Negative jurisdictional conflict resolved: payment-order claim assigned to Câmpulung Court.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 16 mai 2018, creditoarea S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4.374,99 RON, reprezentând contravaloare facturi însuşite şi neachitate la termen.

Prin sentinţa civilă nr. 2392 din 26 septembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată din oficiu, şi în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Câmpulung a reţinut că potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea pentru emiterea unei ordonanţe de plată poate fi introdusă de creditor la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. În speţă fiind o cerere în pretenţii, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei este cea stabilită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. De asemenea, s-a arătat că în cauză nu operează niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 113 C. proc. civ., astfel încât sunt incidente prevederile art. 129 al 3 C. proc. civ., necompetenţa fiind de ordine publică.

Prin urmare, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

La termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, Judecătoria Găeşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 62/17.01.2023, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, Judecătoria Găeşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ. excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

De asemenea, s-a reţinut că necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., prin raportare la art. 1016 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, s-a reţinut că în raport de art. 130 C. proc. civ., dreptul de a contesta alegerea instanţei revenea exclusiv debitoarei, care nu a formulat întâmpinare şi nu a invocat vreo excepţie şi întrucât prima instanţă învestită de către reclamantă a fost Judecătoria Câmpulung, aceasta devine competentă să soluţioneze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenţei teritoriale invocate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpulung competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Câmpulung şi Judecătoria Găeşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanţă de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4.374,99 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Câmpulung, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Câmpulung, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung, aşa încât, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.