Payment-order claim sent to Bucharest court after oral jurisdictional objection deemed untimely.

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la 23 septembrie 2022, sub nr. x/2022, creditoarea A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B. S.R.L., solicitând emiterea unei ordonanţe de plată a sumei de 26.118,56 RON, la care să se adauge penalităţile de întârziere calculate de la scadenţa facturii şi până la plata efectivă, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10425 din 8 noiembrie 2022, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În esenţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 130 C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În baza art. 107 C. proc. civ., regula generală cât priveşte competenţa instanţei este că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Din coroborarea normelor juridice menţionate anterior cu excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către debitoare în cadrul şedinţei de judecată, instanţa a reţinut că sediul social al debitoarei este în jud. Dolj.

Astfel, în baza anexei Hotărârii de Guvern nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, sediul debitoarei se află în circumscripţia Judecătoriei Craiova.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 130 alin. (3), coroborat cu art. 107 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia invocată de către debitoare în cadrul şedinţei de judecată, declarându-se necompetentă teritorial şi, în consecinţă, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin decizia nr. 764 din 1 februarie 2023, pronunţată de Judecătoria Craiova – secţia I Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere dispoziţiile aplicabile procedurii speciale a ordonanţei de plată, respectiv art. 1.016 C. proc. civ., potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului în primă instanţă şi dispoziţiile art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului".

Prin susţinerile orale din şedinţa de judecată desfăşurată la data de 08.11.2022 în faţa Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, administratorul debitoarei a invocat oral excepţia necompetenţei teritoriale, având în vedere locul situării sediului său.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit alin. (3) necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar alin. (4) statuează că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

De asemenea, dispoziţiile art. 126 C. proc. civ. arată că părţile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, instanţa rămânând competentă chiar dacă, ulterior, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

Instanţa a reţinut că aceste dispoziţii instituie regula de drept comun, potrivit cu care instanţa competentă din punct de vedere teritorial să judece cauza este cea de la domiciliul pârâtului, conform principiului actor sequitur forum rei.

Potrivit art. 113 C. proc. civ., competenţa teritorială alternativă este stabilită şi către alte instanţe, respectiv instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, art. 116 din acelaşi act normativ arătând că reclamantul este cel care are alegerea de competenţă între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Arată instanţa faptul că reclamanta creditoare a respectat criteriul impus de art. 113 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ. la momentul sesizării instanţei.

Mai mult, prin notele scrise depuse la data de 07.11.2022, creditoarea reclamantă a indicat în mod expres alegerea de competenţă teritorială prin reţinerea locului de executare a contractului părţilor, situat în circumscripţia instanţei sesizate.

A mai reţinut instanţa că pârâta nu este un consumator.

Instanţa a arătat şi că, un al doilea aspect relevant în prezenta cauză este reprezentat de modul şi momentul la care a fost invocată excepţia necompetenţei de către debitoare în legătură cu natura juridică a excepţiei astfel cum a fost analizată (ordine privată), cu precădere momentul procesual la care aceasta a fost efectuată, respectiv oral la primul termen de judecată.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 130 şi art. 126 C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale putea fi invocată numai de către pârâta debitoare prin întâmpinarea care este obligatorie în această procedură potrivit art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la 23 septembrie 2022, sub nr. x/2022, creditoarea A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B. S.R.L., solicitând emiterea unei ordonanţe de plată a sumei de 26.118,56 RON, la care să se adauge penalităţile de întârziere calculate de la scadenţa facturii şi până la plata efectivă, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 1.016 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererea privind ordonanţa de plată aparţine instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Întrucât litigiul are ca obiect o acţiune în răspundere civilă contractuală, sunt incidente dispoziţiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Se impune a se mai arăta că, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura", precum şi cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol, care stipulează că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Totodată, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

În raport de prevederile art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ., debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată.

Astfel, una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce priveşte persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situaţia în care reclamantul învesteşte cu soluţionarea unei cereri o instanţă necompetentă teritorial, iar în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, cu respectarea termenelor procedurale.

Înalta Curte reţine că pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată a instanţei iniţial învestită, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin neinvocarea necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ulterior acestui moment, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – secţia Civilă nu îşi mai putea declina competenţa.

În acest sens, Înalta Curte mai reţine şi decizia obligatorie nr. 31/2019 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.