Jurisdiction for community pension appeals by EU-domiciled claimants under residual competence rule

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I Civilă la 6 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. 99719/R/16.02.2021, ca fiind netemeinică şi nelegală, obligarea pârâtei să emită o decizie de pensionare pe numele acesteia pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a tuturor perioadelor lucrate în România şi Italia, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010, Regulamentelor CEE nr. 883/2004 şi nr. 987/2009.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 2 lit. c), d), art. 19, art. 51, art. 52, art. 53, art. 55 din Legea nr. 263/2010, Regulamentele CEE nr. 883/2004 şi nr. 987/2009.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Totodată, a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la anularea deciziei nr. 99719/R/16.02.2021 pe motivul că nu i s-a luat în calcul perioada 16.01.1991-18.10.1994, întrucât a fost emisă o nouă decizie de pensie comunitară, decizia nr. 375026/07.05.2021 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă comunitară, prin care s-au acordat drepturile de pensie retroactiv de la data de 03.08.2017, dată la care a fost depusă cererea de pensionare conform adresei nr. x/26.11.2019. De asemenea, a mai arătat că, prin decizia nr. 375026/07.05.2021, a fost luată în calcul perioada 16.01.1991-18.10.1994 lucrată la Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara.

La 31 august 2021, contestatoarea şi-a precizat acţiunea ca urmare a întâmpinării depuse de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi a emiterii Deciziei de pensie comunitară nr. 375026/07.05.2021, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a Deciziei de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. 99719/R/16 februarie 2021; obligarea pârâtei să emită o decizie de pensionare pe numele contestatoarei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare şi a perioadei cuprinse între 01.09.1975-01.03.1981, perioadă lucrată în România la ferma B., în conformitate cu adeverinţele depuse la dosarul cauzei; fără cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2021, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru a se face verificări în evidenţa D.E.P.A.B.D. cu privire la domiciliul reclamantei, în vederea stabilirii competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

La următorul termen de judecată, instanţa a dispus amânarea cauzei pentru procedura de citare nelegal îndeplinită cu contestatoarea şi pentru a se efectua o adresă către Casa Judeţeană de Pensii Iaşi în sensul de a comunica în raport de ce criterii a apreciat că îi revine competenţa de soluţionare a cererii contestatoarei care figurează cu domiciliul în străinătate.

La 6 mai 2022, intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a depus "note de şedinţă" la care a anexat un set de înscrisuri.

La termenul de judecată din 11.05.2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, raportat la faptul că reclamanta nu are domiciliul pe teritoriul României şi a rămas în pronunţare pe excepţia invocată.

Prin sentinţa civilă nr. 1829/2022 din 13 iulie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că, în cazul conflictelor de asigurări sociale – cum este şi cel de faţă – competenţa este prevăzută de art. 153, 154 din Legea nr. 263/2010.

A mai reţinut că, din conţinutul cererii de chemare în judecată, al actului de identitate al contestatoarei, al deciziilor emise, al adeverinţei nr. x/12.04.2021, petenta domiciliază în Italia. De asemenea, a mai arătat că, potrivit cererii de chemare în judecată, obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale.

Totodată, a reţinut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 263/2010, dispoziţiile sale se completează, în ceea ce priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, cu cele ale C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

În contextul dat, instanţa a evocat dispoziţiile art. 1066 alin. (1) din C. proc. civ., conchizând în sensul că principalul criteriu după care este atrasă competenţa internaţională a instanţelor române este existenţa pe teritoriul României a domiciliului sau sediului pârâtului, or sediul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi este situat pe teritoriul României, respectiv în judeţul Iaşi.

Evocând, totodată, atât dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ., cât şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii publice, prima instanţă de conflict a reţinut că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai susmenţionate, în materia litigiilor de asigurări sociale cu elemente de extraneitate, în care pârâtul are domiciliul ori sediul pe teritoriul României, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti.

În consecinţă, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, acţiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 4 octombrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Verificându-şi din oficiu competenţa la primul termen de judecată, instanţa a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a reţinut cauza spre soluţionarea excepţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 6833/2022 din 2 noiembrie 2022, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 raportat la art. 135 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.

Pentru a hotărî astfel, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. nu instituie competenţa generală a Tribunalului Bucureşti în ce priveşte toate cauzele, indiferent de natura lor, în care cauza dedusă judecăţii are un element de extraneitate, ci doar în acele cauze în care nu se poate identifica instanţa competentă.

În acest context, tribunalul a arătat că, în vederea aplicării de către instituţiile din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a dispoziţiilor Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii şi ale Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii, au fost aprobate prin Decizia 112/2009 a Casei Naţionale de Pensii Publice (modificată prin Decizia 135/2009) Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii.

A mai arătat că, potrivit art. 55 alin. (1) şi (3) din cadrul Cap. IV al titlului 3 din aceste instrucţiuni: "(1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii. [...] (3) În cazul solicitanţilor domiciliaţi pe teritoriul altui stat membru, instanţa competentă unde se poate contesta o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare emisă de o casă teritorială de pensii este tribunalul din raza teritorială în care se află instituţia care a emis respectiva decizie".

Reţinând că, în cazul reclamantei, domiciliată în Italia, regiunea Rieti, instituţia competentă să emită decizia de pensie comunitară este, conform Instrucţiunilor aprobate prin Decizia 112/2009 a Casei Naţionale de Pensii Publice, Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, Tribunalul Bucureşti a conchis în sensul că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva acestei decizii este, potrivit art. 55 alin. (1) şi (3) din Decizia 112/2009, Tribunalul Iaşi.

Drept urmare, pentru aceste considerente, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 23 decembrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Bucureşti – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre ele este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, se reţine că, în considerarea prevederilor art. 182 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 127/2019.

Din conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reiese că obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, respectiv obligarea pârâtei la anularea parţială a deciziei de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare pe numele reclamantei, pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a tuturor perioadelor lucrate în România şi Italia, în conformitate cu adeverinţele depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, din conţinutul aceleiaşi cereri, precum şi din demersurile întreprinse de prima instanţă de conflict, reiese că reclamanta domiciliază în Italia.

Potrivit art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 563 din 9 iulie 2019:

(1) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competentă.

(2) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii în intervalul cuprins între data intrării în vigoare a prezentului articol şi data intrării în vigoare a prezentei legi se contestă potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Deciziile necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.

Prin urmare, având în vedere că, la data emiterii deciziei contestate de reclamantă (16.02.2021), erau aplicabile dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, se reţine că, în privinţa competenţei (materiale şi teritoriale), legiuitorul a folosit sintagma "instanţa judecătorească competentă."

Totodată, având în vedere că, exceptând anumite articole din Legea nr. 127/2019 în privinţa cărora legiuitorul a instituit termene de intrare în vigoare diferite (printre care se regăseşte şi art. 139 din Legea nr. 127/2019), restul dispoziţiilor legale (a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 140-144 din Legea nr. 127/2019 care au corespondent la art. 152-157 din Legea nr. 263/2010) urmează a intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024, se reţine că, în considerarea dispoziţiilor art. 183 alin. (1), (2) lit. a)-b) din Legea nr. 127/2019, sunt incidente dispoziţiile art. 152-157 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora:

Art. 152. - Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.

Art. 153. - Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;

Art. 154. - (1) Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

De asemenea, potrivit art. 156 din Legea nr. 263/2010 - Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

Din analiza textelor legale redate rezultă că instanţa competentă material pentru a judeca în primă instanţă litigiul pendinte este tribunalul, însă, din punct de vedere teritorial, aceasta nu poate fi determinată datorită faptului că norma specială internă de competenţă face trimitere la criteriul domiciliului reclamantului, care, în prezenta cauză, nu se află pe teritoriul României, reclamanta având domiciliul în Italia.

Totodată, se reţine că, începând cu data de 01.01.2007, România aplică dispoziţiile regulamentelor Europene în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială, iar din 01.05.2010 se aplică Regulamentul (CE) nr. 883/2004 şi Regulamentul (CE) nr. 987/2009, acte normative cu caracter supranaţional ce au în vedere asigurarea egalităţii de tratament, determinarea legislaţiei aplicabile, totalizarea perioadelor de asigurare şi exportul prestaţiilor.

În vederea aplicării de către instituţiile din cadrul sistemului public de pensii din România a dispoziţiilor regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, începând cu data de 01.11.2017, C.N.P.P. a stabilit, la nivelul caselor teritoriale de pensii, poli de competenţă specializaţi, ce urmează să instrumenteze dosarele de pensii internaţionale nou constituite, în funcţie de statul de şedere obişnuită al solicitantului de drepturi de pensie, respectiv, în funcţie de anumite instituţii corespondente din statul de şedere obişnuită, în cazul statelor cu un număr mare de solicitanţi. Noul mod de atribuire a competenţei de instrumentare nu vizează persoanele stabilite în România.

Cât priveşte contestarea modului de soluţionare a dosarelor de pensii comunitare, se cuvine amintit faptul că, potrivit art. 48 (având ca denumire marginală Notificarea solicitantului cu privire la decizii) – aflat la Capitolul IV intitulat - Indemnizaţiile de invaliditate şi prestaţiile pentru limită de vârstă şi de urmaş din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială:

(1) Fiecare instituţie notifică solicitantului decizia luată în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Fiecare decizie precizează căile de atac şi termenele în care se pot fi introduse acestea. După ce instituţia de contact a fost notificată referitor la toate deciziile luate de fiecare instituţie, aceasta transmite solicitantului şi celorlalte instituţii o sinteză a acestor decizii. Un model de sinteză este elaborat de Comisia administrativă. Nota de sinteză este trimisă solicitantului în limba instituţiei sau, la cererea solicitantului, în limba aleasă de acesta, recunoscută ca limbă oficială a instituţiilor comunitare în conformitate cu articolul 290 din tratat.

(2) În cazul în care solicitantul consideră, în urma primirii sintezei, că drepturile sale au fost afectate în mod negativ de interacţiunea dintre deciziile luate de către instituţiile în cauză, solicitantul are dreptul la o reexaminare a deciziilor de către instituţiile în cauză în termenele prevăzute de respectivele legislaţii naţionale. Termenele stabilite curg de la data primirii notei de sinteză. Rezultatul reexaminării este notificat solicitantului în scris.

Totodată, se reţine că preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale a emis Decizia nr. 112/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 355 din 27 mai 2009, prin care au fost aprobate Instrucţiunile pentru aplicarea în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii, şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu salariaţii şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii, denumite în continuare Instrucţiuni, prevăzute în anexa care face parte integrantă din respectiva decizie.

La art. 55 alin. (3) din respectivele Instrucţiuni, s-a prevăzut că, În cazul solicitanţilor domiciliaţi pe teritoriul altui stat membru, instanţa competentă unde se poate contesta o decizie de admitere sau de respingere a cererii de pensionare emisă de o casă teritorială de pensii este tribunalul din raza teritorială în care se află instituţia care a emis respectiva decizie.

Având în vedere că Regulamentele europene mai sus amintite nu reglementează modalitatea de contestare a deciziilor emise în soluţionarea cererilor de pensionare în maniera "transpusă" de preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale prin art. 55 alin. (3) din Instrucţiunile aprobate prin Decizia 112/2009 mai sus amintită, se reţine că, aceste dispoziţii interne nu pot fi interpretate în sensul că ar institui un criteriu de competenţă diferit de cel prevăzut de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În acest sens, prin adresa nr. x/26.09.2017 emisă de conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice s-a precizat că Ordinul Preşedintelui CNPP nr. 1043/07.09.2017 (indicat de pârâtă ca aplicabil prin notele de şedinţă depuse la 06.05.2022) nu conţine reguli imperative de atribuire a competenţei, iar Decizia Preşedintelui CNPAS nr. 112/01.04.2009 vizează cererile depuse în aplicarea Regulamentelor (CEE) nr. 1408/71 şi 574/72.

În plus, în considerarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, normele care reglementează competenţa instanţelor sunt prevăzute numai prin lege, motiv pentru care nu se pot stabili reguli de competenţă prin acte infralegale.

Prin urmare, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. îl reprezintă obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Iaşi la anularea (parţială) a deciziei (nr. 99719/R/16.02.2021) de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară, iar normele de procedură care reglementează competenţa materială a instanţelor în ceea ce priveşte conflictele de asigurări sociale atribuie tribunalelor plenitudine de competenţă în această materie, faţă de împrejurarea că domiciliul reclamantei este în Italia, aspect care antrenează imposibilitatea legală de a identifica instanţa competentă prin aplicarea regulii prevăzute de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2023.