ANL appeal allowed; contract damages award quashed and remanded for retrial on scope of mandate.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21 noiembrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1300 Euro/lună (respectiv 6036,07 RON/lună la cursul de 1 Euro/4.6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 20 noiembrie 2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.270,52 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1200 Euro/luna (echivalentul sumei de 5.586,68 RON/luna la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din data de 16.11.2018) pentru perioada cuprinsă între 20.11.2015 şi 20.11.2018, în suma totală de 43.200 Euro (echivalentul a 201.480,48 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei dupa recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S7 situat în sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 mai 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1300 Euro/luna (respectiv 6063,07 RON/luna la cursul de 1 Euro/4.6639 RON din 16 noiembrie) pentru perioada cuprinsă între data de 20 noiembrie 2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 46.800 Euro (echivalentul sumei de 218.270,52 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1200 Euro/luna (echivalentul sumei de 5.596,68 RON/lună la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 20 noiembrie 2015 şi 20 noiembrie 2018, în suma totală de 43.200 Euro (echivalentul a 201.480,48 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S7 situată în judeţul Ilfov, localitatea Voluntari, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004; daune morale în suma de 100 Euro/lună (echivalentul sumei de 466,39 RON/luna la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din 16 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între 20 noiembrie 2015 şi 20 noiembrie 2018, în sumă totală de 3.600 Euro (echivalentul a 16.790,04 RON la cursul de 1 Euro/4,6639 RON din data de 16 noiembrie 2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula în continuare până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S7 situată în judeţul Ilfov, localitatea Voluntari, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 3989 conform încheierii nr. 16471/19.08.2004, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4 decembrie 2019, reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii de chemare în judecată şi a invocat, în privinţa lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise, modificarea contractului de antrepriză prin actul adiţional nr. x/2006, emiterea notificărilor de actualizare a graficelor de execuţie în perioada 10.06.2008 - 12.01.2010, neîncasarea penalităţilor de întârziere, neasigurarea viabilizării terenurilor şi nerezilierea contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 2618 din 26 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI a Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. x/2018, în sensul că numărul corect al hotărârii este 2618 în loc de 2239.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 533 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2618 din 26 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 72.306,61 Euro (56.275 Euro contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20.11.2015 – 28.02.2021 şi 16.031,61 Euro contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 01.03.2021 – 24.03.3022) reprezentând daune materiale, în echivalent RON la cursul BNR Euro – Leu din data plăţii.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 13.477,67 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă (6.977,67 RON taxă judiciară de timbru + 1.500 RON onorariu expert + 5.000 RON onorariu avocat).

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.506 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (3.506 RON taxă judiciară de timbru).

S-a luat act că pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională Pentru Locuinţe.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

În acest sens, se arată că nu a fost avut în vedere modul în care au fost redactate clauzele contractuale care vizează conţinutul obligaţiilor asumate, (urmărirea execuţiei şi finalizării lucrărilor neechivalând cu executarea şi finalizarea lucrărilor de către mandatar), dar şi prevederile art. 1 532 raportat la art. 1539 C. civ.

Astfel, în baza contractului de mandat încheiat, ANL şi-a asumat obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construcţie a locuinţei reclamantei, fără a se obliga la obţinerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcţiei.

În mod greşit, prin hotărârea recurată, s-a reţinut că este probată culpa contractuală a ANL, actele îndeplinite de recurentă fiind suficiente pentru a nu se reţine o culpă gravă în sarcina sa. Obligaţia de mijloace asumată a fost îndeplinită cu suficientă diligenţă, motiv pentru care neatingerea rezultatului, în termenul de 24 luni, este indiferentă.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin mandat, notificând constructorii în repetate rânduri, asigurând posibilitatea schimbării constructorilor, identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor.

Trimiterea instanţei la existenţa unui mandat sui generis, unde obligaţiile ANL trebuie înţelese în lumina Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999, a H.G. 962/27.09.2001 şi a celorlalte acte la care se face trimitere nu poate fi primită în sensul în care este afirmată. Înlăturarea regulii de la art. 1540 alin. (2) C. civ. de la 1864 nu poate fi decât rodul unei stipulaţii exprese, câtă vreme acest text dă naştere unui drept în patrimoniul ANL (dreptul de a nu răspunde decât pentru culpa gravă).

Din aceasta perspectivă, susţine recurenta, se impune a fi subliniat că răspunderea contractuală a ANL nu poate fi angajată nici pentru pretinsa nerespectare a obligaţiilor legale invocate de instanţa de apel sau a obligaţiilor stabilite prin contractele încheiate de reclamantă cu terţi (la care ANL nu este parte) sau prin contractele încheiate de Agenţie cu terţi (la care reclamanta nu este parte) - contracte menţionate în considerentele deciziei recurate - nici pentru pretinsa nerespectare a îndatoririlor revenind antreprenorilor sau altor terţi semnatari ai convenţiilor arătaţi prin decizia civilă nr. 533/24.03.2022.

Astfel, nu se poate reţine că prevederile contractului de mandat se completează, din punct de vedere al obligaţiilor, cu obligaţiile legale şi cu cele cuprinse în contractele de antrepriză şi de construire, în condiţiile în care contractul de mandat nu conţine nicio stipulaţie în acest sens. Simpla trimitere pe care părţile au făcut-o, în preambulul contractului de mandat, la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 şi ale contractului de antrepriză generală nr. x/19.04.2004 nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 si art. 973 din C. civ. de la 1864.

Răspunderea contractuală a ANL poate şi trebuie să fie analizată din perspectiva convenţiei pe care a încheiat-o în calitate de mandatar cu reclamanta intimată, în calitate de mandant, respectiv a contractului de mandat nr. x/04.05.2004 şi din perspectiva art. 1532 şi următoarele din C. civ. de la 1864 - dispoziţii legale reglementând contractul de mandat.

Referitor la fapta ilicită, prin art. 1 din contractul de mandat încheiat cu intimata, aceasta l-a împuternicit pe mandatar să o reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor de construire, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire obţinută de mandatar, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Prin art. 14 din contrat, s-a prevăzut că părţile sunt răspunzătoare de daune-interese care ar putea decurge din nerespectarea clauzelor convenţiei, iar prin art. 15 din contract s-a prevăzut că valabilitatea acestuia va înceta la recepţia finală.

Astfel, ANL nu şi-a asumat, îndatorirea de a executa şi finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructură, de utilităţi şi de urbanizare, nu a garantat îndeplinirea obligaţiei de a realiza locuinţa în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, această obligaţie fiind asumată de constructor/antreprenorul general, prin art. 8 din contractul de construire.

Nu se poate ignora faptul că, în cazul de faţă, contractele încheiate au obiecte diferite, între regulile aplicabile fiecărui tip de contract existând deosebiri esenţiale, fundamentale: contractul de construire are ca obiect edificarea locuinţei într-un anumit termen şi respectând un anumit proiect (cel care execută efectiv lucrările de construire, care garantează pentru calitatea acestora, care are obligaţia de a preda imobilul, care răspunde în perioada de garanţie şi care încasează contravaloarea lucrărilor este constructorul şi nu ANL) şi contractul de mandat care este încheiat pentru urmărirea respectării condiţiilor convenite prin contractul de construire.

Prin urmare, debitorul obligaţiei de predare a imobilului în termenul şi potrivit condiţiilor stabilite prin contractul de construire, este constructorul şi nu ANL, a cărei răspundere contractuală pentru nepredarea locuinţei la termen, nu poate fi angajată în baza contractului de mandat.

Obligaţiile reţinute în sarcina ANL nu au fost asumate de aceasta prin contractul de mandat ce trebuia analizat în cauză, iar încheierea contractelor dintre aceasta şi terţi nu s-a făcut în considerarea raportului contractual dintre ANL şi reclamanta intimată, contractul de mandat fiind ulterior contractelor respective. Prin urmare, ANL nu poate răspunde contractual pentru neîndeplinirea, îndeplinirea necorespunzătoare sau cu întârziere a unor obligaţii pe care nu şi le-a asumat prin convenţia de mandat încheiată cu reclamanta.

Potrivit art. 1539 alin. (1) din C. civ. de la 1864, "Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui". Pentru a aprecia asupra daunelor-interese care ar putea deriva din cauza neîndeplinirii mandatului, se impune a fi stabilit dacă obligaţia asumată de mandatar este una de rezultat sau una de diligenţă.

În cauză, obligaţia revenind ANL în temeiul contractului de mandat dedus judecăţii este una de diligenţă, nu una de rezultat. Prin art. 1 din contract, recurenta s-a angajat să utilizeze şi să pună în valoare întreaga sa diligenţă şi prudenţă pentru a obţine executarea şi finalizarea la termen a lucrărilor de construire a locuinţei contractate de reclamanta, fără însă a garanta acestuia că rezultatul urmărit va fi obţinut în termenul menţionat.

În ceea ce priveşte culpa, în cazul unei obligaţii de diligenţă, răspunderea creditorului este angajată numai dacă a procedat cu neglijenţă sau imprudenţă, sarcina probei în privinţa acestui aspect revenindu-i creditorului. Debitorul nu poate fi prezumat în culpă (ca urmare a dovedirii faptului că rezultatul preconizat nu a fost obţinut), ci vinovăţia acestuia trebuie probată de către creditor, în caz contrar, chiar dacă a suferit un prejudiciu prin faptul că nu a beneficiat de rezultatul pe care l-a aşteptat şi l-a urmărit prin încheierea contractului cu creditorul, creditorul nu are dreptul de a obţine de la debitor daune-interese.

Prin hotărârea recurată, nu este probat faptul că ANL nu ar fi pus în valoare mijloacele posibile (nu ar fi uzat de pârghiile administrative şi legale) pentru a obţine executarea şi finalizarea locuinţei contractate de reclamantă şi nici nu s-au indicat în concret, măsurile care ar fi fost apte să asigure executarea şi finalizarea locuinţei şi cu utilităţi, măsuri pe care ANL ar fi omis să le întreprindă.

Simpla împlinire a termenului, fără ca locuinţa să fie finalizată şi predată reclamantei la termenul convenit, nu dă naştere unei prezumţii de culpă în sarcina ANL, dat fiind caracterul de diligenţă al obligaţiei care îi revine.

Prevederile contractului de mandat stabilesc în mod clar că reclamanta, în calitate de mandant, împuternicea ANL, în calitate de mandatar, să o reprezinte în relaţiile cu Proiectantul şi Antreprenorul General în vederea urmăririi şi finalizării lucrărilor la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire; să utilizeze, din conturile de avans şi de credit ale mandantului, sumele necesare recuperării cheltuielilor avansate de ANL; să o reprezinte în relaţia cu banca finanţatoare şi să gestioneze şi să utilizeze garanţia de bună execuţie.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că, prin contractul de mandat, ANL s-a obligat faţă de reclamanta să realizeze utilităţile şi să finalizeze imobilul acesteia. Din motivarea hotărârii, nu se poate concluziona care este temeiul de drept pe baza căruia instanţa si-a format convingerea şi care acte civile şi/sau normative au fost cele determinante în calificarea obligaţiilor asumate de ANL şi, pe cale de consecinţă, stabilirea culpei Agenţiei.

A avea atribuţii într-un domeniu, ca instituţie de interes public, nu înseamnă că devii automat garant exclusiv al statului în acel domeniu, cu atât mai mult cu cât, în cazul de faţă, există mai multe instituţii, autorităţi, entităţi participante la realizarea acestui proiect - cartierul Henri Coandă. Faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuinţe nu are semnificaţia răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia. ANL nu este dezvoltator imobiliar, nu construieşte pe terenul proprietatea sa, nu finanţează construcţiile sau utilităţile şi nu are obligaţiile specifice unui astfel de dezvoltator. Nici obligaţia de garanţie a lucrărilor executate nu este şi nu poate fi în sarcina ANL, ci în sarcina celui care le executa efectiv (adică a constructorului).

Calitatea pârâtei ANL este diferită în funcţie de contextul contractual sau extracontractual în care se află. Acest lucru nu înseamnă însă că obligaţiile ANL se contopesc, că ele ar forma un întreg, indisolubil legate între ele, unele completându-se cu altele, aşa cum în mod greşit a interpretat instanţa de apel. Fiecare obligaţie a ANL trebuie apreciată în funcţie de partenerul contractual şi de calitatea pe care o are fiecare din subiecte în acel raport juridic.

Altfel, dacă raporturile juridice distincte, născute din contracte diferite sau relaţii instiuţionale diferite, ar fi considerate unul singur, nici nu s-ar mai pune problema existenţei mai multor tipuri de răspundere juridică. Ar opera un singur tip de răspundere, indiferent de temeiul aplicabil (contractual sau delictual), nu ar mai fi necesară "formalizarea" raportului prin încheierea unor contracte în forma scrisă, nu ar mai fi necesară individualizarea şi delimitarea obligaţiilor.

ANL poate şi trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce şi-a asumat faţă de reclamanta-intimată în baza contractului de mandat - contract preexistent, care atrage răspunderea contractuală şi care nu poate fi asimilat poziţiei reţinută de instanţă - poziţie care presupune analizarea unei răspunderi delictuale, la fel cum, în analiza modului de îndeplinire a obligaţiilor derivând din contractul de mandat, nu pot fi invocate în toate contractele în care ANL este parte cu atât mai mult cu cât reclamanta nu este parte în acestea, oricare ar fi ele.

Reclamanta nu a mandatat ANL să o reprezinte în relaţia cu entităţile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea şi execuţia reţelelor de utilităţi, astfel încât, nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligaţii a ANL sub acest aspect. În condiţiile în care, recurenta a întreprins demersuri şi măsuri concrete în vederea îndeplinirii şi realizării obligaţiilor asumate, astfel încât locuinţele să fie finalizate şi să poată fi recepţionate şi predate beneficiarilor conform contractelor încheiate şi mai mult, Primăria Municipiului Bucureşti este cea care gestionează atât finanţarea cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă (lot 1-zona sector 1 şi lot x - zona Voluntari), finalizarea imobilului aparţinând intimatei şi a utilităţilor din cartierul Henri Coandă nu depinde de voinţa şi puterea de decizie a ANL, astfel că nu se poate reţine că recurenta ar avea vreo vină sau că nu a depus suficiente demersuri şi că trebuie sancţionată.

Nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acţiunea sau inacţiunea ANL în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activităţii, iar ANL nu poate fi răspunzătoare pentru acţiunile sau mai ales inacţiunile autorităţilor şi societăţilor cu atribuţii în domeniu.

Obligaţiile părţilor semnatare ale Convenţiei sunt distincte de obligaţiile asumate de ANL, astfel încât aceste părţi au fost sau trebuiau să fie în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile independent de activitatea ANL, iar obligaţiile ANL nu au nicio relevanţă şi nicio influenţă asupra rezultatului asumat prin semnarea Convenţiei.

Conform raţionamentului instanţei, ANL este culpabilă pentru nefinalizarea locuinţei şi a utilităţilor, în ciuda faptului că există contracte încheiate cu entităţi specializate pe fiecare domeniu, că există legi care prevăd obligaţia de finanţare din bugetul local al unităţilor administrativ-teritoriale.

Împrejurarea că ANL are ca obiectiv realizarea locuinţelor pe credit ipotecar, nu schimbă câtuşi de puţin natura juridică a contractului încheiat între părţi (mandat) şi nici nu modifică dispoziţiile legate de drept comun aplicabile mandatului.

Este netemeinică şi nelegală hotărârea instanţei care obligă ANL la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă cauzată de nerealizarea utilităţilor, în condiţiile în care problema utilităţilor a fost tranşată definitiv şi irevocabil de instanţele de judecată, stabilindu-se astfel, conform hotărârilor depuse la dosarul cauzei, părţile responsabile pentru realizarea utilităţilor în întregul cartier Henri Coanda (şi nu doar la anumite imobile).

Prin neluarea în considerare a acestor soluţii deja pronunţate şi chiar puse în executare, se ignoră un adevăr juridic deja tranşat, care a produs efecte juridice, şi se ajunge la soluţii contradictorii care nu oferă o garanţie a respectării principiilor de drept aplicabile şi care vatamă drepturile subiecţilor de drept implicaţi - indiferent de calitatea lor procesuală.

Având în vedere că Primăria Municipiului Bucureşti este cea care gestionează atât finanţarea cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă obligarea ANL la plata prejudiciului pentru nefinalizarea acestora, este total neîntemeiată.

Faţă de considerentele prezentate şi atât timp cât alte entităţi sunt obligate de instanţele judecătoreşti la executarea utilităţilor în Cartierul Henri Coandă, răspunderea pentru inexistenţa acestora nu poate incumba ANL şi, pe cale de consecinţă, nici repararea prejudiciul cauzat de aceasta situaţie nu trebuie suportat de ANL, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa de fond a încuviinţat la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se determina eventualul prejudiciu cauzat acesteia constând în lipsa de folosinţă a imobilului contractat, prin nepredarea la timp.

Instanţa de apel a stabilit că prejudiciul determinat de expertul judiciar este provocat de neexecutarea de către ANL a obligaţiei de a urmări predarea la termen a locuinţei. O astfel de interpretare greşită a actului dedus judecăţii nu poate duce la atragerea răspunderii contractuale a Agenţiei, în măsura în care obligaţia de finalizare şi predare la termen a locuinţei este exclusiv în sarcina antreprenorului general în baza contractului de construire, iar realizarea utilităţilor în sarcina autorităţilor locale (Convenţia nr. MM 1909/2004), în care ANL nu este parte.

În materia răspunderii contractuale, prejudiciul cauzat creditorului trebuie să fie consecinţa directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat între părţi. Or, în baza contractului de mandat, obligaţia ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor şi de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care Agenţia şi-a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nici în contractul de mandat, nici în convenţia nr. MMI 909 nu s-a stipulat nicio clauză penală tocmai în considerarea faptului că aceasta exista în contractul de construire, încheiat exclusiv între intimată şi constructor. Prin urmare, stabilirea în sarcina ANL a existenţei unui prejudiciu pentru lipsa de folosinţă a locuinţei reprezintă o măsură nelegală, acesta neavând un caracter cert.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iunie 2022, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 22 septembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 15 decembrie 2022 cu citarea părţilor, în şedinţa publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată ca fiind întemeiate criticile recurentei Agenţia Naţională pentru Locuinţe referitoare la neanalizării condiţiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat.

În acest context, se reţine că instanţa de apel, cu ocazia analizării apelului declarat de reclamanta A. a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale în baza contractului de mandat nr. x/04.05.2004 în limita unui prejudiciu material în cuantum de 72.306,61 Euro.

În contextul aceluiaşi raţionament, instanţa de apel a reţinut că obligaţia asumată de către pârâta ANL prin contractul de mandat încheiat cu reclamanta este una de rezultat, respectiv de a urmări executarea lucrărilor de construire a locuinţei, expresia "la cheie" având semnificaţia că locuinţa tip S7 pe lotul nr. x situată în sectorul 1 Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. 3989, conform încheierii nr. 16471/19.08.2004 corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că încheierea în mod separat de către reclamantă a unui contract de construire autentificat sub nr. x/19.04.2004 cu antreprenorul general nu are nicio relevanţă, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu au fost solicitate despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiei de construire/predare a locuinţei în termenul convenit în contract, obligaţie care i-ar reveni antreprenorului general care nu este parte în cauză, ci se impută neîndeplinirea altor obligaţii care au condus la nefinalizarea lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor care să asigure folosinţa completă a locuinţei într-un cartier urbanizat şi funcţional.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat ca întemeiate pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei ANL de a plăti daune materiale constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a locuinţei, echivalentă cu chiria practicată pe piaţa liberă relevantă pentru imobile similare ca valoare şi poziţie, în mod lunar pentru întreaga perioadă solicitată prin acţiune, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Înalta Curte observă că instanţa de apel dezvoltă ideea că în sarcina pârâtei ANL se reţine existenţa unei fapte ilicite constând în neîndeplinirea obligaţiei de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor edilitare asumată prin contractul de mandat nr. x/04.05.2004 încheiat cu reclamanta, sens în care au fost exemplificate prevederile art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 13, art. 14 şi art. 15 din convenţia de mandat.

A mai considerat instanţa de apel că obligaţiile pârâtei ANL nu se limitau la urmărirea executării şi realizării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea utilităţilor.

În lipsa realizării utilităţilor şi, deci, a finalizării imobilului în litigiu, fără a se face vorbire de obligaţiile specifice care îi reveneau antreprenorului general, instanţa de apel a concluzionat că răspunderea pentru lipsa de folosinţă a locuinţei îi revine în mod indubitabil mandatarei ANL.

Cu toate acestea, instanţa supremă constată că răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părţi, iar la stabilirea cuantumului eventualelor despăgubiri ce s-ar cuveni reclamantei pentru neexecutarea sau executarea culpabilă a obligaţiilor de către mandatar trebuie să se aibă în vedere obiectul şi întinderea mandatului, cum se prevede în art. 1535 şi următoarele din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenţiei de mandat nr. HC0031/04.05.2004.

Se observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu, dar şi că întreaga lor construcţie juridică se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală, pe contractul de mandat încheiat cu ANL, aşa încât instanţa de apel, cu ocazia cercetării apelului părţilor ar fi trebuit să clarifice aspectele care ţineau de obiectul şi întinderea mandatului acordat ANL şi să verifice temeinicia pretenţiilor băneşti formulate de reclamantă din perspectiva raporturilor juridice existente între părţi.

De altfel, instanţa de apel justifică pretenţiile băneşti formulate de către reclamantă prin invocarea contractului de mandat fără a cerceta în concret cererea de despăgubire în lumina regulilor mandatului, reguli care ar fi impus verificarea obligaţiei de plată a remuneraţiei ce revine mandanţilor şi posibilitatea sancţionării mandatarului în sarcina căruia se reţine culpa pentru neîndeplinirea mandatului cu titlu oneros.

Din cele expuse reiese că instanţa de apel a dispus obligarea intimatei ANL la plata unei sume de bani fără a se raporta efectiv la obligaţiile contractuale care reveneau părţilor.

Instanţa de apel, prin hotărârea recurată a subliniat faptul că reclamanţilor nu le sunt opozabile convenţiile pe care pârâta ANL le-a încheiat cu antreprenorul general sau cu pârâţii implicaţi în convenţia pentru realizarea ansamblului de locuinţe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, situaţie în care ar fi trebuit să ţină seama în mod corespunzător de prevederile art. 998-999 din C. civ. de la 1864, care le sunt aplicabile părţilor ce au semnat contractul de mandat nr. x/04.05.2004.

Astfel, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 şi Anexa 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, introdusă prin art. 1 pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, cât şi convenţia încheiată cu toate instituţiile implicate (Convenţia nr. MM 1909/6.05.2004) i-au conferit recurentei ANL prerogative clare în vederea atingerii scopului final-realizarea ansamblului de locuinţe.

Este necesar ca instanţa de rejudecare să stabilească dacă recurenta este în culpă în raport cu obligaţiile asumate prin Convenţia MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiţii din cadrul programului "Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" şi să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamanţii-mandanţi şi în cuprinsul căruia se face vorbire de obligaţia ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamanţilor.

Prin urmare, se impune analizarea, în rejudecare, a condiţiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat şi obligaţiile mandatarului care decurg din acesta.

În analizarea condiţiilor răspunderii contractuale se va lămuri dacă mandatara ANL s-a obligat la încheierea efectivă de acte juridice în numele şi pe seama mandanţilor, dacă sintagma "va urmări" din contractul de mandat desemnează conceptul unei obligaţii de rezultat sau de diligenţă asumată de către pârâtă, în ce constă fapta ilicită, cadrul contractual, voinţa părţilor şi obligaţiile ce le reveneau părţilor, acţiunile ori inacţiunile imputate în concret mandatarei, dacă pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate contractual.

Pornind de la această dezlegare, în rejudecare se va analiza cererea în pretenţii băneşti îndreptată împotriva pârâtei Agenţi Naţională pentru Locuinţe corespunzător efectuării cercetării judecătoreşti, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie, prin stabilirea corectă a stării de fapt şi de drept şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 533/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.