Territorial jurisdiction for collective copyright claims: inapplicability of ex officio review of relative competence when defendant fails to invoke incompetence exception

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 23 iulie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-Credida, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata remuneraţiei, estimată la suma de 21.249,86 RON cu TVA inclus, respectiv 17.857,03 RON fără TVA, după cum urmează: 18.272,96 RON cu TVA inclus (15.355,43 RON fără TVA), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi în mod direct de CREDIDAM, în mod indirect în temeiul acordurilor bilaterale încheiate, precum şi artiştilor interpreţi sau executanţi care nu sunt membrii niciunui organism de gestiune colectivă, pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B. a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, care fac obiectul gestiunii colective obligatorii, pentru perioada 01.04.2018 - 31.12.2020; 2.976,90 RON cu TVA inclus, respectiv 2.501,60 RON fără TVA, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de CREDIDAM şi artiştilor interpreţi sau executanţi reprezentaţi de C. pentru care reclamantul are drept de colectare, pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B., a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, care fac obiectul gestiunii colective facultative, pentru perioada 01.04.2018 -31.03.2021.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.576,43 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul unu de cerere, calculate până la data de 05.07.2021, dar solicitate şi în continuare până la data achitării integrale a remuneraţiei, precum şi obligarea pârâtei să pună la dispoziţia CREDIDAM în varianta completă, conform art. 162 lit. f) din Legea nr. 8/1996 republicată, respectiv art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 în forma anterioară publicării, pentru postul de televiziune B., lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe, precum şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni, pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual, pentru perioada 01.04.2018-31.12.2020. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349 şi următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi Normele de aplicare a Legii nr. 8/1996, respectiv Metodologiile în vigoare pe sursa TV.

2. Prin sentinţa civilă nr. 107 din 2 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 21/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, s-a statuat faptul că, în interpretarea şi aplicare unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 C. proc. civ., sintagma loc al producerii prejudiciului în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică sau radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.

Prin urmare, prima instanţă a constatat că, în cauză, locul producerii prejudiciului se afla pe raza judeţului Suceava, astfel încât competenţa teritorială aparţine Tribunalului Suceava.

3. Prin încheierea nr. 862 din 31 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Suceava – secţia I Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a Tribunalului Suceava, raportat la calitatea de profesionişti a părţilor.

4. Prin sentinţa nr. 234 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava – secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, iar în temeiul art. 134 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, fiind sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că reclamanta a ales să introducă cerere de chemarea în judecată la instanţa de la sediul său, respectiv Tribunalul Bucureşti, precum şi faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare, astfel încât nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, exceptând situaţiile expres prevăzute de lege, reglementate de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga. Cum litigiul are ca obiect o acţiune în pretenţii în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la obiectul litigiului, acestea sunt norme de competenţă relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi nici nu a invocat această excepţie la primul termen de judecată, această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul, astfel încât nu putea invoca excepţia necompetenţei din oficiu.

5. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 1 februarie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă o acţiune în pretenţii, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, reprezentând remuneraţii pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune B. a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.

Dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competenţa teritorială de drept comun în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Or, competenţa teritorială relativă este de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptăţită poate invoca încălcarea competenţei teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Or, în condiţiile în care această excepţie nu este invocată de către pârâtă, instanţa învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze litigiul.

În cauză, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi nici nu a invocat această excepţie la primul termen de judecată.

Totodată, în ceea ce priveşte posibilitatea Tribunalului Bucureşti de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, Înalta Curte notează că prin neinvocarea excepţiei de ordine privată de către pârâtă, prin întâmpinare, această instanţă a devenit competentă absolut, cu excluderea competenţei oricărei alte instanţe, această împrejurare permiţând instanţei să analizeze dacă a fost în mod legal învestită prin sentinţa de declinare, astfel cum rezultă şi din decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Bucureşti s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înţeles să invoce vreo excepţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.