Conflict of jurisdiction: Territorial incompetence as private order exception bars ex officio declination in collective rights management actions

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAM, a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 5.664 RON, la care se adaugă TVA, reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 01.11.2018-31.03.2020 şi respectiv 01.06.2020—31.10.2021, pentru unităţile nedeclarate la CREDIDAM, respectiv B., situată în Oraşul Broşteni nr. 128, Judeţ Suceava.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să încheie autorizaţii sau licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1.349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare şi Deciziile ORDA nr. 10/2016 şi nr. 120/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 487 din 6 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa Deciziei nr. 21/2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 C. proc. civ., sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.

Prin urmare, instanţa a reţinut că, în cauză, competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti putea fi atrasă exclusiv în raport de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., întrucât potrivit dispoziţiilor art. 107 din acelaşi cod instanţa în a cărei circumscripţie se afla sediul pârâtei nu este Tribunalul Bucureşti, şi că în baza celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii prin decizia evocată, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Suceava, deoarece locul producerii prejudiciului se află pe raza judeţului Suceava.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia a II-a civilă la 31 august 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Suceava – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava în soluţionarea cauzei, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, având în vedere că regulile de competenţă teritorială în cazul acţiunii în pretenţii sunt reglementate prin norme de ordine privată potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a reţinut că prima instanţă învestită a invocat în mod greşit excepţia necompetenţei teritoriale cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din acelaşi cod.

În concluzie, instanţa a constat că în situaţia în care pârâta nu a înţeles să formuleze întâmpinare, prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi nici nu a invocat această excepţie la primul termen de judecată, această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul.

3. Dosarul a fost înregistrat la 13 februarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Suceava, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Se reţine că, în cauză, instanţa a fost sesizată cu o actiune în răspundere delictuală formulată de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016.

Tribunalul Bucureşti, prima instanţă sesizată, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei Tribunalului Suceava, instanţa în circumscripţia căreia s-a produs prejudiciul, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 raportat la Decizia nr. 21/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii, precum şi art. 116 C. proc. civ.

Din punct de vedere al competenţei teritoriale, se constată că, în cauză, sunt incidente regulile de competenţă alternativă, reclamanta având posibilitatea să introducă acţiunea la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât şi la instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs fapta ilicită potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi cod raportat la cele statuate prin Decizia nr. 21/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Este de menţionat că în conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.

Prin urmare, necompetenţa teritorială alternativă prevăzută de art. art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârât, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze cauza.

În speţă, se constată că pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite, nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată, astfel că invocarea, din oficiu, a acestei excepţii de către Tribunalul Bucureşti s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înţeles să invoce vreo excepţie.

Aşa fiind, întrucât prima instanţă învestită de către reclamantă a fost Tribunalul Bucureşti, aceasta devine competentă să soluţioneze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale.

În acest sens este şi Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin care s-a statuat la paragr. 65 că, în situaţia în care excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ., necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată. De asemenea, la paragr. 66 s-a reţinut că din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă faptul că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.