Cassation appeal annulled for failure to articulate specific legal grounds regarding company deregistration and loss of procedural capacity

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 decembrie 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., prin administrator judiciar D. S.P.R.L., E. S.R.L, prin administrator judiciar F.. şi G. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale din data de 31 ianuarie 2017, încheiat între societatea A. S.A. şi C. S.R.L.. Totodată, s-a solicitat anularea contractului de cesiune de părţi sociale din data de 31 ianuarie 2017 încheiat între societatea A. S.A. şi C., precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, redobândirea de către societatea A. S.A. a calităţii de asociat la E. S.R.L., cu un număr de 44.950 de părţi sociale în valoare nominală de 10 RON.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1225, art. 1226, art. 1660. art. 1685, art. 1264 din noul C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 95/2021 din 7 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei de interes cu privire la formularea cererilor de chemare în judecată, ce constituie obiect al dosarelor civile nr. x/2019 şi nr. y/2020, cel din urmă fiind conexat la dosarul nr. x/2019.

S-au respins, ca lipsite de interes, cererile de chemare în judecată formulate de A. S.A. prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta C., prin administrator judiciar D. S.P.R.L., E. S.R.L., prin administrator judiciar F.. şi G..

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei C. şi s-a anulat apelul declarat împotriva acesteia.

De asemenea, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei civile nr. 95/2021, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. La data de 20 iulia 2022, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de apel.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în apel, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimat-pârât, a numitului H., asociatul unic al pârâtei C. S.R.L, care este continuatorul, respectiv succesorul universal al intimatei-pârâte, astfel cum rezultă din extrasul furnizat de O.N.R.C., în temeiul art. 176 din Legea nr. 85/2014, însă această cerere a fost respinsă de către instanţa de apel.

În susţinerea nelegalităţii acestei soluţii, recurenta-reclamantă a redat pasaje dintr-o decizia a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un litigiu referitor la situaţia radierii unei societăţi şi posibilitatea continuării judecăţii cu asociatul unic al acesteia.

În opoziţie cu soluţia pronunţată de instanţa supremă, recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel în mod nelegal a înlăturat dreptul său de a continua judecata cu asociatul unic al societăţii radiate cu motivarea că dispoziţiile art. 176 din Legea nr. 85/2014 nu ar constitui un temei pentru constatarea transmiterii calităţii procesuale, de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia.

Intimatul-pârât G. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu face referire la nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă nerespectarea practicii judiciare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, intimatul învederează că, în cauză, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., astfel încât se impune constatarea nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 12 august 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 4 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 17 ianuarie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de către intimatul-pârât G., urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte reţine că, deşi motivele de casare formulate de recurentă sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate, în măsura în care nu se indică regulile de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta face referire la măsura procesuală a introducerii în cauză, în calitate de intimat-pârât, a numitului H., asociatul unic al pârâtei C. S.R.L, despre care susţine că este continuatorul, respectiv succesorul universal al intimatei-pârâte, astfel cum rezultă din extrasul furnizat de O.N.R.C., în temeiul art. 176 din Legea nr. 85/2014, în dezvoltarea motivului de casare nu explică în ce constă greşeala de judecată a instanţei de apel şi nu indică în ce constă încălcarea normei de procedură de către instanţa de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reţine spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de prim control judiciar, în practicaua deciziei recurate, a reţinut ca argument în respingerea solicitării formulate de reclamantă, privind introducerea în cauză a persoanei fizice H. în calitate de continuator – succesor în drepturi al intimatei C., faptul că temeiul juridic invocat în susţinerea cererii de introducere în cauză a numitului H., respectiv dispoziţiile art. 176 din Legea nr. 85/2014, nu constituie un temei pentru constatarea transmiterii calităţii procesuale de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia. De asemenea, instanţa de apel a notat că nu există un temei legal pentru a dispune în sensul introducerii în cauză a asociatului persoană fizică.

În raport cu situaţia concretă şi împrejurarea închiderii procedurii insolvenţei debitoarei C., intimată în prezenta cauză, instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acesteia. Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei C. şi a anulat apelul declarat împotriva acesteia, raportat la faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ. şi art. 251 C. civ., în cauză a intervenit radierea intimatei-pârâte C., aspect care determină încetarea personalităţii sale juridice, cu consecinţa pierderii capacităţii procesuale de folosinţă.

Prin urmare, se constată că susţinerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalităţii în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 56 C. proc. civ. şi art. 251 C. civ., având în vedere că aceste susţineri nu au fost formulate strict în concordanţă cu argumentele reţinute de către instanţa de apel prin decizia recurată şi în raport de normele de procedură aplicate de această instanţă, cu privire excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei C.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt a litigiului, iar la final a susţinut că instanţa de apel, în mod nelegal, a înlăturat dreptul său de a continua judecata cu asociatul unic al societăţii radiate arătând că dispoziţiile art. 176 din Legea nr. 85/2014 nu constituie un temei pentru constatarea transmiterii calităţii procesuale, de la persoana juridică radiată la asociatul unic al acesteia.

Invocarea a unei dispoziţii legale, respectiv art. 176 din Legea nr. 85/2014, cu privire la care instanţa de apel s-a pronunţat în practicaua deciziei recurate, nu conduce de plano la incidenţa unui motiv de recurs, ci trebuie formulate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la motivele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. În cauză, recurenta nu formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, prin care să arate greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, având în vedere că recurenta nu a prezentat argumentele concrete care să permită verificarea eventualelor încălcări ale regulilor de procedură, recursul pendinte nu poate fi analizat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În egală măsură, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar şi pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit de către instanţa de apel şi nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

În consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege invocat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că susţinerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalităţii în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecăţii sau din perspectiva normelor de procedură aplicate, întrucât aceste susţineri nu au fost formulate strict în concordanţă cu argumentele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată şi în raport de normele de procedură, respectiv, de drept material aplicate de instanţa de apel.

Astfel, deşi se contestă soluţia privind respingerea cererii de introducere în cauză, în calitate de intimat, a persoanei fizice H., prin recursul formulat nu s-a criticat modul în care a fost soluţionată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei C. şi a apelului declarat împotriva acesteia, precum şi a apelului declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei primei instanţe, fiind prin urmare întemeiate apărările formulate de intimatul-pârât G. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 305/2022 din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.