Recusal for judicial impartiality: subjective dissatisfaction with procedural rulings insufficient to objectify bias

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1040 din 3 iunie 2021, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii - Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, Comisia de Contestaţii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii; a dispus anularea hotărârii nr. 683/15.03.2019 emisă de Serviciul Român de Informaţii – Comisia de Contestaţii Pensii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii şi revizuirea Deciziei nr. 94325/14.12.2018 emisă de Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, a fost obligată pârâta Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, prin care să stabilească pensia brută în cuantum de 6.310 RON şi pensia netă în cuantum de 5.879 RON, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv subvarianta 4.1 de la obiectivul 4 (identic şi la obiectivul 5 pe subvarianta corespunzătoare), a fost obligată pârâta Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii la plata către reclamant a sumei de 3.600 RON, reprezentând onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1556 din 30 septembrie 2021, Tribunalul Timiş a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 1040 din 3 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalul Timiş, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii - Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, Comisia de Contestaţii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii. S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1040/03.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Timiş, în sensul că: "Obligă pârâta Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii la plata diferenţelor rezultate între pensia cuvenită reclamantului (6.310 RON brut/5.879 RON net – conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză) şi pensia în cuantum de 1.486 RON stabilită prin Decizia nr. 94325/14.12.2018 emisă de Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data restituirii integrale a diferenţelor."

Pârâţii Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 Bucureşti şi Comisia de Contestaţii din cadrul SRI au formulat apel atât împotriva sentinţei civile nr. 1040/03.06.2021, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 1556/30.09.2021, ambele pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019.

În şedinţa publică din 23 februarie 2022 intimatul-reclamant A. a formulat verbal cerere de recuzare a doamnei judecător B., arătând că motivul pe care înţelege să îl invoce priveşte imparţialitatea magistratului recuzat.

La data de 24 februarie 2022, intimatul-reclamant A. a formulat în scris o cerere de recuzare a judecătorilor care compun completul de apel LA5, d-na B. şl d-na C..

În motivarea cererii de recuzare, s-a susţinut, în esenţă, că la termenul din 23 februarie 2022 (prim termen de judecată), cauza a fost apelată în jurul orei 10:30, fiind prezidată/condusă de preşedinta completului d-na judecător B..

Din conduita preşedintelui completului (mimica, gesturile, modul în care a condus dezbaterile la acest prim termen, atitudinea părtinitoare şi provocatoare), secondată de celălalt judecător (care nu a avut nicio reacţie la deciziile luate de preşedintele completului), petentul a apreciat că în prezentul litigiu nu este îndeplinit testul aparenţei de imparţialitate (imparţialitatea obiectivă) a celor doi judecători, la standardele stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Un astfel de rezultat, a arătat reclamantul A. se desprinde cu prisosinţă din împrejurări (baze) factuale pe care le-a detaliat în cuprinsul cererii de recuzare.

Raportat la toate împrejurările evocate, reclamantul (parte în proces) a apreciat că are toate motivele să creadă că nu va avea parte de o judecată corectă şi dreaptă din partea celor doi judecători, fiind afectată cerinţa aparenţei de imparţialitate a instanţei ("nu este suficient să se afirme că se face dreptate, mai trebuie să se şi vadă că s-a făcut dreptate"). Intuitiv, cei doi judecători vor adopta în continuare aceeaşi atitudine părtinitoare, ignorând total argumentele reclamantului, esenţiale în susţinerea apărării (poziţiei procesuale), ascultând doar partea adversă şi având prejudecata admiterii de plano a apelului pârâtului SRI.

Reclamantul a solicitat ca la soluţionarea cererii de recuzare să fie audiată înregistrarea audio a încheierii de şedinţă.

De asemenea, în temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a solicitat ascultarea celor doi judecători.

Prin încheierea din 1 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către intimatul-reclamant A. împotriva doamnelor judecător B. şi C., membri în completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor formulate de apelantul-pârât Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 Bucureşti şi Comisia de Contestaţii din cadrul SRI, în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 657 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de către apelanţii-pârâţi Serviciul Român de Informaţii – Casa de Pensii Sectorială a SRI - Unitatea Militară 0994 Bucureşti şi Comisia de Contestaţii din cadrul SRI împotriva sentinţelor civile nr. 1040 din 3 iunie 2021, respectiv nr. 1556 din 30 septembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; au fost schimbate în tot sentinţele atacate în sensul că s-a respins în tot acţiunea formulată.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi a deciziei civile nr. 657 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea dată, Curtea de Apel Timişoara a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 47 alin. (1), ale art. 51 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 255 alin. (1), art. 258 alin. (1)-(2), art. 13-14 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Se arată că elementele de probă propuse de recurent în susţinerea cererii de recuzare au fost înregistrarea audio a şedinţei din 23.02.2022 şi ascultarea celor doi judecători recuzaţi (care nu echivalează cu un interogatoriu, cum greşit a interpretat Curtea).

Consideră că în mod nelegal/greşit a respins Curtea cele două elemente de probă, care, în opinia sa, erau absolut necesare pentru conturarea tabloului complet al situaţiei de fapt în raport de care trebuia analizată cererea de recuzare. Acestea erau apte să conducă la justa soluţionare a cauzei în baza unei complete stabiliri a situaţiei de fapt.

Astfel, Curtea nu şi-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului (art. 22 alin. (1) C. proc. civ.), tratând superficial cererea de recuzare şi nesocotind dreptul la apărare al acestuia (art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) şi dreptul la un proces echitabil (art. 6 § 1 din Convenţia EDO).

Curtea de Apel Timişoara, mai susţine recurentul, nu a intrat în cercetarea fondului motivelor de recuzare, preferând o abordare generalistă în urma analizării unui singur mijloc de probă (încheierea scrisă din 23.02.2022 redactată în 24.02.2022), pe care recurentul nu a avut posibilitatea să-l comentez, respectiva încheiere nefiindu-i comunicată de instanţă, fiind observată de parte prin accesarea dosarului electronic.

Arată că la momentul formulării cererii de recuzare (23.02.2022), nu se afla în posesia încheierii de şedinţă din 23.02.2022, încheiere care a stat la baza respingerii de către Curte a încuviinţării probei cu înregistrarea audio a şedinţei, respectiv a cererii de ascultare a celor două judecătoare recuzate, aspecte ce denotă încălcarea principiului contradictorialităţii (art. 14 alin. (6) şi art. 224 C. proc. civ.) şi a dreptului la apărare (art. 13 alin. (3) C. proc. civ.).

Astfel, apreciază că instanţa de judecată a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt care au constituit premisele recuzării judecătorilor apelului, iar dacă ar fi analizat înregistrarea audio a şedinţei, ar fi observat anumite elemente distinctive faţă de motivarea scrisă a încheierii (ex. lipseşte atenţionarea preşedintelui completului în sensul că recurentul a luat cuvântul doar când i s-a per­mis, în încheierea scrisă nu a fost surprinsă recunoaşterea apelantului pârât SRI cât priveşte eroarea "umană" de conţinut a căii de atac exercitate; nu a fost menţionată afirmaţia apelantului SRI precum că în cuprinsul cererii de apel sunt menţionate dispoziţiile art. 470 şi urm. C. proc. civ. în cursul şedinţei preşedintele completului s-a limitat să respingă verbal excepţia (recalifi­cării căii de atac pe considerentul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.); în încheierea scrisă nu apare intervenţia recurentului din şedinţa pentru discutarea cu prioritate a chestiunii (re)calificării căii de atac din apel în recurs, preşedintele completului abordând mai întâi excepţia tardivităţii apelului; în încheierea scrisă nu este consemnată susţinerea privind nemotivarea de către SRI a cererii de apel împotriva sentinţei de completare nr. 1556/30.09.2021 etc.).

Or, în aceste circumstanţe, subliniază recurentul, era utilă şi necesară consultarea înregistrării audio a şedinţei şi audierea celor două judecătoare recuzate, pentru a se clarifica pe deplin baza factuală a recuzării şi pentru ca instanţa să-şi formeze pe deplin convingerea asupra existenţei îndoielilor mele legitime cu pri­vire la imparţialitatea judecătoarelor recuzate.

Prin urmare, apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor de procedură, fără să analizeze în mod concret şi efectiv susţinerile substanţiale ale recurentului referitoare la atitudinea subiectivă/părtinitoare a judecătoarelor recuzate, respectiv împrejurările factuale care au dat naştere la suspiciunea tran­şării din start a litigiului în favoarea părţii adverse (SRI).

Totodată, din analiza Curţii de Apel Timiţoara lipsesc elemente esenţiale, care nu au primit un răspuns specific şi explicit, aspect circumscris şi motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) a pct. 6 C. proc. civ.

Printre aceste elemente enumeră: respingerea excepţiilor/apărărilor (fără a se consulta prealabil în cursul şedinţei), fără o analiză temeinică a acestora, cu preluarea doar a susţinerilor favorabile apelantului SRI şi ignorarea totală a argumentelor recurentului; atitudinea subiectivă/părtinitoare a preşedintelui completului (judecător recuzat) de ig­norare totală a notelor scrise în replică; atitudinea subiectivă/părtinitoare a preşedintelui completului care a fracturat pledoa­ria recurentului (încălcarea principiului oralităţii) pe considerentul analizării în­tâmpinării scrise; atitudinea subiectivă/părtinitoare a preşedintelui completului, care a intenţionat să treacă peste excepţia/apărarea vizând (re)calificarea căii de atac din apel în re­curs, abordând cu prioritate excepţia tardivităţii apelului SRI; judecătoarele recuzate au ignorat total proba cu expertiză; în motivarea pe fond a soluţiei (decizia nr. 657 din 15 aprilie 2022), judecătoarele recuzate s-au rezumat la preluarea unor pasaje din apelul SRI şi întâmpinarea de la prima instanţă, precum şi dintr-un alt dosar (care avea un alt obiect), fără a analiza şi răspunde explicit la argumentele recurentului, apte să atragă respingerea apelurilor SRI, ca nefondate etc.

Aşa fiind, apreciază că există în cauză suficiente elemente (subiective şi obiective), demon­strate încă de la început şi confirmate în finalul procedurii din apel, care justifică îndoielile/teme­rile legitime ale recurentului în privinţa imparţialităţii celor două judecătoare.

Curtea a interpretat şi a încălcat/aplicat greşit dispoziţiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ. coro­borat cu art. 6§1 din Convenţia EDO şi jurisprudenţa CEDO în materie.

De asemenea, în mod greşit a apreciat asupra respectării de către judecătoarele recuzate a dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. şi nu a observat că judecătoarele recuzate nu s-au pronunţat în dispozitivul încheierii scrise din 23.02.2022 (redactată în 24.02.2022) cu privire la respingerea celor trei excepţii/apărări invo­cate de parte.

Tot subsumat motivului de casare instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., consideră că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază ca fiind contradictorie motivarea încheierii atacate. Deşi a respins cererea de recuzare, ca nefondată (pe motivul că nu există indicii şi îndoieli legitime care să aducă atingere aparenţei de imparţialitate), Curtea a constatat că motivele prezentate în cererea de recuzare nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 42 pct. 13 C. proc. civ. (ceea ce reprezintă caz de inadmisibilitate a cererii potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, consideră că motivarea este străină de natura pricinii, întrucât Curtea s-a transformat în instanţă de control judiciar constatând că judecătoarele recuzate au mo­tivat amplu fiecare act procesual atât în fapt, cât şi în drept, făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

În opinia recurentului, instanţa de judecată trebuia să cerceteze dacă împrejurările factuale prezentate în cererea de recuzare (focusate pe aspectul creării impresiei că este ascultată numai o parte, SRI-ul, nu şi recurentul, din desfăşurarea şedinţei rezultând că judecătoarele recuzate au avut premeditarea avantajării părţii adverse în proces, cu ignorarea poziţiei sale procesuale) se justifică obiectiv sau nu.

Aşa fiind, instanţa trebuia să observe că în motivarea orală a respingerii celor trei apărări (pe cale de excepţie) judecătoarele recuzate nu s-au raportat deloc la argumentele în substanţă prezentate de A. în cuprinsul întâmpinării şi al notelor scrise în replică, cărora trebuia să le ofere un răspuns expres şi explicit în scopul evident al avantajării adversarului său procesual (SRI), judecătoarele recuzate au ignorat total poziţia sa procesuală. Din această perspectivă (şi nu a controlului judi­ciar) trebuia analizat de Curte aspectul motivării soluţiei de respingere a excepţiilor.

În acelaşi cadru se situează şi motivarea Curţii în sensul că nemulţumirile recurentului cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor pot face obiectul analizei de către completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului SRI.

Mai susţine că hotărârea recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) raportat la art. 424 alin. (5) C. proc. civ., art. 131 alin. (3) teza finală din Regula­mentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreştii si nici standardele CEDO în materie de motivare a hotărârilor judecătoreşti, conform art. 6 § 1 din CEDO raportat la art. 11 si 20 din Constituţia României coroborat cu art. 3 C. proc. civ.

Practic, Curtea de Apel Timişoara nu a analizat efectiv (cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa) motivele/argumen­tele concrete care au creat convingerea că partea nu va fi ascultată în mod real şi efectiv de cele două judecătoare recuzate, în scopul vădit de a da rapid şi cu orice preţ câştig de cauză apelantului SRI.

Sub un ultim aspect, mai arată că atitudinea părtinitoare a judecătoarelor recuzate este confirmată prin raportare la ma­niera în care au soluţionat cauza (decizia definitivă nr. 657 din 15 aprilie 2022), prin pre­luarea inadecvată a unor pasaje din actele procedurale ale apelantului SRI şi dintr-o altă cauză ce a avut un alt obiect, fără a fi prezentat un raţionament propriu, şi cu ignorarea absolută a apărărilor formulate, care erau apte să atragă respingerea apelului SRI.

Recurentul precizează, pe fondul litigiului, că este reclamant, având calitatea de pensionar SRI (şi nu MApN, chiar dacă a activat în MApN până în luna martie 1990), iar obiectul acţiunii îi reprezintă contestaţia la decizia de pensionare sub aspectul determinării cuantumului pensiei mi­litare de serviciu potrivit art. 19 coroborat cu art. 28 alin. (1)-(3) şi art. 29 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei civile nr. 657 din 15 aprilie 2022 prin care au fost admise apelurile SRI şi a încheierii din 1 martie 2022 prin care a fost respinsă cererea de recuzare, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pârâţilor SRI.

Intimatul-pârât Serviciul Roman de Informaţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând declinarea cauzei la secţia I Civilă.

Recurentul a depus concluzii scrise prin care a invocat şi incidenţa motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aspect susţinut şi în şedinţa publică din 18 ianuarie 2023.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2023, recurentul a precizat expres că solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pe cale de consecinţă, casarea acestei încheieri şi a deciziei pronunţate de către instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.

La acelaşi termen de judecată au fost respinse excepţiei de necompetenţă materială procesuală a secţiei a II-a Civilă, invocată de recurentul-reclamant, şi excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Serviciul Roman de Informaţii, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca o pricină atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

Mai mult, partea care invocă lipsa de imparţialitate trebuie să arate existenţa unor fapte determinate şi verificabile care pot justifica îndoielile cu privire la aceasta.

Este adevărat că instanţa europeană a reţinut că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparţial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluţionare este obligat să se abţină să o examineze, dar este de reţinut că aceeaşi instanţă a subliniat în repetate rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat – nepărtinirea de care se prevalează recurentul, în speţă, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa a respectat, a aplicat şi a interpretat corect normele legale incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. a statuat în mod corect că simplul fapt că doamnele judecător recuzate s-au pronunţat în sala de judecată asupra excepţiilor invocate sau au respins cereri formulate de părţi nu justifică, în sine, o bănuială de lipsă de imparţialitate, întrucât ceea ce este important şi determinant este reprezentat de natura şi întinderea măsurilor adoptate de către fiecare judecător din cadrul completului de judecată în cadrul acestor proceduri.

Înalta Curte subliniază că nemulţumirea părţii cu privire la soluţiile date asupra chestiunilor prealabile anterior evocate nu poate fi circumscrisă unui motiv de recuzare, neputându-se aprecia, în situaţia în care măsurile dispuse de judecător în timpul şedinţei de judecată nu concordă cu voinţă părţilor, că judecătorul nu este nepărtinitor.

Totodată, se constată că încheierea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, nefiind incident nici motivul de recurs de casare instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, împrejurarea că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentului, nu echivalează cu o motivare "străină de natura pricinii".

Fără a depăşi limitele cererii de recuzare cu soluţionarea căreia a fost învestită, prin încheierea recurată s-a constatat că instanţa motivat fiecare act procesual, atât în fapt cât şi în drept, făcând aplicarea întocmai a dispoziţiilor C. proc. civ., care obligau completul de judecată la pronunţarea mai întâi asupra excepţiilor de procedură în condiţiile art. 248 C. proc. civ.. Nemulţumirea apelantului A. cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor sau cererilor sale priveşte însăşi procedura de judecată şi judecata cauzei, neputând face obiectul analizei completului ce soluţionează cererea de recuzare, întrucât nu există aspecte din care să rezulte că judecătorul ar avea vreun interes în soluţionarea unei cauze or că ar fi exprimat vreo părere cu privire la soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză.

Se impune precizarea că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu are competenţa de a cenzura motivarea instanţei de apel, care s-a pronunţat asupra unor excepţii sau cereri, ci doar să verifice dacă, din dosarul cauzei, rezultă elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor indicaţi în cererea de recuzare, aşa încât vor fi înlăturate susţinerile recurentului referitoare la desfăşurarea şedinţei de judecată, respectiv ordinea soluţionării excepţiilor invocate, evaluarea probelor, precum şi la măsurile dispuse de completul de judecată recuzat.

Instanţa, printr-o amplă analiză a dispoziţiilor legale incidente, a apreciat că nu există niciun element obiectiv care să permită concluzia că magistraţii în cauză nu sunt obiectivi sau ar favoriza vreo parte din proces, sau că există motive care să justifice un dubiu cu privire la imparţialitatea acestora sau să aducă atingere aparenţei de imparţialitate, apreciindu-se că în speţă, au fost respectate garanţiile procesuale recunoscute de legislaţia naţională, precum şi de jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului.

Deşi recurentul invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse în sprijinul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective, generată de măsurile dispuse de instanţă, care, în speţă, nu coincid cu aşteptările părţii, aspecte ce nu pot justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului, din perspectiva motivelor de casare invocate.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, A. aduce în discuţie şi chestiuni de fond, inclusiv nemulţumirea sa cu privire la considerentele deciziei prin care s-a soluţionat apelul, ori astfel de susţineri nu pot forma obiectul recursului, autorul căii de atac fiind ţinut să formuleze critici la adresa încheierii atacate, ceea ce presupune indicarea punctuală de către aceasta a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Distinct de cele reţinute, cererile părţilor trebuie analizate în raport cu elementele de fapt şi cu probele administrate în cauză, fiind inadmisibilă o soluţie fundamentată exclusiv pe prezentarea unor speţe din practica CEDO, invocate de recurent, speţe ce nu pot fi folosite ca un veritabil şablon care să se aplice în mod automat, absolut şi fără filtrul de judecată al magistratului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs instituit de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurent prin concluziile scrise transmise la 13 ianuarie 2023, trebuie amintit că potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.: "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Recunoaşterea, prin lege, a dreptului instanţei de recurs de a invoca un motiv de ordine publică după împlinirea termenului de recurs nu presupune însă, că un atare drept i-ar putea reveni şi recurentului, căci nu doar că textul nu-i îngăduie în mod expres o atare posibilitate, dar nici nu pot fi identificate argumente care să o susţină, de vreme ce, de principiu, nimic nu îl împiedică pe autorul căii de atac să-şi prezinte în termenul legal toate criticile la adresa hotărârii atacate.

Aşadar, motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost invocat în afara termenului de recurs, astfel încât, în considerarea argumentelor expuse în cele ce preced şi a art. 489 alin. (1) C. proc. civ., acesta nu va mai fi examinat.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2023.