Military certificate service-length challenge dismissed as time-barred and for lack of standing

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 41/F din 23 februarie 2004, a respins ca tardiv formulată, acțiunea reclamantului P.N., față de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Vrancea, privind recunoașterea stagiului militar efectuat în detașamente de muncă. Prin aceeași sentință, față de pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale București s-a respins cererea reclamantului, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul P.N. a solicitat în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990, ca prin hotărâre judecătorească să i se recunoască o perioadă de 12 luni și 24 zile pentru dobândirea drepturilor bănești cuvenite conform Legii nr. 309/2002, față de perioada de numai 9 luni și 26 zile ce i-a fost deja recunoscută, ca reprezentând stagiul militar satisfăcut în detașamentele de muncă, astfel cum rezultă din adeverința nr. 1461 din 12 mai 2003, emisă de Centrul Militar Zonal Vrancea.

Instanța de fond, analizând cu precădere excepția de tardivitate, ca și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a reținut temeinicia acestora și a respins acțiunea reclamantului, pe aceste considerente; în ceea ce privește tardivitatea, s-a reținut că reclamantul a formulat mai multe petiții privind recunoașterea stagiului militar conform Legii nr. 309/2002, obiectul contestației de față reprezentându-l răspunsul Centrului Militar Zonal Vrancea, eliberat sub nr. 120 din 8 august 2003, urmare a cererii reclamantului din data de 17 iulie 2003.

Acțiunea reclamantului depusă la 26 septembrie 2003 este înregistrată cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut atât de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, cât și de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, acest ultim text preluând de fapt principiul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța competentă, respectiv Tribunalul Județean Vrancea.

Printr-un prim motiv de casare, analizat prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susținut că în mod greșit curtea de apel a soluționat cererea sa, întrucât în opinia lui, Tribunalul Vrancea era competent să o judece față de faptul că actele administrative contestate au fost emise de Centrul Militar Zonal Vrancea, și nu de Ministerul Apărării Naționale.

Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a susținut că în mod eronat instanța a soluționat cererea sa pe excepție, reținând tardivitatea acesteia și fără a analiza, astfel, fondul pretențiilor formulate. Recurentul a arătat că în raport cu prevederile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, potrivit cu care acțiunea în contencios administrativ nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ atacat, acțiunea sa nu este tardivă, termenul de 30 zile aplicat de instanța de fond, nefiind incident în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul de față, pentru următoarele considerațiuni.

Curtea de Apel Galați a fost legal învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantul-recurent P.N., prin declinare de competență, conform sentinței civile nr. 149 din 11 noiembrie 2001 a Tribunalului Vrancea, care, reținând că în cauză trebuie să figureze Ministerul Apărării Naționale, în calitate de pârât, întrucât Centrul Militar Zonal nu are personalitate juridică, a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții legale, actele administrative eliberate de o autoritate a administrației centrale, în cazul de față, Ministerul Apărării Naționale, ce tutelează și în subordinea căruia funcționează fără personalitate juridică, centrele zonale militare, pot fi contestate în fața curților de apel competente.

Așadar, critica referitoare la competența instanței ce a soluționat cauza de față, este nefondată și urmează a fi înlăturată.

Nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, nu poate fi primită.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut tardivitatea acțiunii reclamantului, făcând, pe de o parte, aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, iar pe de alta, a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de articolele de lege menționate, a condus în mod corect la constatarea tardivității. Ipoteza art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/2990 nu-i este aplicabilă recurentului-reclamant, întrucât vizează situațiile în care reclamația celui în cauză, ca procedură prealabilă, este nesoluționată de organul administrativ în termenul legal de 30 de zile, prevăzut în alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, ceea ce nu este, însă, cazul în speța de față.

Față de cele sus menționate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamantul-recurent, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.N., împotriva sentinței civile nr. 41/F din 23 februarie 2004, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.