Annulment of appeal for failure to articulate valid cassation grounds in challenge to arbitral award regarding construction contract claims and forfeiture clauses

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x din 21 noiembrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 929.327,82 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de modificările legislative emise de Guvernul României pe parcursul Duratei de Execuţie a lucrărilor, cu referire la majorarea salariului minim garantat în plată;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 419.365,12 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare descrise în cadrul Revendicării finale nr. 3;

- obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor arbitrale ocazionate de promovarea acţiunii arbitrale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile ari. 550 C. proc. civ., art. 1270 C. proc. civ. şi art. 1949 şi următoarele din C. civ., precum şi pe dispoziţiile contractuale.

Prin sentinţa arbitrală nr. 56 din 11 septembrie 2020, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 283.431,09 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de modificările legislative adoptate prin H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2017 (Revendicarea nr. 8) şi suma de 179.727,90 RON, reprezentând costuri suplimentare determinate de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare invocate prin Revendicarea nr. 3.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile arbitrale parţiale în sumă de 54.534,35 RON.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2018, la 13.10.2020, petenta B. S.A. a formulat acţiune în anulare, prin care a solicitat anularea sentinţei arbitrale atacate, cu cheltuieli de judecată, fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2020.

În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) ultima teză din C. proc. civ.

La 17.12.2020, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii în anulare ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

La 19.10.2020, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020, acţiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe arbitrale (nr. 56/11.09.2020), pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi, în rejudecare, schimbarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei B. S.A. la plata diferenţei în cuantum de 645.896 RON, reprezentând totalitatea costurilor suplimentare solicitate în temeiul Revendicării nr. 8 şi la suportarea de către aceasta a cheltuielilor arbitrale în cuantum de 131.524 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 1270, art. 1170, art. 2547 şi art. 2515 alin. (4) şi (6) C. civ., aplicate la Sub-clauzele 13.7, 14.1 şi 20.1 din Condiţiile Generale de Contract.

La 04.02.2021, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de conexare a dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, având ca obiect acţiunea în anulare formulată de B. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin încheierea nr. 4 din 9 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului x/2020 la dosarul x/2020 aflat pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul conexat a fost înregistrat, în data de 03.03.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2020*.

La termenul din 31 martie 2021 acordat în dosarul nr. x/2020, instanţa a dispus, în temeiul art. 139 C. proc. civ., conexarea dosarelor nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020, apreciind că se impune judecarea împreună a celor două dosare, având în vedere că în ambele se atacă aceeaşi sentinţă arbitrală din cadrul aceluiaşi dosar arbitral.

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 12 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondate, acţiunile în anulare formulate de petenta - reclamantă B. S.A. şi de petenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 56/11.09.2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, a respins cererile de acordare cheltuieli de judecată, ca nefondate.

Împotriva sentinţei primei instanţe, la 4 noiembrie 2021, pârâta arbitrală B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

După o prezentare a contextului litigios, în motivare, recurenta a arătat că respingerea acţiunii în anulare pe care a promovat-o s-a făcut cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând, astfel, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta arată că, în ceea ce priveşte costurile suplimentare calculate ca urmare a modificărilor legislative, respectiv H.G. nr. 1 din 6 ianuarie 2017, la care a fost obligată, în sumă de 283.431,09 RON (Revendicarea nr. 8 a Antreprenorului), nu a fost respectată sub-clauza 20.1 (Revendicarea Antreprenorului), termenul de 28 de zile fiind un termen de decădere de drept substanţial.

A mai arătat că înştiinţarea are o importanţă deosebită în cursul derulării unui contract de tip FIDIC, dată, în special, de sancţiunea aplicabilă în cazul netransmiterii înştiinţării în termenul prevăzut de sub-clauza 20.1.

În continuare, a subliniat faptul că termenul de 28 de zile pentru transmiterea înştiinţării a fost apreciat atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă ca fiind unul de decădere având în vedere sancţiunea aplicabilă pentru transmiterea înştiinţării după expirarea termenului. Astfel, în opinia sa, netransmiterea în termen a înştiinţării este sancţionată cu decăderea Antreprenorului din dreptul la prelungirea Duratei de Execuţie şi la plăţile suplimentare.

A mai învederat că nici cu privire la ultimul act normativ referitor la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară, respectiv H.G. nr. 1/2017, revendicarea nu a fost făcută în termen. În acest sens, susţine că Hotărârea nr. 1/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 06.01.2017, dată la care a şi intrat în vigoare, acesta reprezentând, totodată, momentul de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască efectele modificărilor legislative, iar înştiinţarea transmisă conform sub-clauzei 20.1 s-a făcut la data de 20.02.2018, cu depăşirea termenului de 28 de zile.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa/Curtea a ignorat faptul că toate actele adiţionale încheiate după data de 01.02.2017 conţin clauza ce prevede că "prelungirea duratei de execuţie se face fără costuri suplimentare", ceea ce semnifică faptul că orice costuri suplimentare determinate de o modificare a duratei de execuţie nu cad în sarcina societăţii B. S.A., ci în sarcina reclamantei.

În ceea ce priveşte suma de 179.727,90 RON (Revendicarea nr. 3) determinată de întârzierile cauzate de evenimentele perturbatoare, recurenta susţine că instanţa/Curtea a apreciat în mod greşit faptul că: "(...) motivul invocat de petentă nu se circumscrie unor critici de legalitate, ci de temeinicie, fiind o chestiune legată de interpretarea probelor şi a clauzelor contractuale, astfel încât nu pot fi analizate de Curte".

Detaliind, recurenta arată că, în contradicţie cu cele susţinute de Curtea de Apel Bucureşti, la 16.04.2015, între B. S.A., în calitate de Beneficiar şi A. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii A. S.R.L. & S.C. C. S.R.L. & S.C. TERM S.R.L., în calitate de Antreprenor, s-a încheiat Acordul contractual de lucrări nr. x, contract cu condiţii speciale obligatorii pentru FIDIC 1999.

Mai arată că, prin Ordinul nr. 2266, publicat în Monitorul Oficial nr. 410 bis din 6 iunie 2012, au fost aprobate modelele de documentaţii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie de lucrări publice pentru proiectele de "proiectare şi execuţie de staţie de tratare a apei/staţie de epurare de ape reziduale", "execuţie de reţele de canalizare şi reţele de alimentare cu apă", "proiectare şi execuţie de staţie de sortare, compostare şi tratare mecano-biologică a deşeurilor", "execuţie de depozit conform de deşeuri".

Prin urmare, arată că, la data încheierii contractului, prevederile legale aplicabile erau cele ale Ordinului Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 2266 din 6 iunie 2012, pentru aprobarea modelelor de documentaţii standardizate aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie de lucrări, ordin care, la art. 2 prevedea faptul că autorităţile contractante, astfel cum sunt definite în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aveau obligaţia de a folosi aceste condiţii contractuale la încheierea unui contract de lucrări, condiţiile contractuale generale şi speciale la încheierea contractelor de lucrări fiind incluse în anexele ordinului.

În continuare, recurenta a evocat atât dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Ordinul nr. 2266/2012, cât şi Anexa 2 la Ordinul 2266/2012, Capitolul I.

Totodată, subliniază faptul că, potrivit prevederilor contractuale, părţile au înţeles că au obligaţia legală, şi nu facultatea de a stipula clauzele în acordul contractual nr. x/16.04.2015, stipularea clauzelor nefiind manifestarea lor de voinţă liber exprimată, ci expresia modului în care au înţeles să se supună unei dispoziţii legale imperative.

Cu privire la suma de 5.844,81 RON, calculată ca urmare a întâmpinării de către Antreprenor a unor condiţii fizice imprevizibile, recurenta reiterează ceea ce a susţinut şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, anume că suma nu este datorată, întrucât antreprenorul nu a reuşit să demonstreze pierderea productivităţii, fapt ce a rezultat din cuprinsul raportului de expertiză. A mai reiterat şi faptul că prelungirea duratei de execuţie a Contractului cu 3 zile, prin Act adiţional, nu conduce automat la ideea acordării costurilor suplimentare. Antreprenorul nu a reuşit să demonstreze cu cât productivitatea echipei a fost influenţată de condiţiile fizice ale terenului. În acest sens, a precizat că, în raportul de expertiză, la concluziile la Obiectivul nr. 1 al reclamantei, este stipulat faptul că antreprenorul nu a reuşit să demonstreze pierderea productivităţii.

De asemenea, a menţionat că, potrivit Sub-Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie], "Prelungirea perioadei de execuţie nu îndreptăţeşte implicit Antreprenorul la orice plăţi pe care acesta le poate considera aferente respectivei extinderi (...)".

Referitor la suma de 71.598,92 RON, reiterând cele menţionate în cuprinsul acţiunii în anulare, a susţinut că B. S.A., în calitate de Beneficiar al lucrării, a făcut predarea amplasamentului către Antreprenor, care a dat ordin de încetare a lucrărilor, fără a prezenta Beneficiarului înscrisuri (hotărâre judecătorească definitivă, extras CF, etc.), în susţinerea demersurilor sale. Având în vedere aceste aspecte, recurenta a menţionat şi în prezentul demers judiciar faptul că nu poate fi găsită vinovată de evenimentul pretins perturbator, fiind evocată, în acest sens, aceeaşi sub-clauză 8.4 din contract.

Cu referire la suma de 102.284,17 RON, din nou a reiterat cele menţionate în cuprinsul acţiunii în anulare, în sensul că nu există nicio clauză contractuală care să condiţioneze Beneficiarul de plata unui avans pentru achiziţia de echipamente de către Antreprenor, cel dintâi plătind lucrările executate în temeiul facturilor emise, însoţite de situaţiile de lucrări aferente.

Mai arată că, în ipoteza în care Beneficiarul nu efectuează la timp plata, Antreprenorul poate calcula costuri de finanţare, ceea ce înseamnă că lucrările trebuie executate cu resursele financiare ale Antreprenorului, iar reducerea ritmului de execuţie nu poate fi imputată B. S.A., achiziţionarea utilajelor fiind în sarcina exclusivă a Antreprenorului.

De asemenea, a evocat şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 din H.G. nr. 264/2003, arătând că achiziţia de echipamente nu se regăseşte în categoriile de cheltuieli pentru care se poate acorda avans din fonduri publice, potrivit Anexei 1 din actul normativ. Totodată, a evocat aceeaşi sub-clauză 8.4 din contract.

În continuare, a redat prevederile sub-clauzei 14.8 din contract, arătând că B. a efectuat plata costurilor de finanţare solicitate de Antreprenor, ca urmare a întârzierii efectuării plăţilor. Astfel, reiterează faptul că Antreprenorul, cu adresa nr. x/06.01.2017, a emis factura x, ce a fost achitată cu Ordinul de plată nr. x aflat la dosarul cauzei.

În încheiere, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, cu obligarea societăţii A. S.R.L. Ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 613 alin. (4) coroborat cu art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi pe toate dispoziţiile legale invocate în cuprinsul memoriului de recurs.

La 15 decembrie 2021, intimata A. S.R.L., prin avocat, a depus (prin poştă - a se vedea dovezile de la dosar recurs), în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în vreunul din motivele de casare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca netemeinic, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.

La 24 decembrie 2021, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 30 decembrie 2021, recurenta a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata A. S.R.L., arătând, în esenţă, că a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar, pe de altă, parte, că a dezvoltat acest motiv, formulând critici privind judecata realizată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea acţiunii în anulare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13.12.2022, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părţilor, în vederea depunerii unui punct de vedere la raport.

Recurenta a formulat un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legale la care a făcut referire, respectiv H.G. nr. 1/2017 şi Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 2266/2012, au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, în sensul de a arăta în ce modalitate au fost interpretate sau aplicate greşit prin decizia atacata, recurenta a reiterat fidel susţinerile din cererea în anulare şi răspunsul la întâmpinare, prin care a încercat să demonstreze, pe de o parte, încălcarea termenului de decădere de 28 zile în privinţa revendicării vizând costurile suplimentare, cât şi lipsa culpei în executarea obligaţiilor contractuale.

Recurenta ignoră faptul că, prin sentinţa atacată, instanţa a răspuns deja acestor critici, arătând că înştiinţarea a fost transmisă înăuntrul termenului de 28 zile de la data majorării salariului minim garantat în plată potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1/06.01.2017, fiind astfel incidente prevederile sub-clauzei 13.7 coroborate cu cele ale sub-clauzei 20.1 din contract. Totodată, Curtea de Apel a reţinut că nu poate analiza criticile privind stabilirea culpei recurentei, întrucât, pe calea acţiunii în anulare nu se efectuează un control asupra temeiniciei hotărârii arbitrale (şi implicit asupra modului în care arbitrii au interpretat clauzele contractuale sau mijloacele probatorii), aceasta nefiind o cale de atac devolutivă.

Prin urmare, chiar dacă prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a fost menţinută soluţia tribunalului arbitral, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele sentinţei recurate, în acord cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate, care să vizeze, în mod concret, considerentele instanţei care a pronunţat sentinţa atacată.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 12 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2023.