Jurisdictional conflict over whether a bankruptcy liquidator’s action to recover misappropriated assets falls under the exclusive competence of the insolvency judge or general civil courts

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 26.11.2021, sub nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.-CABINETE ASOCIATE DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENŢĂ în contradictoriu cu pârâtul C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la predarea către lichidatorul judiciar a bunurilor aflate în posesia acestuia şi care lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei S.C. A. S.R.L. - în faliment, sau a contravalorii acestor bunuri, respectiv a sumelor de 12.583,35 RON şi 13.560,64 euro. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1528 C. civ. şi art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 1008/2022 din 07 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Maramureş, invocată de pârât prin întâmpinare, şi în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Maramureş a reţinut că potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul, iar potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia apelului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Totodată a reţinut că principalele atribuţii ale judecătorului sindic sunt prevăzute de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care trebuie interpretate şi prin prisma dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol conform căruia atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Instanţa a mai arătat că acţiunea are ca obiect obligaţie de a face, fiind o cauză de drept comun şi nu o procedură prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, care să atragă competenţa judecătorului sindic.

Aşadar, instanţa a constatat că faţă de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi domiciliul pârâtului, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Judecătoriei Timişoara.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, Judecătoria Timişoara a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 905/17.01.2023, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Judecătoria Timişoara a reţinut că cererea a fost întemeiată de către reclamantă, prin lichidator, pe dispoziţiile art. 25 lit. d) şi i) din Legea 85/2006. Sub aspectul competenţei, a reţinut incidente dispoziţiile art. 120 C. proc. civ., art. 6 din Legea nr. 85/2006, precum şi dispoziţiile art. 11 din Legea 85/2006 cu privire la principalele atribuţii ale judecătorului-sindic.

Totodată, instanţa a mai arătat că acţiunea vizează predarea de către pârât, în calitate de director şi asociat al debitoarei, a bunurilor ce lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei, iar prin cererea de chemare în judecată i s-a solicitat pârâtului C. să pună la dispoziţie actele şi informaţiile prevăzute de Legea 85/2006, respectiv să depună actele contabile, să predea gestiunea averii împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. De asemenea, a mai arătat că i s-a transmis pârâtului, în calitate de asociat al debitoarei, adresă prin care i s-a adus la cunoştinţă că desfăşurarea procedurii de faliment este împiedicată de acesta, iar nepredarea bunurilor se încadrează în prevederile art. 138 alin. (1), lit. d) din Legea 85/2006 ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor răspunzătoare de starea de insolvenţă a societăţii.

În acest sens, instanţa a reţinut că deşi obiectul cererii nu este prevăzut în mod expres în cuprinsul art. 11 alin. (1) din Legea 85/2006, competenţa de soluţionare a prezentei cereri este strâns legată de procedura insolvenţei în care se află reclamanta, având în vedere că vizează în mod indirect acţiunile unui asociat al debitoarei de împiedicare a desfăşurării procedurii insolvenţei, prin necomunicarea de informaţii privind patrimoniului societăţii în vederea reîntregirii acestuia, analiza vizând aspecte ce ar putea atrage răspunderea membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă.

În consecinţă, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribuunalul Maramureş şi Judecătoria Timişoara, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligaţie de a face, prin care reclamanta S.C. A.. prin lichidator judiciar B. – Cabinete asociate de practicieni în insolvenţă, a solicitat obligarea pârâtului C. la predarea bunurilor aflate în posesia acestuia şi care lipsesc din gestiunea patrimoniului debitoarei S.C. A. sau a contravalorii acestor bunuri, respectiv a sumelor de 12.583,35 RON şi 13.560,54 euro.

Pentru a determina competenţa materială de soluţionare a cauzei, faţă de obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că reclamanta a sesizat instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, respectiv prevederile art. 1528 C. civ., cu privire la executarea obligaţiei de a face.

Deşi este adevărat că acţiunea este promovată de către debitoarea aflată în insolvenţă, instanţa supremă reţine că această împrejurare nu este de natură să atragă competenţa judecătorului sindic în soluţionarea cererii, dispoziţiile Legii speciale nr. 85/2006 nefiind aplicabile litigiului de faţă.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului sau lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nefiind reglementate exhaustiv. Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.

Soluţia aleasă de legiuitor este, pe de altă parte, şi restrictivă, în sensul că judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unor cereri ori acţiuni ce excedează procedurii insolvenţei, cum ar fi acţiuni pentru realizarea unor creanţe, acţiuni în constatarea nulităţii unor acte în temeiul dreptului comun şi altele asemenea, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres în dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi făcând aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.