Peremption of appeal due to six-month procedural inactivity following suspension

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă, la 10.12.2019, reclamanta C.N. C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige la plata sumei de 439.694,72 RON, din care 374.567,38 RON, reprezentând consum energie electrică servicii interne STE şi 65.127,34 RON, regularizare TVA, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270 C. civ. şi H.G. nr. 569/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 706/30.06.2020, Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 439.694,72 RON, reprezentând consum energie electrică servicii interne STE şi regularizare TVA şi 8.001,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 168/25.03.2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 4.000,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta C.N. C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autorul căii de atac a arătat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, indicând expres prevederile art. 1556 alin. (1) C. civ. şi ale H.G. nr. 569/2006.

A susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit cu privire la excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, aplicând greşit dispoziţiile art. 1556 alin. (1) C. civ., întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a fi incidentă această excepţie. Astfel, pârâta a invocat neexecutarea unui contract încheiat între părţi în anul 2006, iar pretenţiile ce fac obiectul prezentei cauze s-au născut din contractele nr. x/01.10.2013 şi nr. y/26.06.2014, astfel că nu este îndeplinită condiţia ca obligaţiile părţilor să-şi aibă izvorul în aceeaşi convenţie.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale, fără a le corobora cu dispoziţiile H.G. nr. 569/2006. Astfel, între părţi a fost încheiat contractul nr. x/1.444/05.09.2006, prin care s-au definit noţiunile de instalaţii de electrificare şi utilităţi; ulterior, au semnat contractele de prestări servicii nr. x/01.10.2013 şi nr. y/26.06.2014, prin care intimata şi-a asumat obligaţia de a achita contravaloarea energiei electrice utilizate pentru buna funcţionare a spaţiilor administrative şi tehnologice şi de a monta, pe cheltuială proprie, grupuri de măsurare a energiei electrice.

A susţinut că această obligaţie a fost reţinută, cu putere de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 634/10.06.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2015, dar instanţa de apel a ignorat această prezumţie legală, prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul cert al creanţei pretinse prin acţiune, recurenta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 634/10.06.2016, definitivă la 03.10.2017, i-a fost respinsă acţiunea prin care a contestat decizia Curţii de Conturi nr. 85/2015, astfel că la data rămânerii definitive a acestei hotărâri sumele solicitate au devenit certe şi exigibile, fiind emise facturile corespunzătoare. Curtea de Conturi a stabilit că sumele achitate din bugetul recurentei pentru cele 12 substaţii de transport electric nu au fost recuperate, fiind încălcate prevederile art. 1, 2 şi 7 din H.G. nr. 569/2006, pe care le-a redat în continuarea memoriului său.

La 13.07.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 29.07.2021, recurenta formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 04.05.2022, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20.12.2022, Înalta Curtea a stabilit termen pentru verificării incidentului perimării şi a dispus citarea părţilor.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

În accepţiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancţiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancţiune procedurală, cât şi de act de desistare a părţilor de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluţionarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar şi pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părţilor din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul de lege enunţat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni şi vina părţii, instanţa putând să o constate şi din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 04.05.2022, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar de la această dată părţile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiţii, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta C.N. C.F. C.F.R. S.A. Bucureşti, prin Sucursala Regională CF Iaşi, împotriva deciziei nr. 168/25.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia Civilă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2023.