Entitlement to grid connection compensation as "first user" and applicability of statutory interest for default

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 19 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 379.481,46 RON, reprezentând compensaţia bănească la care are dreptul Societatea în temeiul art. 22 alin. (7) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public aprobat prin Ordinal ANRE nr. 59/2013, constând în suma de 301.534,30 RON ("Compensaţia") şi, în baza art. 1535 din C. civ., din dobânda legală pentru perioada 20.12.2017 - 15.06.2020 în cuantum de 77.947,16 RON, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 760/C din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - C..

Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 21 octombrie 2020 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 600/Ap din 19 mai 2021, Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 760/C din 18 noiembrie 2020, pe care a păstrat-o şi a respins cererea intimatei-pârâte privind obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei către Curtea de Apel Braşov în vederea rejudecării.

Prin decizia nr. 212 din 2 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a fost admis recursul declarat reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 600/Ap din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia nr. 952/Ap din 9 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 760/C din 18 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Distribuţie Energie Electrică România S.A. Cluj-Napoca - Sucursala Braşov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 301.534,30 RON reprezentând compensaţie.

Menţine dispoziţia primei instanţe cu privire la respingerea cererii de obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de RON 22.445,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente soluţionării cauzei în primă instanţă (6.620 RON taxă judiciară de timbru şi 15.825,57 RON onorariu avocat).

Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 16.390,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente soluţionării apelului reprezentate de taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, precum şi la plata sumei de 3.410 RON reprezentând taxă judiciară aferente recursului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA S.A. CLUJ NAPOCA - SUCURSALA BRAŞOV.

Recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ., reclamanta a solicitat, exclusiv sub aspectul respingerii capătului accesoriu de cerere, admiterea recursului şi, în rejudecare, obligarea Electrica la plata dobânzii legale calculate începând cu data de 20 decembrie 2017 şi până la data plăţii efective a întregului debit datorat.

În acest sens, se arată că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material, ignorând faptul că Electrica nu trebuia pusă în întârziere prin intermediul vreunei notificări, ignorând astfel prevederile art. 1523 alin. (2) lit. d) C. civ., din care rezultă că debitoarea era de drept în întârziere.

Astfel, în prezenta speţă ne aflăm în ipoteza textului de lege evocat, Electrica Braşov neexecutându-şi o obligaţie de a plăti o sumă de bani - compensaţia bănească în cuantum de 301.534.30 RON - asumată în exerciţiul activităţii sale curente, care este una lucrativă, intimata fiind organizată ca o societate pe acţiuni.

În aceste condiţii, faptul că nu s-ar fi susţinut că debitoarea era în întârziere de drept nu poate conduce la soluţia respingerii capătului de cerere. Întârzierea de drept trebuie constatată de instanţă, aceasta operând în temeiul legii, nefiind necesare clarificări suplimentare din partea părţilor litigante.

Mai mult decât atât, faptul că Electrica Braşov era în întârziere de drept era evident şi dacă ne raportăm la cuantumul dobânzii legale solicitate de reclamantă, deoarece aceasta a fost calculată la nivelul dobânzii legale aplicabile între profesionişti, ori o simplă verificare a acestui aspect ar fi atras atenţia instanţei asupra existenţei unei relaţii între profesionişti (în activitatea unei întreprinderi), cu consecinţa constatării întârzierii de drept a Electrica în executarea obligaţiei.

Astfel, pentru perioada pentru care s-a calculat dobânda (20.12.2017 - 15.06.2020), cuantumul dobânzii legale aplicabil între profesionişti era de 77.947,16 RON, pe când cuantumul dobânzii standard era de 47,928.70 RON. Nici instanţa şi nici Electrica nu au combătut aplicabilitatea dobânzii legale penalizatoare aplicabile în raporturile dintre profesionişti or, acest aspect confirmă şi existenţa întârzierii de drept în care se afla Electrica Braşov în executarea obligaţiei.

Prin urmare, este evident că ne aflăm în ipoteza unei întârzieri de drept în neexecutarea obligaţiei, prin efectul legii şi prin prisma faptului că atât A., cât şi Electrica Braşov sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu Legea nr. 31/1990 a societăţilor, reclamanta fiind organizată ca o societate cu răspundere limitată, iar intimata ca o societate pe acţiuni. Acestea au activitate curentă, fiecare în domeniul său de activitate, fiind profesionişti, iar Electrica şi-a asumat obligaţia de plată a compensaţiei în exerciţiul activităţii întreprinderii, în cadrul domeniul său de activitate.

Totodată, se arată că chiar dacă nu era necesară punerea în întârziere, reclamanta a procedat la transmiterea a diverse somaţii de plată către Electrica Braşov, deşi instanţa afirmă că nu s-ar fi depus la dosar dovada transmiterii către Electrica a somaţiei de plată din data de 25 aprilie 2017 şi nici dovada transmiterii somaţiei de plată din data de 4 decembrie 2019.

Mai mult decât atât, reclamanta a făcut referire, în fiecare ciclu procesual la aceste somaţii, iar Electrica nu a contestat primirea niciuneia dintre ele, singura apărare pe care a realizat-o intimata în trecut era cea, conform căreia, penalităţile nu ar curge de la data stabilirii cuantumului compensaţiei băneşti – 20 decembrie 2017 - ci de la data de 10 septembrie 2019, dată la care Electrica a decis să îi comunice D. care este cuantumul compensaţiei pe care ar fi trebuit să o restituie. Dar această susţinere nu ar dovedi decât reaua-credinţă a Electrica Braşov care, deşi ştia ce sumă trebuia să restituie primului utilizator al reţelei electrice a decis să rămână în pasivitate şi să se folosească de acei bani încă doi ani, fără a-i vira beneficiarului.

Prin urmare, Electrica era de drept în întârziere, reclamanta transmiţând şi multiple notificări de punere în întârziere, fiind demarat şi prezentul demers judiciar, motiv pentru care este de neînţeles cum, raportat la atâtea acţiuni ale A. şi atâta pasivitate şi negare din partea Electrica, tot reclamanta ajunge să fie "sancţionată" prin respingerea capătului accesoriu de cerere.

Într-o altă critică, se arată că, în rejudecare instanţa de apel nu a ţinut cont de momentul de început şi de momentul de sfârşit al perioadei pentru care se solicită acordarea dobânzii legale.

În primul rând, trebuie observat faptul că instanţa de rejudecare nu a înţeles de ce data de 20 decembrie 2017 este data de la care se solicită acordarea dobânzii legale, deşi, chiar din primă instanţă s-a indicat în cuprinsul notelor scrise transmise la dosar anterior termenului din data de 21 octombrie 2020 faptul că se solicită dobânda legală începând cu data de 20 decembrie 2017 şi până la data achitării integrale a debitului, ocazie cu care s-a explicat de ce se consideră că Electrica datorează dobânda legală începând cu data de 20 decembrie 2017, însă instanţa nu a ţinut cont de aceste menţiuni.

Astfel, momentul de început al acestei perioade - 20 decembrie 2017 - este reprezentat de data la care s-a stabilit cuantumul compensaţiei băneşti ce urma să fie plătită primului utilizator al reţelei electrice, menţiune expresă care se regăseşte în cuprinsul Anexei 15 la cererea de chemare în judecată - notificarea nr. x/10.09.2019 transmisă de pârâtă către D..

În al doilea rând, instanţa nu a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile art. 1535 C. civ., indicate în mod expres de A. în cuprinsul cererii de chemare în judecată, care stabileşte faptul că dobânda se suportă de debitor până la data achitării debitului datorat.

Astfel, pentru a demonta considerentele eronate ale instanţei, se arată faptul că reclamanta a calculat care ar fi dobânda legală datorat de Electrica (pentru a individualiza contravaloarea capătului accesoriu de cerere) doar până la data formulării şi transmiterii cererii de chemare în judecată la instanţă, sens în care precizează în mod expres faptul că a trimis la instanţă cererea în data de 15.06.2020, iar dosarul a fost constituit în data de 19 iunie 2020.

Aşadar, aceste aspecte au condus la încălcarea dispoziţiilor legale cuprinse în art. 1535 C. civ., alin. (1) teza 1.

În acest sens, cu caracter preventiv recurenta doreşte să atragă atenţia instanţei asupra relei-credinţe a Electrica, întrucât, deşi stabilise încă din data de 20 decembrie 2017 care este contravaloarea compensaţiei băneşti ce i se cuvenea reclamantei, Electrica a ales să comunice acest aspect (în mod eronat) către D. S.R.L. abia în data de 10 septembrie 2019 (aproape doi ani mai târziu), iar în toată această perioadă, intimata-recurentă s-a folosit de aceste sume, deşi nu îi aparţineau, ele trebuind să fie virate în contul primului utilizator A., după cum a stabilit Curtea de Apel Braşov.

Prin urmare, compensaţia i se cuvenea A. încă din data de 20 decembrie 2017 şi nu a fost achitată nici până în prezent, motiv pentru care se solicită obligarea acesteia la achitarea dobânzii legale care, la momentul formulării prezentei cereri de recurs, totalizează suma de 141.635,35 RON.

Într-o altă critică, recurenta susţine încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - incidenţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa şi-a întemeiat soluţia de respingere a capătului accesoriu de cerere pe aspecte de fapt şi de drept care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, fiind încălcat, astfel, principiul contradictorialităţii, respectiv art. 14 alin. (5) şi (6) din acelaşi Cod.

De asemenea, instanţa de apel statuează în sensul că la dosar nu ar exista dovada transmiterii somaţiilor de plată către Electrica. Nici aspectul necesităţii depunerii la dosar a somaţiilor de plată nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, pentru ca A. să depună la dosar aceste dovezi, în posesia cărora se afla.

Astfel, încălcarea principiului contradictorialităţii conduce şi la încălcarea dreptului la apărare, reclamantei neoferindu-i-se posibilitatea de a putea formula un punct de vedere propriu şi de a depune la dosar dovezile indicate de instanţă abia la momentul redactării deciziei recurate.

Ca o consecinţă a încălcării celor trei principii fundamentale ale procesului civil, reclamanta apreciază că este păgubită prin pronunţarea unei hotărâri vădit nelegale sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la capătul de cerere accesoriu.

Recursul declarat de pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA S.A. CLUJ NAPOCA - SUCURSALA BRAŞOV.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Distribuţie Energie Electrica Romania S.A. Cluj Napoca - Sucursala Braşov a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile legale speciale prevăzute în ordinele ANRE, acte normative ce reglementează atât racordarea la reţeaua electrică cât şi modalitatea acordării compensaţiilor băneşti în cazul în care noi utilizatori se racordează la instalaţia de racordare realizată de un prim investitor, Ordinul ANRE nr. 28/2003, 180/2015 (ce a abrogat prevederile Ordinului nr. 28/2003) şi Ordinul ANRE nr. 59/2013.

Astfel, instanţa de apel în rejudecare, a interpretat în mod eronat noţiunea de prim utilizator, neţinând cont de prevederile Ordinului ANRE nr. 28/2003 ce a aprobat Metodologia şi modalitatea acordării compensaţiilor băneşti în cazul în care noi utilizatori se racordează la instalaţia de racordare realizată de un prim investitor, bazându-se pe acte ce nu au legătură cu contractul încheiat şi achitarea tarifului de racordare ce a intrat în contul societăţii pârâte.

În acest context, se susţine că intimata-reclamanta în mod vădit nelegal, raportat la prevederile legale, consideră că îndeplineşte condiţiile legale privind achitarea compensaţiei băneşti având ca temei contractul de racordare pe care societatea pârâtă l-a încheiat cu D. S.R.L..

Mai susţine că tariful de racordare se considera plătit la momentul intrării în contul pârâtei, iar din dovezile aflate la dosar rezulta că acest tarif de racordare a fost achitat de către D. S.R.L., prin mandatar şi nu de către intimata-reclamantă.

În acest context, se apreciază că în speţa dedusă judecăţii se aplică prevederile speciale prevăzute în art. 6 din Ordinul ANRE nr. 28/2003 "Compensaţia se plăteşte primului utilizator sau celui caruia primul utilizator i-a transferat legal şi explicit acest drept".

Aşadar, potrivit prevederilor Ordinului nr. 28/2003 intimata-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile legale de prim utilizator nefiind persoana care a achitat tariful de racordare, întrucât această calitate aparţine lui D. S.R.L., societatea care a încheiat contractul de racordare nr. x/2015 şi a achitat tariful de racordare aferent.

Dreptul de a încasa compensaţie legală este strâns legat de persoana care a achitat tariful de racordare, respectiv de D. S.R.L., în contul societăţii pârâte.

Astfel, faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză rezultă că pentru a se putea încasa compensaţia bănească trebuie îndeplinite condiţiile următoare: primul utilizator să fie persoana pentru care se plăteşte tariful de racordare sau să fie celui căruia primul utilizator i-a transferat legal şi explicit acest drept.

Prin urmare, cum între părţi nu exista niciun raport contractul în baza căruia să fie obligată pârâta la plata unei compensaţii băneşti având ca temei legal Ordinul ANRE nr. 59/2013, rezulta că intimata, nefiind parte în contractul de racordare nr. x (încheiat între societatea pârâtă şi D. SRL), în lipsa acordului utilizatorului D. S.R.L., nu poate încasa compensaţia bănească, neavând calitatea de prim utilizator, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de Ordinul ANRE nr. 180/2015, lipsind condiţia legală privind transferul legal şi explicit al dreptului de a încasa această compensaţie.

Totodată, se susţine că în mod vădit nelegal instanţa a confundat noţiunea de prim utilizator, definită în Ordinul ANRE nr. 28/2003, cu persoana care foloseşte (utilizator) instalaţia de racordare.

Astfel, conform reglementarilor prim utilizator este persoana care achită tariful de racordare şi nu cea care foloseşte instalaţia de racordare, or în cauză tariful de racordare către pârâtă a fost plătit în numele societăţii D. S.R.L. prin OP nr. x/2015.

Mai mult, la data încheierii contractului de racordare şi a achitării tarifului de racordare, nici intimata-reclamantă nu poate să justifice utilizarea microhidrocentralei, deoarece licenţa de funcţionare a fost eliberată de către autoritatea competentă în anul 2016, ulterior finalizării lucrărilor de realizare a instalaţiei de racordare.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat între apelantă şi D. S.R.L., se susţine că obiectul acestuia este construirea microhidrocentralei şi nu are nicio legătură cu realizarea racordării la reţeaua electrică.

Acest aspect rezultă şi din Autorizaţia de construire nr. x/2010 prin care se autorizează construirea microhidrocentralei pe râul A.: captare apa, conductă transport, conductă forţată, drum tehnologic, acces centrală, centrală electrică, conductă evacuare, inclusiv organizare de şantier.

Aşadar, operaţiunea de racordare la reţeaua electrică este distinctă şi constă în realizarea instalaţiei de racordare în schimbul achitării tarifului de racordare.

In ceea ce priveşte o posibilă cesiune de creanţă, în niciun act încheiat între apelantă şi D. S.R.L. nu se face vorbire de o cesiune de creanţă, iar prin contractul încheiat în anul 2010 s-au transmis înscrisurile necesare construirii unei microhidrocentrale pe râul A..

In ceea ce priveşte acordul nr. 149/24.02.2015, se arată că acesta cuprinde acordul dat de D. S.R.L. pentru emiterea facturii reprezentând tariful de racordare în numele mandatarului E. S.R.L., precum şi ca plata să fie realizată de către aceasta din urmă. Nu face vorbire de nicio cesiune de creanţă.

Cu privire la acordul nr. 282/2017 invocat de către intimata-reclamantă, la data de 29 noiembrie 2019 lichidatorul judiciar le-a comunicat, prin e-mail că dna F., nu avea calitatea de reprezentant legal al D. S.R.L. şi că nu putea încheia acte în numele societăţii.

Din niciun alt act aflat la dosarul cauzei nu rezultă intenţia utilizatorului D. S.R.L. de a cesiona încasarea compensaţiei băneşti către intimata-reclamantă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 2010 nu avea cum să fie transferat dreptul de a încasa compensaţia, deoarece obiectul contractului nu privea realizarea racordării la reţeaua electrica, ci doar realizarea microhidrocentralei.

In ceea ce priveşte acordul de plată încheiat în anul 2019, între intimata reclamanta şi mandatarul E. S.R.L., acesta nu le este opozabil, fiind încheiat ulterior încheierii procedurii de racordare, după finalizarea lucrărilor prevăzute în contractul de racordare.

În acest sens, trebuie observat că mandatarul E. S.R.L. a încheiat şi semnat contractul de racordare cu pârâta, pe seama D. S.R.L. si nu pe seama intimatei-reclamante, achitând pentru societatea D. S.R.L., prin virament tariful de racordare stabilit prin contractul de racordare încheiat.

Faţă de cele susţinute, recurenta apreciază că solicitarea de plată a acestei compensaţii către intimata-reclamantă nu este întemeiată datorită faptului că nu este îndreptăţită legal să o primească, neavând calitatea de prim utilizator (nu a achitat tariful de racordare) şi nefiind nici persoana căreia i-a fost transferat legal şi explicit acest drept.

Asupra excepţiei nulităţii recursului recurentei-pârâte, instanţa supremă, constată următoarele:

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte, conform art. 248 C. proc. civ., invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de pârâtă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ.. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi, respectiv, de pârâta DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA S.A. CLUJ NAPOCA - SUCURSALA BRAŞOV sunt nefondate, aşa încât urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea judecătorească pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu toate că recurenta pârâtă se referă în mod explicit la acest motiv de casare, se observă însă, din aprecierile sale cu privire la corectitudinea aplicării şi interpretării Ordinului ANRE nr. 28/2003, că ceea ce o nemulţumeşte decurge din examinarea instanţei de apel în rejudecare, a noţiunii de prim utilizator, cuprinsă în anexa 1 din Ordinul menţionat, în contextul respectării deciziei de casare nr. 212/2.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a îndrumărilor instanţei supreme, instanţa de apel a procedat la reexaminarea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză pentru a concluziona în sensul aplicării în dosar a art. 6 alin. (3) din Ordinul ANRE. nr. 28/2003 potrivit căruia este persoană îndreptăţită la primirea compensaţiei cel care deţine calitatea de prim utilizator sau cel căruia primul utilizator i-a transferat legal şi explicit dreptul de a încasa compensaţia.

În analizarea acestei condiţii, instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate asupra microhidrocentralei în raport de care s-a formulat pretenţia dedusă judecăţii aparţine societăţii reclamante şi că din actele privind licenţa de exploatare comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei si din cele vizând plata tarifului de racordare reiese că reclamanta este şi utilizatorul instalaţiei de racordare realizată.

A mai considerat instanţa de apel că singurul element ce pare a îndreptăţi S.C. D. S.R.L., care nu este parte în dosar, la primirea sumei în litigiu cu titlu de compensaţie, rezultă din semnarea, în calitate de utilizator, a contractului de racordare C3288/R/708, dar că finalizarea lucrărilor de racordare pe numele acestei societăţi chiar şi după ce reclamanta a cumpărat de la ea autorizarea de construire, după ce ultima a obţinut avize şi acorduri pentru amenajarea hidrotehnică, în considerarea unor raţiuni de celeritate, nu pot constitui motive justificative pentru a reţine şi mai departe că D. S.R.L. deţine vreun titlu pentru utilizarea microhidrocentralei la data la care s-a achitat tariful de racordare din contul A. sau la momentul încheierii contractului de racordare.

Astfel fiind, se observă ca în mod legal instanţa de apel a dat curs îndrumărilor din decizia de casare, stabilind în mod corespunzător persoana căreia i se datorează compensaţia bănească, potrivit prevederilor incidente în cauză.

Raţionamentul logico-juridic al instanţei pe care se sprijină decizia recurată nu exclude dispoziţiile art. 1270 din C. civ., referitoare la forţa obligatorie a contractelor, cum consideră recurenta-pârâtă, deoarece situaţia de fapt şi de drept reţinută în dosar a fost surprinsă în contextul dinamismului său, a intervenirii unor împrejurări care au condus la reţinerea calităţii de persoană îndreptăţită de a încasa compensaţia bănească în ceea ce o priveşte pe societatea reclamantă.

Sub aspectul recursului formulat de către A. S.R.L., în temeiul aceluiaşi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., exclusiv cu referire la respingerea de către instanţa judecătorească a capătului de cerere accesoriu prin care a solicitat obligarea pârâtei şi la plata dobânzilor legale, calculate începând cu data de 20.12.2017 şi până la data plăţii efective a întregului debit pretins, instanţa supremă reţine ca fiind legală decizia recurată, prin raportare la cererea de chemare în judecată şi la normele de drept material incidente în speţă.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a observat că dobânda legală a fost solicitată în cauză pentru perioada 20.12.2017-15.06.2020, (perioadă anterioară înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul tribunalului), că reclamanta nu a făcut dovada punerii pârâtei în întârziere pentru dobânda pretinsă începând cu data de 20.12.2017 şi că nu există nicio somaţie de plată adresată pârâtei pentru a achita debitul cu titlu de compensaţie, ce face obiectul prezentului litigiu.

În atare situaţie, instanţa de apel a reţinut în mod legal incidenţa dispoziţiilor art. 1521-1522 din C. civ. şi faptul că reclamanta nu putea să ceară obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru o perioadă anterioară formulării cererii de chemare în judecată în lipsa dovezilor din care să reiasă punerea pârâtei în întârziere.

De altfel, în cuprinsul acţiunii sale, reclamanta nu a indicat niciun text de lege pe care să se sprijine capătul de cerere privind dobânzile, iar invocarea în faza recursului a art. 1523 din C. civ., considerând de drept pârâta ca fiind în întârziere, nu pot fi reţinute, câtă vreme compensaţia solicitată în cauză nu echivalează cu o obligaţie de plată asumată în mod direct de către pârâtă faţă de reclamantă, în exerciţiul activităţii sale; dimpotrivă, aspectul datorării sumei în litigiu şi calitatea de prim utilizator sau de persoană îndreptăţită la compensare, făcând obiectul prezentei cercetări judecătoreşti.

Apoi, nicăieri în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nici în contextul unei eventuale precizări a obiectului acţiunii în faţa primei instanţe, cu respectarea termenelor procedurale, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale până la data achitării efective a debitului, cum se susţine prin cererea de recurs, astfel că aceste critici ale deciziei recurate urmează a fi respinse ca nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care are în vedere nesocotirea formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de către instanţa judecătorească, şi pe care recurenta-reclamantă îşi sprijină în continuare recursul, susţinând că a fost încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil atunci când instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor chestiunea punerii de drept în întârziere a pârâtei, instanţa supremă observă că, în fapt, se reiau aspecte de temeinicie ale cererii de chemare în judecată şi ale soluţiilor pronunţate.

Justificarea în considerente a deciziei pronunţate, cu referire la probatoriului administrat în dosar, face parte din chiar motivarea acesteia, ca element esenţial şi necesar al oricărei hotărâri judecătoreşti, aşa încât nici acest motiv de recurs nu poate fi apreciat ca întemeiat.

Faţă de considerentele prezentate, având în vedere şi textele de lege invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA S.A. CLUJ NAPOCA - SUCURSALA BRAŞOV împotriva deciziei nr. 952/Ap din 9 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2023.