Insurance Guarantee Fund suit over compelled claim decision assigned to Bucharest district court.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling in favor of the Bucharest 2nd District Court – Civil Section, establishing that this court has jurisdiction to hear the case. The claimant had sued the Insurance Guarantee Fund, seeking an order compelling it to issue a decision on his compensation claim under Article 13(4) of Law No. 213/2015, invoking administrative litigation rules (Law No. 554/2004). The Court of Appeal Timișoara had declined jurisdiction based on Article 94(1)(h) of the Civil Procedure Code, while the Bucharest 2nd District Court declined based on Article 10(1) of Law No. 554/2004, given the defendant's status. The High Court held that, by analogy with Article 13(5) of Law No. 213/2015 and the reasoning of the High Court's decision No. IX of 20 March 2006, the civil courts at the Fund's seat have exclusive jurisdiction over both challenges to rejection decisions and claims of refusal or failure to resolve claims within the legal term. Since the claim seeks an obligation to do (issuing a decision), which is not assessable in money, it falls within the general jurisdiction of the district court under Article 94(1)(h) of the Civil Procedure Code, thereby vesting competence in the Bucharest 2nd District Court – Civil Section, whose decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; Insurance Guarantee Fund suit over compelled claim decision assigned to Bucharest district court: Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte necompetenţa materială incidenţa dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenţei teritoriale s-a apreciat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor trasează în mod clar criteriul de determinare şi anume sediul Fondului, context în care competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă, judecătoriei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal la 18 iulie 2022, sub nr. x/2022 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.
În drept, s-a invocat Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 213/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 473 din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte necompetenţa materială incidenţa dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., iar din punct de vedere al competenţei teritoriale s-a apreciat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor trasează în mod clar criteriul de determinare şi anume sediul Fondului, context în care competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă, judecătoriei.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la 22 noiembrie 2022, iar la termenul de judecată din 1 februarie 2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 808 din 1 februarie 2023 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtului, context în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 februarie 2023, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a invocat nesoluţionarea în termenul legal a cererii înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/14.12.2021, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamant, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.
În acest context, se reţine că dacă împotriva deciziei de respingere a cererii de despăgubire se poate face contestaţie, care este de competenţa instanţelor civile de la sediul Fondului, aşa cum dispune în mod expres art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în situaţia în care Comisia nu soluţionează în termen legal cererea de despăgubire, este necesar să se stabilească instanţa competentă să dispună obligarea pârâtei la soluţionarea cererii, prin raportare la cele statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28 iulie 2006, decizie prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii şi care stabileşte următoarele: "s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
De aceea, raţiuni de simetrie impun ca şi în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată".
Prin urmare, având în vedere că în materia contestaţiei împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în desfăşurarea activităţii sale de garantare a plăţii de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanţele civile de la sediul Fondului au competenţă materială şi teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părţi, Înalta Curte constată că aceleaşi reguli de competenţă se aplică, din raţiuni de simetrie, şi în cazul refuzului Fondului de Garantare a Asiguraţilor, de a soluţiona o cerere sau nesoluţionării ei în termen rezonabil.
Aşadar, în cazul refuzului Fondului de a soluţiona o cerere sau în cazul nesoluţionării ei în termenul legal, din raţiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competenţă aplicabile contestaţiei împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fond de Garantare a Asiguraţilor, şi anume "instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, nu este realizarea creanţei şi obţinerea sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri, ci doar obligarea Fondului de a-şi îndeplini o obligaţie legală, aceea de a analiza cererea de plată în termenul legal şi de a da un răspuns, indiferent de faptul că acesta este unul de admitere, şi astfel de realizare a creanţei, sau de respingere a pretenţiilor, Înalta Curte constată că obligaţia Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a răspunde cererii formulată de reclamant şi de a emite o decizie de admitere sau de respingere, este o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani.
În acest context, se reţine că, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., judecătoriile judecă "cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.