Jurisdiction over silent insurer guaranty fund claims: Civil vs. administrative competence and civil nature of guarantee-based credit

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.05.2022 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea de îndată a cererii de plată depuse în data de 18.10.2021 şi, de asemenea, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La primul termen de judecată din data de 16.09.2022 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1542 din data de 16 septembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021), contestaţiile împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt de competenţa instanţelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010.

S-a reţinut că cererea de plată a fost formulată ulterior modificarilor legislative aduse prin O.U.G. nr. 102/2021, motiv pentru care normele procedurale referitoare la competenţa materială de soluţionare a cererii, nou intervenite, sunt incidente în cauză.

S-a arătat că, fiind o cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 200.000 de RON, competenţa materială revine judecătoriei, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. iar, din punct de vedere teritorial, legea specială a stabilit competenţa instanţei civile de la sediul Fondului.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă, la data de 06.10.2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 15438 din 25.11.2022 Judecătoria Sectorului 2 – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înaintând dosarul acestei instanţe pentru soluţionare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor or, în cauză, reclamanta a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta arătând explicit că cererea sa este o "acţiune în contencios administrativ".

S-a apreciat că textul de lege invocat de către prima instanţă - art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extins la alte tipuri de litigii, precum cel ce face obiectul cauzei.

3. Cauza a fost inregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 21.12.2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că în cauză conflictul priveşte competenţa materială de soluţionare a litigiului.

Ivirea conflictului negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, precum şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, civilă sau de contencios administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Ipoteza reglementată de dispoziţiile legale sus citate presupune emiterea unei decizii de respingere a despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca atare, are în vedere cazul în care pârâtul înţelege să raspundă cererii de acordare a despăgubirilor.

În cauza dedusă judecăţii însă, reclamanta invocă lipsa oricărui răspuns din partea Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Având în vedere această particularitate a cauzei, Înalta Curte reţine că, deşi legea nu se referă explicit la ipoteza în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu ar emite decizia de respingere a acordării despăgubirilor, nu se poate concluziona, pe de o parte, că cererea ar aparţine materiei contenciosului administrativ ori, pe de altă parte, că atare conduită a pârâtului de a nu răspunde cererii ar putea rămâne în afara controlului jurisdicţional.

Referitor la natura juridică a pretenţiilor din cuprinsul cererii introductive, aceasta este una de drept civil, fiind vorba despre un drept de creanţă izvorât din contractul de asigurare, în contextul producerii riscului asigurat.

Faptul că, în cazul specific al insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului, creanţa rămasă nesatisfăcută beneficiază de o garanţie legală, fiind acoperită din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nu are drept semnificaţie naşterea unui raport juridic nou, între creditor şi Fond, distinct de raportul primar. Concluzia în acest sens este susţinută de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020.

În ceea ce priveşte instanţa competentă, dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 instituie, o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, competenţa instanţelor civile în a căror rază teritorială se află sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona atât contestaţia împotriva deciziei de respingere a despăgubirilor, cât şi calea de atac formulată împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei.

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat, fără a se lăsa loc de interpretare, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ. (…)".

Aşadar, pentru identitate de raţiune şi egalitate de tratament juridic, se impune ca, şi în cazul refuzului Fondului de Garantare de a soluţiona cererea, manifestat prin lipsa oricărui răspuns, să poată fi formulată contestaţie, tot la instanţele civile de la sediul Fondului de Garantare, potrivit regulilor prevăzute la art. 13 alin. (5) şi respectiv alin. (51) din Legea nr. 213/2015.

În cele din urmă, având în vedere că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti şi, în raport de faptul că Fondul de Garantare are sediul în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 februarie 2023.