Cancellation objection dismissed: appellate court adequately analyzed deficient reasoning grounds under Art. 488(1)(6) CPC despite classification as Art. 488(1)(5).

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 17 martie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, sub numărul x/2020, reclamanţii A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.), C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E., au formulat următoarele capete de cerere:

1. să se constate că contractul de drept de opţiune din data de 29.04.2015, împreună cu actele adiţionale nr. x, 2 şi 3 prin care a fost modificat şi novat contractul de drept de opţiune, a reprezentat, în ce priveşte pe reclamanţii 1 şi 3, o promisiune de acordare a unei garanţii şi nu un contract de garanţie personală;

2. să se constate simulaţia contractului de împrumut în deghizarea acestuia iar, în subsidiar, să fie calificat potrivit naturii lui juridice ca fiind un contract de împrumut;

3. să se constate nulitatea absolută şi/sau relativă a contractului în tot sau în parte, respectiv a clauzelor contractului prin care sunt stabilite în sarcina reclamanţilor obligaţii de plată a unor sume de bani peste suma împrumutată, respectiv suma de 189.000 euro, fie procentual prin raportare la preţul de vânzare al terenului, fie prin raportare la sumele fixe precalculate şi stipulate ca obligaţie de plată suplimentară la termenul de restituire al capitalului împrumutului.

De asemenea, s-a solicitat şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată aferente litigiului.

Prin sentinţa nr. 2556 din data de 10 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a reclamantei C. cu privire la capătul nr. 1 al acţiunii.

S-au respins, de asemenea, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la capătul nr. 2 al acţiunii, având ca obiect constatarea simulaţiei.

S-a respins ca neîntemeiată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul nr. 2 al acţiunii.

Totodată, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul nr. 3 al acţiunii, având ca obiect anularea, pentru leziune, a contractului de drept de opţiune şi a actelor adiţionale nr. x/26.06.2015, y/01.02.2017 şi 2/07.02.2018.

Prin urmare, s-a respins ca prescris capătul nr. 3 al acţiunii, având ca obiect ca obiect anularea, pentru leziune, a contractului de drept de opţiune şi a actelor adiţionale nr. x/26.06.2015, y/01.02.2017 şi 2/07.02.2018.

De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul nr. 3 al acţiunii, având ca obiect anularea, pentru leziune, a actului adiţional nr. x/01.03.2019 la contractul de drept de opţiune din data de 29.04.2015.

Nu în ultimul rând, s-a respins, în rest, acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, la data de 11 decembrie 2020, au declarat apel reclamanţii, solicitând, în principal, anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe iar, în subsidiar, schimbarea în parte, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 1709 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi.

Împotriva deciziei instanţei de apel, la data de 18 noiembrie 2021, au declarat recurs reclamanţii.

La data de 10 ianuarie 2022 reclamanţii au depus motivele de recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei şi a sentinţei pronunţate în cauză, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată la prima instanţă de fond iar, în subsidiar, la instanţa de apel.

Într-un al doilea subsidiar, recurenţii au solicitat casarea deciziei în parte şi admiterea cererii introductive.

Prin decizia nr. 2331 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţi.

Împotriva deciziei instanţei supreme, la data de 28 decembrie 2022, reclamanţii au formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, se invocă, în esenţă, faptul că, instanţa de recurs nu a analizat incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dezvoltând, contestatorii arată că recursul declarat în cauză a avut ca temeiuri art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., motivele de nelegalitate de la pct. 5 şi 6 fiind invocate raportat la faptul că decizia din apel nu a fost motivată în mod corespunzător.

Astfel, deşi instanţa de apel, respingând calea de atac, a reţinut că nu a fost dovedită înţelegerea părţilor în sensul unui împrumut cu dobândă, aceasta nu avut în vedere corespondenţa purtată de părţi în perioada precontractuală şi nu a argumentat în cuprinsul deciziei sale de ce anume această corespondenţă nu a prezentat relevanţă în cauză.

Contestatorii au redat în cuprinsul contestaţiei în anulare discuţiile avute de către reprezentanţii părţilor, care, susţin aceştia, au fost ignorate de instanţele inferioare la calificarea contractului ca fiind unul de împrumut cu dobândă.

În opinia contestatorilor, probatoriul depus în sensul arătat era esenţial în a se stabili că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a încheia un contract de împrumut cu dobândă.

S-a insistat asupra faptului că, deşi s-a discutat în mod explicit despre elementele contractului de împrumut, folosindu-se chiar terminologia specifică, instanţa de apel nu a expus raţionamentul în baza căruia a reţinut că, în cauză, convenţia dintre părţi nu are natura juridică de împrumut cu dobândă.

Arată contestatorii că soluţia instanţei de apel prin care au fost analizate, numai în parte, afirmaţiile părţilor contractante, ignorându-se pasajele relevante privitor la negocierea obligaţiilor contractuale specifice unui împrumut cu dobândă, este vădit nelegală, fiind încălcate dispoziţii legale de ordine publică.

În continuare, se învederează că, în ceea ce priveşte motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs a argumentat că nu este incident, fiind invocat formal, având în vedere că prin cererea de recurs s-a criticat raţionamentul instanţei în aprecierea mijloacelor de probă.

De asemenea, se menţionează că instanţa de recurs a analizat în detaliu incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a analizat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la lipsa oricărei motivări a instanţei de apel asupra deciziei de a nu lua în considerare corespondenţa dintre părţi, omisiunea aplicării art. 350 C. proc. civ. privind mărturisirea extrajudiciară şi refuzul de a analiza legalitatea unei obligaţii contractuale prin transformarea unui capăt de cerere principal într-unul accesoriu.

Potrivit contestatorilor, instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze dacă motivarea din apel este completă, precum şi dacă aceasta a fost redactată prin raportare la toate mijloacele de probă şi aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi.

Se arată şi că, pe calea recursului, nu s-a solicitat să se reanalizeze mijloacele de probă ori să se restabilească situaţia de fapt, ci să se constate omisiunea instanţei de apel de a motiva de ce probele depuse în dovedirea cererii introductive nu au fost considerate relevante în cauză.

Prin urmare, susţin contestatorii că decizia din recurs nu cuprinde analiza motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ori a argumentelor invocate în dezvoltarea acestuia.

La data de 22 februarie 2023 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate lipsa incidenţei art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

În subsidiar, pentru cazul în care contestaţia ar fi admisibilă, intimata a solicitat cercetarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. strict prin raportare la motivele de recurs invocate în termen şi respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Judecarea cauzei a avut loc la data de 28 februarie 2023.

La aceeaşi dată, ulterior închiderii şedinţei de judecată, s-au primit la dosarul cauzei concluziile scrise formulate de către contestatori.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare vizează decizia instanţei de recurs, prin care a fost respins recursul ca nefondat, invocându-se omisiunea instanţei de a cerceta unul dintre motivele de recurs invocate în termen, încadrându-se astfel în dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Examinând susţinerile contestatorilor care fundamentează cererea acestora, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, se susţine omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a invocat lipsa oricărei motivări a instanţei de apel asupra deciziei de a nu lua în considerare corespondenţa dintre părţi, omisiunea aplicării art. 350 C. proc. civ. privind mărturisirea extrajudiciară şi refuzul de a analiza legalitatea unei obligaţii contractuale prin transformarea unui capăt de cerere principal într-unul accesoriu.

Au menţionat contestatorii că mijloacele de probă menţionate mai sus probau intenţia părţilor de a încheia un contract de împrumut iar instanţa de apel nu a motivat de ce aceste probe esenţiale nu prezintă relevanţă pentru determinarea voinţei reale a părţilor, fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. Or, instanţa de recurs a analizat aceste critici din recurs numai prin prisma motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C .proc.civ., fără a preciza nimic despre cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aprecierea contestatorilor, în motivul de casare de la punctul 6 se încadrează criticile privind doar ipoteza unei nemotivări a hotărârii de apel, a unei motivări contradictorii ori complet străine de natura cauzei. Însă, criticile referitoare la motivarea incompletă a instanţei de apel, prin neraportarea sa la toate mijloacele de probă şi aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi care pot avea un rol determinant în soluţionarea cauzei se încadrează, în opinia contestatorilor, în motivul de casare de la punctul 5, motiv de casare neanalizat de instanţa de recurs.

Verificând considerentele deciziei instanţei de recurs, Înalta Curte constată netemeinicia susţinerilor contestatorilor.

Astfel, şi prin expunerea considerentelor din contestaţia în anulare, contestatorii tind la o modificare a situaţiei de fapt, aceştia susţinând că mijloacele de probă neevaluate de instanţa de apel probau intenţia părţilor de a încheia un contract de împrumut iar instanţa de apel nu a motivat de ce aceste probe esenţiale nu prezintă relevanţă pentru determinarea voinţei reale a părţilor în sensul de a încheia un contract de împrumut. Este evident că aceste critici au ca finalitate modificare concluziilor instanţei de apel asupra naturii juridice a actului juridic încheiat de părţi.

Or, cu privire la aceste aspecte, instanţa de recurs a menţionat expres că, după expunerea situaţiei de fapt, recurenţii au arătat în memoriul de recurs că au demonstrat în proces care a fost voinţa reală a părţilor şi, în consecinţă, caracterul deghizat al contractului de împrumut într-un contract intitulat "contract de drept de opţiune". Apoi, recurenţii au trecut în memoriul de recurs în mod detaliat probele şi conţinutul lor, corespondenţa electronică, imputându-se instanţei de apel aplicarea greşită a legii în evaluarea stării de fapt, fiind citate pasaje ale deciziei spre a demonstra acest lucru.

În continuare instanţa de recurs a reţinut că s-a imputat instanţei de apel motivarea deficitară a deciziei şi încălcarea normelor procedurale, sens în care s-a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât aceasta a reţinut greşit că reclamanţii apelanţi nu au dovedit elementul volitiv ca fiind în sensul încheierii unui contract de împrumut.

Rezultă, aşadar, că instanţa de recurs a reţinut critica recurenţilor privitoare la motivarea deficitară a deciziei instanţei de apel, cu privire la lipsa dovedirii voinţei părţilor de a încheia un contract de împrumut, reţinând, de asemenea, şi probele invocate de recurenţi, printre care se regăseşte şi corespondenţa electronică menţionată de recurenţi.

De asemenea, se observă că instanţa de recurs a precizat criticile recurenţilor privitoare la motivarea instanţei de apel, menţionând expres că ceea ce se impută acesteia este motivarea deficitară şi încălcarea normelor procedurale, critici pe care recurenţii le-au încadrat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Aceste critici, în ansamblul lor, au fost examinate de instanţa de recurs, aceasta statuând că, prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză, recurenţii au susţinut că starea reală de fapt este diferită de cea reţinută în apel, dar şi că instanţa de prim control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 22, art. 237 şi art. 264 C. proc. civ., motivând deficitar decizia, întrucât nu a argumentat de ce nu s-a dat semnificaţie probelor şi apărărilor reclamanţilor, în mod particular mărturisirii extrajudiciare extrase din corespondenţa îndelungată a părţilor pe marginea executării contractului.

Prin urmare, instanţa de recurs a analizat toate argumentele invocate de recurenţi relative la motivarea deficitară a deciziei instanţei de apel, examinare care include nu numai criticile privind motivarea contradictorie ori complet străină de natura cauzei, ci şi pe cele referitoare la motivarea incompletă, prin neraportarea la mijloacele de probă care pot avea un rol determinant în soluţionarea cauzei.

Instanţa de recurs a încadrat aceste critici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că acesta este cazul de recurs care permite casare deciziei apelate pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. S-a reţinut expres că: "Redând pasaje considerate relevante din decizia instanţei de apel, se impută acesteia omisiunea analizei unor aspecte importante ale cauzei, care fundamentează criticile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.."

Referitor la criticile privind motivarea deficitară a deciziei recurate, instanţa de recurs a menţionat că recursul, cale extraordinară de atac, urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi că, în aceste limite, controlul de legalitate nu este compatibil cu reevaluarea stării de fapt şi reexaminarea probelor ori a modului în care acestea au fost interpretate în aprecierea stării de fapt. De asemenea, s-a arătat că însăşi modalitatea în care legea structurează motivele de casare, în afara cărora instanţa se plasează într-un control de temeinicie, susţine, consecvent art. 483 alin. (3) C. proc. civ., concluzia că în recurs instanţa competentă realizează controlul de legalitate al hotărârii recurate.

Aceste considerente ale instanţei de recurs vizează astfel şi critica recurenţilor încadrată de aceştia în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanţei de apel de a preciza argumentele pentru care mărturisirea extrajudiciară şi corespondenţa electronică nu au format convingerea instanţei de apel în sensul încheierii unui contract de împrumut.

Instanţa de recurs a reţinut că, numai instanţele de fond au atributul aprecierii probelor, în mod liber şi potrivit convingerii lor, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, iar instanţa de recurs nu va putea cenzura modul în care instanţele devolutive au executat acest atribut.

A concluzionat instanţa de recurs nu se poate realiza o reevaluare a stării de fapt statuate în apel, aşa încât nu au fost avute în vedere niciuna dintre seriile de argumente ale recurenţilor prin care s-a solicitat reexaminarea conţinutului probelor şi a modului în care instanţa de apel a statuat în fapt pe baza examinării lor. În acest sens, s-a precizat expres că nu sunt corect integrate sferei recursului solicitările recurenţilor de reevaluare a conţinutului corespondenţei părţilor, pe larg redate în memoriul de recurs, ori a înscrisurilor care, în opinia autorilor căii de atac, au fost evaluate într-o modalitate pe care o contestă, propunând acestei instanţe o reconsiderare a contextului factual.

În consecinţă, instanţa de recurs a analizat argumentele recurenţilor referitoare la motivarea deficitară a deciziei instanţei de apel, inclusiv pe cele încadrate de recurenţi în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de recurs încadrându-le în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi a concluzionat că scopul recurenţilor prin invocarea acestor critici este acela de supune instanţei de recurs o reevaluare a probelor şi, prin urmare, o nouă stabilire a situaţiei de fapt, aspecte incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.

Instanţa de recurs a învederat că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupun fie nemotivarea hotărârii pronunţate în apel, fie motivarea contradictorie ori complet străină de natura cauzei, adică o lipsă de acurateţe a expunerii raţionamentului judiciar de natură să nu lase să întrevadă justificarea soluţiei din dispozitiv, modul de rezolvare propriu-zisă a acţiunii ori chiar să contrazică dispozitivul. Or, împrejurarea că instanţa de apel a dezvoltat un raţionament considerat de recurenţi ca fiind greşit a fost calificată de instanţa de recurs ca neintegrabilă conţinutului acestui motiv de casare. Totodată, s-a precizat că nu imprimă substanţă acestui temei al casării nici susţinerea că instanţa a omis să analizeze aspecte esenţiale, afirmate cu caracter generic în memoriul de recurs, prin care recurenţii îşi preconstituie prilejul de a expune în faţa instanţei de casare propria lor viziune asupra modului de rezolvare a cauzei.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de recurs a analizat criticile recurenţilor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se critică omisiunea instanţei de apel de a argumenta înlăturarea unor probe de la stabilirea situaţiei de fapt, critici ce au fost încadrate de instanţa de recurs în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât au fost cercetate toate motivele de recurs invocate în termen, instanţa pronunţând-se asupra tuturor cazurilor de casare, nefiind astfel întemeiate susţinerile contestatoarelor în acest sens, ceea ce impune respingerea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii C., D. şi A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva deciziei nr. 2331 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.