Territorial jurisdiction for union-initiated labor claims based on secondary seats

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 8 decembrie 2021, reclamantul A. Târgu Mureş, în numele şi pentru membrii de sindicat menţionaţi în listele de împuterniciri anexate, membri ai A. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 la calculul şi plata în favoarea reclamanţilor a despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între nivelul de salarizare cuvenit reclamanţilor, stabilit potrivit dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare, atât în privinţa salariilor de bază, cât şi a sporurilor specifice activităţii la noile salarii de bază prevăzute şi drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă, de la data angajării reclamanţilor.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei D.G.A.S.P.C. Sector 2 la actualizarea sumelor prevăzute la petitul 1 al acţiunii, cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, aferente perioadei de la care se impunea acordarea drepturilor solicitate şi până la data plăţii lor efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 62/2011.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2598 din 14 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Mureş.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii reglementează, din punct de vedere teritorial, competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului.

Totodată, s-a constatat că prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, s-a stabilit că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acţiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Instanţa a mai reţinut că, deşi Legea nr. 54/2003 a fost abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011, interpretarea instanţei supreme cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi stabilirea instanţei competente teritorial în acţiunile având ca obiect conflict de muncă formulate de sindicat în numele membrului de sindicat rămâne în continuare de actualitate, având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011

Prin urmare, întrucât sediul sindicatului reclamant este în loc. Târgu Mureş, jud. Mureş, conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că Tribunalul Mureş este competent să soluţioneze litigiul.

3. Prin sentinţa civilă nr. 98/2023 din 26 ianuarie 2023, Tribunalul Mureş – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată pe calea recursului în interesul legii, s-a reţinut că organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, se va ţine seama de sediul sindicatului – reclamant.

Raportat la cele reţinute prin decizia nr. 1/2013, Tribunalul Mureş a subliniat că, în cauză, trebuie să se ţină seama de sediul sindicatului – reclamant, indiferent dacă respectivul sediu este cel principal sau cel secundar, din moment ce textul legal menţionat nu distinge sub aceste aspect.

De asemenea, lipsa disticţiei mai sus menţionate are şi consecinţa că reclamantul poate alege, conform art. 116 C. proc. civ., să invoce şi să utilizeze sediul - principal sau secundar - pe care îl apreciază ca fiind cel oportun intereselor sale legitime.

În cauză, s-a constatat că sindicatul reclamant are sediul secundar în Bucureşti, potrivit statutului încuviinţat prin sentinţa civilă nr. 3005/2017 a Judecătoriei Tg. Mureş.

Totodată, s-a mai reţinut că, această competenţă teritorială, instituită de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reprezintă o competenţă exclusivă, întrucât este reglementată imperativ şi limitativ, iar părţile nu o pot înlătura - necompetenţa în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că reclamantul, cu sediul secundar în Bucureşti, a optat să depună cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti în circumscripţia căruia se află sediul său secundar, iar prin aceasta a învestit în mod legal respectiva instanţă cu soluţionarea acţiunii şi a fixat în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia, fiind indiferentă categoria sediului.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 17 februarie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantului A. Târgu Mureş, în numele şi pentru membrii de sindicat, de obligare a pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 la calculul şi plata unor despăgubiri băneşti, prin raportare la drepturile salariate cuvenite, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3 C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, respectiv dacă litigiul de faţă se încadrează în această categorie, având în vedere şi Decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii şi de aprecierea legată de noţiunea de sediu, dacă pentru stabilirea competenţei teritoriale are în vedere sediul social, considerat ca sediul principal sau cuprinde şi eventualele sedii secundare.

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Este de reţinut că, prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Decizia nr. 1/2013 nu distinge între diferitele categorii de sedii - principal sau secundar - ale reclamantului sindicat-persoană juridică.

Din verificările efectuate, s-a constatat că potrivit sentinţei civile nr. 3005 din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Târgu Mureş, reclamantul îşi are sediul în Târgu Mureş, judeţul Mureş, iar sediul secundar în Bucureşti, str. x.

În cauză, reclamantul poate alege, conform art. 116 C. proc. civ., să invoce şi să utilizeze sediul principal sau secundar pe care îl apreciază ca fiind cel oportun intereselor sale legitime, întrucât tocmai aceasta este raţiunea legiuitorului în edictarea normelor de competenţă analizate, şi anume de a asigura un acces cât mai facil al reclamantului la desfăşurarea procesului.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul a învestit legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, întrucât a optat pentru instanţa de la sediul său, fiind indiferentă categoria sediului – secundar sau principal.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetent.

Cum în cauză sediul secundar al sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.