recurenţilor-reclamanţi.

La 25 februarie 2022, în termen legal, recurenţii-reclamanţi, prin avocat, au formulat răspuns la întâmpinărările depuse de intimatele-pârâte, prin care: cu privire la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.A., au solicitat respingerea ca neîntemeiate a excepţiilor nulităţii, tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului; iar, cu privire la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D., să se constate că aceasta a achiesat la recursul declarat de aceştia. De asemenea, au precizat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta fiind analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

La 18 octombrie 2022, recurenţii-reclamanţi, prin avocat, au transmis la dosar, prin poşta electronică, punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care au solicitat instanţei să aibă în vedere răspunsul formulat la întâmpinările depuse de intimatele-pârâte, să observe faptul că prin acesta au invocat şi dezvoltat motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină recursul, inclusiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., să invoce instanţa, din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., încălcarea de către instanţa de recurs a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, să dispună prorogarea discutării excepţiei nulităţii recursului şi stabilirea termenului de judecată în şedinţă publică.

La 18 octombrie 2022, intimata-pârâtă C. S.A., prin avocat, a transmis la dosar, prin fax, punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care solicită ca, în cazul în care instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului în procedura de filtru şi va considera că se impune analiza pe fond a recursului, să dispună fixarea termenului de judecată, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului pe fond, în şedinţă publică.

Prin încheierea completului de filtru din 31 ianuarie 2023 s-au respins excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă C. S.A. prin întâmpinare; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, stabilindu-se termen de judecată la 21 martie 2023, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, criticile recurenţilor-reclamanţi urmează a fi analizate exclusiv pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Cererea dedusă analizei curţii de apel a fost reprezentată de recursul formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 2115 din 08 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş prin care s-a admis apelul formulat de intimata-pârâtă C. S.A. şi s-a schimbat în parte sentinţa nr. 3317 din 02 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti.

Pe parcursul soluţionării cererii de recurs, la 20 septembrie 2021, recurenţii-reclamanţi au înaintat la dosar note de concluzii scrise prin care au solicitat instanţei de recurs să ia act de renunţarea la judecata privind cauza din dosarul nr. x/2017, motivat de faptul că au fost negociate clauzele abuzive prevăzute la punctul 5 din Contractul de credit nr. 1209 PF/31.08.2006, în acest sens fiind încheiată Convenţia nr. 324 din 3 septembrie 2021, pe care au anexat-o notelor de concluzii scrise.

Recurenţii-reclamanţi critică decizia pronunţată de instanţa de recurs susţinând că aceasta în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că nu au renunţat niciodată la judecata cererii introductive, ci doar la calea de atac a recursului.

Astfel, arată recurenţii-reclamanţi că din motivarea deciziei atacate nu rezultă că instanţa de recurs ar fi luat act de voinţa lor reală, astfel cum acesta a fost exprimată atât oral, la termenul de dezbateri din 20 septembrie 2021, cât şi prin notele de concluzii scrise depuse la acel termen, respectiv de faptul că aceştia au renunţat strict la recursul formulat şi înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, au solicitat instanţei să nu mai oblige intimata-pârâtă C. S.A. la rambursarea diferenţei de dobândă încasată, precum şi de solicitarea de menţinere a celorlaltor hotărâri pronunţate în dosar, cu consecinţa transmiterii dobânzii negociate şi stabilite de către instanţă şi intimatei-pârâte D..

Criticile de recurs urmează a fi primite, constatându-se a fi fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.".

Totodată, dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.", iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.".

Aşadar, atât limitele învestirii instanţei de judecată, cât şi ale desistării, sunt stabilite de părţi în temeiul principiului disponibilităţii, principiu fundamental al procesului civil, nefiind permis instanţei de judecată să treacă de aceste limite decât în cazurile strict prevăzute de lege, însă în nici un caz să extindă cererea de renunţare peste ceea ce părţile au exprimat prin voinţa lor.

Examinând cererea recurenţilor-reclamanţi exprimată prin concluziile scrise depuse la termenul din 20 septembrie 2021, precum şi Convenţia nr. 324 din 03 septembrie 2021, instanţa supremă constată că instanţa de recurs a apreciat în mod greşit faptul că aceştia înţeleg să renunţe la judecata cererii introductive de instanţă şi nu doar la calea de atac a recursului, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii.

Astfel, notează Înalta Curte faptul că din Convenţia încheiată nu rezultă intenţia recurenţilor-reclamanţi de a renunţa la judecata cererii lor de chemare în judecată, nefiind indicate dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. ci, ceea ce s-a menţionat, a fost faptul că aceştia vor depune în instanţă cererea de renunţare la judecata privind cauza din dosarul nr. x/2017.

De asemenea, în preambulul convenţiei se menţionează în mod clar calitatea procesuală a părţilor din dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, iar în primul aliniat părţile au arătat că au convenit la încheierea convenţiei în vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului în curs de derulare.

Aşa fiind, faţă de modalitatea de formulare a convenţiei, rezultă că este vorba nu de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, ci de renunţarea la judecata cererii de recurs aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti; de altfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă era favorabilă recurenţilor-reclamanţi, la fel ca şi hotărârea pronunţată de instanţa de apel, chiar dacă aceasta doar în parte, astfel că nu se justifica interesul recurenţilor-reclamanţi de a solicita renunţarea la judecata cererii lor de chemare în judecată, cu consecinţa anulării acestor hotărâri ce consfinţeau drepturile câştigate.

De asemenea, constată instanţa supremă că la termenul de judecată din 20 septembrie 2021, doar recurenta-reclamanta A. a fost prezentă, lipsind recurentul-reclamant B., iar instanţa de recurs a luat act de precizările orale ale recurentei-reclamante cu privire la pretinsa renunţare la judecată şi pentru recurentul-reclamant, contrar dispoziţiilor art. 407 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlaltor reclamanţi.".

Procedând astfel, instanţa de recurs a nesocotit regimul juridic al coparticipării procesuale, art. 60 alin. (1) C. proc. civ. reglementând faptul că "Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia.", renunţarea la judecată săvârşită de unul dintre coparticipanţi producând efecte numai cu privire la persoana sa, neputând fi extinsă şi asupra celorlalţi.

Notează instanţa supremă că instanţa de recurs nu a procedat la stabilirea limitelor înţelegerii părţilor şi a efectelor pe care acestea au dorit să le atribuie înţelegerii. Instanţa avea îndatorirea de a întreba partea neasistată de avocat dacă prin convenţia încheiată înţelege să achieseze la hotărârea pronunţată în calea de atac a apelului de Tribunalul Argeş, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii atacate, sau înţelege să renunţe la judecata cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării în tot a hotărârilor pronunţate în cauză, dat fiind faptul că obiectul convenţiei încheiate l-a reprezentat exclusiv clauzele contractuale prevăzute la punctul 5, privind procentul de dobândă.

Acest lucru se impunea şi prin prisma statuărilor hotărârii date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-269/19, în sensul că "nimic nu se opune (...) ca instanţa naţională să invite părţile să negocieze în vederea stabilirii modalităţilor de calcul al ratei dobânzii, cu condiţia ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective şi ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor", instanţa naţională având îndatorirea de a supraveghea negocierile pentru a nu se produce o situaţie mai grea în detrimentul consumatorului.

Practic, Banca pârâtă, achiesând la soluţia instanţei de apel de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii clauzei de dobândă variabilă, a negociat în etapa recursului modalitatea de calcul a ratei dobânzii, rezultatul acestor negocieri fiind materializat în convenţia depusă la dosar. În acest context, faţă de conţinutul lipsit de rigoare al manifestării de voinţă a părţilor expus în respectiva convenţie, instanţa era obligată, în exercitarea rolului activ, instituit de art. 22 C. proc. civ., să deceleze voinţa reală a părţilor şi să dispună în consecinţă.

Prin urmare, întrucât instanţa de recurs a făcut o calificare greşită a actului de dispoziţie al recurenţilor-reclamanţi, apreciind că este o renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 C. proc. civ., în contextul în care manifestarea acestora pare a avea valenţa unei achiesări la hotărârea pronunţată de instanţa de apel, conform art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii atacate.

Reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte manifestarea de voinţă a recurenţilor-reclamanţi exprimată prin cuprinsul Convenţiei nr. 324 din 03.09.2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 820/R-cont din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.