Nullity of extraordinary appeal for failure to develop grounds of illegality in undue enrichment dispute

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, sub nr. x/2014, la data de 06.06.2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 696.411 RON, cu titlu de plată nedatorată, efectuată în temeiul actului adiţional nr. x/14.04.2011 la contractul de închiriere nr. x/08.12.2009, reprezentând taxa pentru serviciile prestate de proprietarul imobilului către B. S.R.L., actualizată la zi, de la data punerii în întârziere până la data plăţii efective; restituirea sumei de 111.425 RON, cu titlu de impozit pe profit pentru suma facturată A. şi plătită în temeiul actului adiţional nr. x/14.04.2011 la contractul de închiriere nr. x/08.12.2009, reprezentând taxa pentru serviciile prestate de proprietarul imobilului către B. S.R.L.; plata dobânzii şi penalităţilor actualizate aferente impozitului pe profit în sumă de 111.425 RON şi TVA în valoare de 163.967 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3413/20.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; s-a dispus obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 27.034,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3413/20.11.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1832 din 18.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. S.A. A fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 3.746,75 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A. Recursul a fost înaintat de Curtea de Apel Bucureşti spre soluţionare instanţei supreme.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă invocă încălcarea dispoziţiilor legale privind plata nedatorată, respectiv dispoziţiile art. 1092 C. civ. din 1864 şi art. 1341 din Noul C. civ.

Recurenta expune pe larg situaţia de fapt cu privire la prevederile contractuale şi regularizarea taxei de servicii şi critică hotărârea pronunţată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei prin care critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1092 C. civ. din 1864 şi art. 1341 Noul C. civ., nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare statuat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci vizează aspecte de netemeinicie, urmărindu-se o nouă evaluare a situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, ceea ce excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că în realitate, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care curtea de apel a reţinut situaţia de fapt şi a interpretat înscrisurile din dosar. Or, nemulţumirile generale ale recurentei şi susţinerile legate de aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susţinerile recurentei-reclamante cu privire la interpretarea greşită a prevederilor contractuale, regularizarea taxei de servicii şi înscrisurile din dosar, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1832 din 18 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.