Judicial fee restitution: exclusive appellate jurisdiction for non-contentious proceedings excluding cassation review
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the case to the Bucharest Court of Appeal, Section for Civil Cases VI, ruling that the appeal against the first-instance decision regarding the restitution of judicial fees is admissible only at the same hierarchical level. The dispute concerned a company's application for the refund of half the judicial stamp tax, which was initially dismissed by the Court of Appeal, leading the appellant to file an appeal after a prior cassation appeal was deemed inadmissible. The decisive legal basis was the classification of the request as a non-contentious procedure, meaning the ruling is subject only to appeal before a complete panel of the issuing court under Articles 534 and 537 of the Civil Procedure Code, rather than to a cassation appeal before the Supreme Court, as confirmed by the prior inadmissible cassation decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 537 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 528 alin. (1) C. proc. civ, art. 96 pct. 4 C. proc. civ; Judicial fee restitution: exclusive appellate jurisdiction for non-contentious proceedings excluding cassation review: În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de a judeca prezenta cauză, intimatele au arătat că, potrivit art. 537 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecă de un complet al instanţei respective.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023
Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, petenta Metrorex S.A. a formulat cerere de restituire a sumei de 180.767,03 RON, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru achitată în dosarul nr. x/2019.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 148-151 C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 37R din data de 18 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei încheieri petenta Metrorex S.A. a declarat recurs, solicitând casarea, în tot, a încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru.
Prin Decizia nr. 442 din data de 1 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins recursul, ca inadmisibil.
La data de 17 octombrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost înregistrată calea de atac intitulată "apel" declarată de către petenta Metrorex S.A. împotriva încheierii nr. 37R din data de 18 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.
Dosarul a fost înaintat, pe cale administrativă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat pe rolul acesteia la data de 20 octombrie 2022, sub nr. de dosar x/2022, ca recurs.
La data de 22 decembrie 2022 A.., în calitate de succesoare în drepturi a societăţii B.., C. S.A., D. S.R.L. – în insolvenţă, prin administrator judiciar E.. şi F. S.R.L. au depus întâmpinare comună prin care au invocat, în prealabil, transmisiunea calităţii procesuale a intimatei B.. către A.., urmare a operaţiunii de divizare parţială a B.., conform actelor depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, intimatele au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând declinarea cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de a judeca prezenta cauză, intimatele au arătat că, potrivit art. 537 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecă de un complet al instanţei respective.
Pe fondul cauzei, intimatele au solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea încheierii nr. 37R din 18 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, ca legală şi temeinică. Totodată, intimatele au solicitat obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest dosar.
La data de 3 februarie 2023 autorul căii de atac, Metrorex S.A., a depus răspuns la întâmpinare, înţelegând să reia cu acest prilej motivele pentru care consideră că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru este fondată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 97 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de către intimate prin întâmpinare, reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că, în acord cu rolul său legal şi constituţional de instanţă de casaţie, este competentă să judece numai recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În cauză, prin intermediul căii de atac asupra căreia Înalta Curte este chemată să se pronunţe, se urmăreşte schimbarea încheierii nr. 37R din data de 18 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, autorul căii de atac fiind nemulţumit de soluţia dată asupra cererii sale.
Înalta Curte observă că, anterior, împotriva aceleiaşi încheieri de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, partea a declarat recurs, ce a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 442 din data de 1 martie 2022, în sensul respingerii, ca urmare a inadmisibilităţii.
Astfel cum rezultă din considerentele deciziei antemenţionate, instanţa supremă a reţinut, în sensul inadmisibilităţii recursului cu care a fost sesizată, după cum urmează:
,,(...) cererea de restituire a taxei judiciare de timbru are caracter necontencios, întrucât pentru soluţionarea acesteia nu este necesară stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.
Altfel spus, cererea nu este îndreptată împotriva părţilor adverse din proces, care ar justifica un interes legitim în a se opune la admiterea acesteia.
Potrivit art. 528 alin. (1) C. proc. civ., "cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluţionare sau soluţionată deja de o instanţă ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea instanţă".
Conform art. 534 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., încheierea prin care se se soluţionează cererea este supusă numai apelului, termenul de apel curgând de la data la care partea interesată a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 96 pct. 4 C. proc. civ., curţile de apel judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale citate mai sus, încheierea prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, solicitată în condiţiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, poate fi atacată doar cu apel, petentul neavând la îndemână pentru cererea sa şi calea de atac a recursului."
Se constată aşadar că, în cauză, privitor la calea de atac deschisă potrivit legii împotriva încheierii date în procedura necontencioasă şi instanţa competentă să judece atare cale de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat deja, în recurs, prin decizia nr. 442 din data de 1 martie 2022.
Astfel, încheierea dată asupra cererii necontencioase poate fi cenzurată în calea de atac a apelului iar, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare, s-a reţinut implicit că se realizează un control judecătoresc pe linie orizontală, de către un complet aflat pe acelaşi nivel ierarhic.
Aşadar, prin raportare la obiectul dedus judecăţii, cele reţinute prin decizia nr. 442 din 1 martie 2022, văzând şi dispoziţiile C. proc. civ. în materie necontencioasă, este fără putere de tăgadă că prezenta cauză, înregistrată pe rolul instanţei supreme ca urmare a primirii sale pe cale administrativă, nu intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum este aceasta prevăzută la art. 97 C. proc. civ.
Dimpotrivă, având în vedere că prezenta cauză priveşte o procedură necontencioasă derulată în primă fază în faţa Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, rezultă că şi calea de atac declarată în cadrul aceleiaşi proceduri trebuie soluţionată tot de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 132 alin. (1) coroborat cu art. 135 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., va declina competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa materiala de soluţionare a căii de atac formulate de societatea Metrorex S.A. împotriva încheierii nr. 37 R din 18 august 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.