Employee's appeal in labor damages dispute ruled inadmissible; employer's RUB 141,930.93 award stands final.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant's appeal against the Court of Appeal's decision of 7 June 2022, which had rejected a motion to annul a decision that had itself denied a motion for revision; the earlier Court of Appeal judgment of 28 May 2020 (partially granting the employer's claim for damages for the employee's non-performance of work duties and failure to return company goods, ordering payment of RUB 141,930.93 plus other amounts) therefore stands as final. The underlying dispute was an individual labor conflict under Articles 254 and 256 of the Labor Code, concerning an employer's claim for full compensation for losses caused by an employee's faulty performance during the employment contract. The court held the appeal inadmissible because, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code (as in force) and Articles 513(5) and 508(4), decisions in labor conflicts are subject only to appeal, and judgments resolving revision or annulment motions are subject to the same avenues of attack as the original decision; since the underlying appellate decision was final and not appealable, the challenged decision was also final and not subject to recourse, consistent with the principle of legality of remedies under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ; Employee's appeal in labor damages dispute ruled inadmissible; employer's RUB 141,930.93 award stands final: The underlying dispute was an individual labor conflict under Articles 254 and 256 of the Labor Code, concerning an employer's claim for full compensation for losses caused by an employee's faulty performance during the employment contract. The court held the appeal inadmissible because, under Article 483(2) of the Civil Procedure Code (as in force) and Articles 513(5) and 508(4), decisions in labor conflicts are subject only to appeal, and judgments resolving revision or annulment motions are subject to the same avenues of attack as the original decision; since the underlying appellate decision was final and not appealable, the challenged decision was also final and not subject to recourse, consistent with the principle of legality of remedies under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as inadmissible in the admissibility filter.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., repararea integrală a prejudiciului cauzat pe parcursul executării contractului de muncă, de îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu şi de nerestituire a bunurilor aparţinând societăţii, în cuantum de 300.331,43 RON.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 şi art. 254 şi art. 256 din Codul muncii.
La data de 31 martie 2017, reclamanta a depus precizare la acţiune, prin care şi-a completat petitul cererii introductive cu un nou capăt de cerere, solicitând obligarea pârâtului şi la repararea integrală a prejudiciului cauzat în cuantum de 15.789,98 RON produs pe parcursul executării contractului de muncă în perioada 2013-2016.
Prin sentinţa civilă nr. 1052/LM/2019 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă. Totodată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârât.
2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 25 octombrie 2017 şi din 19 iunie 2019 a formulat apel reclamanta A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 237/2020-A din 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta, pârâtul fiind obligat sa-i plătească acesteia suma de 141.930,93 RON, reprezentând 1/2 din suma de 283.861,86 RON, despăgubiri civile constând în contravaloarea serviciilor medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, aferente lunii iulie a anului 2014, suma de 8.609,15 RON despăgubiri civile, constând în 1.299,19 RON contravaloare bunuri nerestituite şi suma de 7.309,96 RON cheltuieli decontate nejustificat.
Au fost păstrate în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierilor de şedinţă atacate.
3. Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar în subsidiar, a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 622/A/2021 din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire.
4. Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a formulat a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, sub nr. x/2021, la data de 22 iunie 2021.
Prin decizia civilă nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins contestaţia în anulare.
5. Pârâtul B. a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul a arătat că decizia recurată este potrivnică cu decizia civilă nr. 810/2016-A din 5 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.
Pentru argumentele prezentate în scris, recurentul a apreciat că se impune anularea deciziei atacate cu consecinţa rejudecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017
Prin notele scrise din 7 decembrie 2022, recurentul solicită, în esenţă, casarea deciziei atacate, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei menţionate mai sus, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 6 iulie 2022.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Prin punctul de vedere la raport înregistrat la 30 decembrie 2022, recurentul susţine, în esenţă, că recursul este admisibil şi solicită admiterea acestuia.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 16 martie 2023.
La termenul din 16 martie 2023, în complet de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra căreia a reţinut următoarele considerente:
Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată de pârâtul B., împotriva unei decizii pronunţate într-o revizuire.
În cauză, se constată că acţiunea introductivă de instanţă a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii, Capitolul III "Răspunderea patrimonială", respectiv pe cele ale art. 254 alin. (1) care prevăd că "salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor" dar şi pe dispoziţiile art. 256 din acelaşi cod, text care are următorul conţinut:"(1)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii ".
Art. 1 din Legea dialogului social nr. 12/2011 stabileşte că " în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: "(...) p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele:(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".
Prin urmare, având în vedere că reclamanta solicită plata de despăgubiri pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă, se constată că litigiul este un conflict de muncă, fiind incidente dispoziţiile legale privind jurisdicţia muncii.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii".
Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
De asemenea, potrivit art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
Având în vedere data promovării acţiunii, respectiv 16 ianuarie 2017, sunt aplicabile prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor efectuate prin Legea nr. 310/2018, potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, iar potrivit tezei a II-a nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
De asemenea, sunt de amintit şi prevederile art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.
Faţă de cele anterior expuse, se constată că decizia civilă nr. 237/2020-A din 28 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, în apel, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării.
Conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Aşadar, decizia civilă nr. 622/A/2021 din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de pârâtul B., este o hotărâre definitivă.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
În aplicarea acestor texte de lege, se apreciază că şi decizia recurată, fiind pronunţată într-o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii definitive, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) raportat la 508 alin. (4) din acelaşi cod, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei civile nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei civile nr. 959/2022-A din 7 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.