Nullity action on company resolutions: principal appeal inadmissible, incidental appeals ineffective

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 30 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D., E., F., G. S.A., H. S.R.L. şi I. S.R.L., constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA B. S.R.L. nr. 2 din 12 martie 2003, a Hotărârii AGA B. S.R.L. nr. 3 din 15 iunie 2004, a Hotărârii AGA B. S.A. din 7 decembrie 2005 şi a tuturor hotărârilor AGA B. S.R.L. adoptate de la 7 decembrie 2005 şi până la soluţionarea acţiunii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

La 16 februarie 2015 reclamantul a depus precizări cu privire la cadrul procesual pasiv, învederându-se că au calitate de pârâţi: B. S.R.L. prin administratori, G. S.A., H. S.R.L. şi I. S.R.L., precum şi precizări ale obiectului cererii, în sensul că acesta este constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA B. S.R.L. nr. 2 din 12 martie 2003, a Hotărârii AGA B. S.R.L. nr. 3 din 15 iunie 2004 şi a Hotărârii AGA B. S.R.L. din 7 decembrie 2005.

Pârâta H. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a H. S.R.L., prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2 din 12 martie 2003 şi a lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a G. S.A., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2 din 12 martie 2003 şi a lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta I. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a I. S.R.L., prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA nr. 2 din 12 martie 2003 şi capătul de cerere subsidiar, excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La 22 iunie 2015, reclamantul a depus cerere de modificare, completare şi precizare a acţiunii introductive, prin care a indicat cadrul procesual pasiv ca fiind alcătuit din pârâţii B. S.R.L. prin administratori, G. S.A., H. S.R.L., I. S.R.L., J. şi Cabinet Individual de Avocat J., precum şi obiectul cererii, ca fiind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA B. S.A. nr. 2 din 12 martie 2003, a Hotărârii AGA B. S.A. nr. 3 din 15 iunie 2004, a Hotărârii AGA B. S.A. din 7 decembrie 2015, a contractului de cesiune nr. x din 15 iunie 2004 atestat de Cabinet Individual de Avocat J., a actului adiţional nr. x din 15 iunie 2004 atestat de Cabinet Individual de Avocat J., a procesului-verbal nr. x din 15 iunie 2004 a AGA B. S.A., a contractului de cesiune nr. x din 13 decembrie 2005 atestat de Cabinet Individual de Avocat J., a actului adiţional nr. x din 13 decembrie 2005 atestat de Cabinet Individual de Avocat J., precum şi a înscrisului intitulat "Addendum la Contractul de cesiune nr. x din 13 decembrie 2005", atestat de Cabinet Individual de Avocat J. prin încheierea nr. 333 din 27 martie 2007.

Pârâtele G. S.A., H. S.R.L., B. S.R.L. şi I. S.R.L. au formulat întâmpinări la cererea modificatoare, prin care au reiterat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului material la acţiune, a lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea cererii astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

La 29 februarie 2016, în cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de Cabinet Individual de Avocat K..

Prin încheierea nr. 299 din 20 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis excepţia de netimbrare a capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a contractului de cesiune nr. x din 13 decembrie 2005 şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu a Cabinet Individual de Avocat K., soluţia cu privire la cererea de intervenţie devenind definitivă prin decizia civilă nr. 345 din 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2016, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte Hotărârea AGA din 12 martie 2003 şi în ceea ce priveşte capetele de cerere subsidiare, având ca obiect constatarea nulităţii absolute pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv al societăţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I. S.R.L., J. şi Cabinet Individual de Avocat J., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G. S.A. şi H. S.R.L. în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a hotărârilor AGA şi AGEA ale B. S.R.L. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor G. S.A. şi H. S.R.L. în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, din cererea completatoare.

La 18 ianuarie 2017 în cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interesul reclamantului de Cabinet Individual de Avocat K., cu aceleaşi argumente de fapt ca şi cererea de intervenţie în interes propriu.

Prin încheierea nr. 127 din 22 februarie 2017, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, iar prin decizia civilă nr. 255 din 12 aprilie 2017, Curtea de Apel Constanţa, urmare a admiterii apelului, a schimbat în tot încheierea, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenţie.

Prin sentinţa civilă nr. 544 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a anulat cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a contractului de cesiune nr. x din 13 decembrie 2005, ca netimbrată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii I. S.R.L., J. şi Cabinet Individual de Avocat J., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. şi H. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută a hotărârilor AGA şi AGEA ale B. S.R.L.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. şi H. S.R.L., ca neîntemeiată; a respins cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantului, formulată de intervenientul Cabinetul Individual de Avocatură K., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de amendare a reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 132 din 25 februarie 2020, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 544 din 12 noiembrie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 11 noiembrie 2016 formulată de pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A., pârâtele B. S.R.L., G. S.A., H. S.R.L. şi intervenientul accesoriu Cabinetul Individual de Avocatură K..

Pârâtele B. S.R.L., G. S.A. şi H. S.R.L. au formulat apel şi împotriva încheierii de şedinţă din 11 noiembrie 2016.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020.

Pârâtele B. S.R.L. şi H. S.R.L. au depus întâmpinări la apelurile formulate de reclamantul A. şi de intervenientul accesoriu Cabinetul Individual de Avocat K., prin care au invocat excepţia tardivităţii formulării apelurilor, excepţia nulităţii apelurilor şi excepţia inadmisibilităţii apelurilor.

Prin încheierea de şedinţă din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării apelurilor de către reclamantul A. şi de intervenientul accesoriu Cabinetul Individual de Avocat K.. La acelaşi termen de judecată, pârâtele B. S.R.L. şi H. S.R.L. au arătat că nu mai susţin excepţia nulităţii apelurilor, iar cu privire la excepţia inadmisibilităţii, Curtea de Apel Constanţa a calificat-o apărare de fond.

Prin decizia civilă nr. 77 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-reclamant A., de apelantele-pârâte B. S.R.L., G. S.A., H. S.R.L. şi de apelantul-intervenient accesoriu Cabinetul Individual de Avocat K..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal A., iar B. S.R.L., H. S.R.L. şi G. S.A. au formulat recursuri incidente.

B. S.R.L. şi H. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii parţiale a recursului. Prin întâmpinarea depusă, B. S.R.L. şi H. S.R.L. au formulat recurs incident.

G. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului. Prin întâmpinarea depusă, G. S.A. a formulat recurs incident.

Întâmpinările au fost comunicate recurentului-reclamant, iar acesta a formulat răspuns la întâmpinări.

Pe baza recursului principal, a recursurilor incidente, a întâmpinărilor şi a răspunsului la întâmpinări, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Înalta Curte reţine că recursurile au ca obiect decizia civilă nr. 77 din 15 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-un litigiu având ca obiect o acţiune în constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi a unor contracte de cesiune acţiuni şi acte adiţionale la acestea.

Faţă de faptul că, iniţial, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute a unor hotărâri adoptate de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor, iar ulterior, acesta şi-a modificat şi completat acţiunea, solicitând, suplimentar, constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune şi a actelor adiţionale încheiate în temeiul acestor hotărâri, Înalta Curte reţine că există un raport de accesorialitate între capetele cererii de chemare în judecată, capătul principal fiind reprezentat de constatarea nulităţii absolute a hotărârilor adoptate de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor, iar capătul accesoriu, constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune şi a actelor adiţionale încheiate în temeiul acestor hotărâri.

În acest context, instanţa supremă constată că devine aplicabil principiul unicităţii căii de atac reglementat pentru ipoteza prevăzută de art. 460 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute pentru cererea principală.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data introducerii acţiunii – 30 ianuarie 2015), hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei sau de orice persoană interesată pentru motive de nulitate absolută, iar art. 132 alin. (9) din aceeaşi lege statuează că hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului.

Totodată, art. 196 din Legea nr. 31/1990 extinde aplicabilitatea dispoziţiilor prevăzute pentru societăţile pe acţiuni în ceea ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale şi pentru societăţile cu răspundere limitată.

Înalta Curte constată, faţă de dispoziţiile legale evocate mai sus, precum şi de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel, se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 77 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă.

Totodată, instanţa supremă constată că în raport de prevederile art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursurile incidente declarate de recurenţii-pârâţi S.C. H. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. G. S.A. sunt rămase fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 77 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, ca inadmisibil.

Constată ca rămase fără efect recursurile incidente declarate de recurenţii-pârâţi S.C. H. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 77 din 15 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.