Unfounded appeal against unconstitutionality challenge nullified for lack of statutory grounds

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societăţii ca urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 80-82 şi art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A., dispunându-se excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvenţională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B., prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa calea de atac astfel exercitată fiind respinsă, ca nefondată.

Este de menţionat că, în apel, petentul B. Senior a formulat, la 9 noiembrie 2015, cerere de intervenţie în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea pronunţată la 25 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Constanţa; prin decizia nr. 1113 din 9 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, soluţia a fost menţinută prin respingerea recursului, ca inadmisibil.

Ulterior, împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015, petentul B. Senior a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenţie, iar împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, respectiv împotriva încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, a formulat recurs şi pârâtul B..

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. Senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2011, respectiv de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015, pronunţate în acelaşi dosar.

Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii şi, rejudecând recursul, admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat ca nefondată.

Cererea de revizuire astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 24 mai 2021, sub numărul de dosar x/2021, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 4.

Prin decizia nr. 2096 din 19 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată de revizuentul B., în considerentele deciziei pronunţate, instanţa supremă a reţinut că aceasta a fost invocată din altă perspectivă decât cea avută în vedere în aprecierea admisibilităţii cererii de revizuire în cauză, astfel încât nu s-a mai impus punerea în discuţie a acesteia.

De asemenea s-a reţinut faptul că, raportat la soluţia dată cererii de revizuire, nu se mai poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 putând fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispoziţiile C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 2096 din 19 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs revizuentul B., în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., arătând totodată, că motivele de recurs vor fi redactate după primirea motivării hotărârii.

Cererea de recurs astfel formulată a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 20 octombrie 2022, sub nr. x/2022, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 7.

La termenul de judecată din 16 februarie 2023 recurentul B. a formulat cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de faptul că hotărârea nr. 2096 pronunţată la 19 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021, ce face obiectul recursului, nu a fost încă comunicată, precum şi note de şedinţă prin care a invocat necompetenţa secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2023 în dosarul nr. x/2022 Înalta Curte a respins excepţia necompetenţei secţiei a II-a Civile, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), teza a II-a din Legea nr. 47/1992, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 304/2022 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017.

Referitor la cererea formulată de petentul B., în cadrul dosarului nr. x/2022, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, la termenul din 16 februarie 2023 s-a dispus formarea dosarului asociat, nr. x/2022

Prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2023 în dosarul asociat, nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, la 17 februarie 2023, a formulat recurs petentul B. arătând că motivele de recurs vor fi redactate şi depuse după primirea motivării hotărârii.

Recursul astfel formulat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, la data de 20 februarie 2023, sub nr. x/2022/a2* şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 5.

La termenul de judecată din 21 martie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii cereri de recurs, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 din acelaşi act normativ, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate.

Faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ. din 1865, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar art. 306 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor de lege anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie şi motivat, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de legiuitor.

Prin urmare, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. din 1865, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speţă, se constată că recursul declarat nu a fost motivat, nefiind dezvoltate motivele de nelegalitate ce privesc hotărârea recurată. Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, dat fiind faptul că nici prin declaraţia de recurs şi nici ulterior, recurentul nu a dezvoltat vreun motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi, pe cale de consecinţă, va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula cererea de recurs formulată de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 16 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.