Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 351/2023 AI generated

Conflict of jurisdiction in RCA insurance claim: Competence affirmed for general civil section after failure to raise material incompetence exception within statutory deadline

Case Number Decizia nr. 351/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by affirming the competence of the Bucharest Court of Appeal, Section III Civil, to adjudicate the appeal, thereby overriding a contrary declination by the specialized Section V Civil. The dispute concerned a traffic accident liability claim for material and moral damages against an auto insurance company and a driver, where a prior decision of the Supreme Court’s Recusal Chamber established that such cases fall under specialized sections; however, the specialized section argued that the material incompetence exception had not been raised within the statutory deadline. Relying on Articles 130(2), 131, 133, and 134 of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that material incompetence of public order is waived if not invoked at the first hearing where parties are legally cited and can present conclusions; since the Section III court had entered the merits and concluded hearings before the exception was raised, its competence became final (prorogation), rendering the subsequent declination by the specialized section unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 131 din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ; Conflict of jurisdiction in RCA insurance claim: Competence affirmed for general civil section after failure to raise material incompetence exception within statutory deadline: Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction Civil Procedure Code statutory accident insurance civil liability damages statutory deadline hearing of the parties

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.02.2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.087.810 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a accidentului rutier produs în data de 13.12.2017, reprezentând 5.000.000 RON daune morale şi 87.810 RON daune materiale.

Prin sentinţa civila nr. 2324 din data de 08.07.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 66.377,3 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A., şi pârâta B. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 12.11.2021, sub acelaşi nr. de dosar.

La termenul din 07.06.2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis şi administrat probatoriul, a acordat cuvântul în dezbateri şi a rămas în pronunţare. Cauza a fost repusă pe rol conform încheierii din 21.06.2022, pentru discutarea competenţei materiale procesuale, cu termen la 06.09.2022.

La termenul din 06.09.2022 s-a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii, iar prin încheierea nr. 37/07.09.2022 s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea uneia dintre secţiile specializate în litigii cu profesionişti, respectiv secţia a V-a civilă sau secţia a VI-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, dosarul urmând a fi înaintat pentru a fi înregistrat pe rolul uneia dintre aceste două secţii.

În motivare s-a reţinut că prin decizia nr. 13 din 18.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1309 din 30.12.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate.

Având în vedere că în prezentul litigiu se solicită despăgubiri materiale şi morale de către o persoană păgubită prin producerea unui accident de circulaţie, că asigurătorul de răspundere civilă auto are calitate procesuală pasivă şi că persoana vinovată de producerea accidentului are calitatea de intervenient forţat, Curtea a reţinut aplicabilitatea deciziei pronunţate de instanţa supremă în recurs în interesul legii, indicată mai sus. Prin urmare, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a apelului în favoarea uneia dintre secţiile specializate în litigii cu profesionişti, respectiv secţia a V-a civilă sau secţia a VI-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. de dosar x/2022

La primul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei a V-a a Curţii de Apel Bucureşti şi a reţinut că Decizia nr. 13 din 18.05.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1309 din 30.12.2020, clarifică pe fond normele de competenţe aplicabile în speţe de natura celei în cauză, însă nu modifică în nici un fel regulile de invocare ale excepţiei, stipulate prin art. 130-131 C. proc. civ., nici consecinţele juridice ale aplicării acestora cu privire la competenţa câştigată, interpretarea contrară ar afecta grav principiile procesului echitabil, în special celeritatea, în cazul în care s-ar permite rediscutarea competenţei chiar şi după închiderea dezbaterilor.

Pentru aceste motive, în baza art. 131 alin. (1) rap. la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum şi cu aplicarea art. 133 alin. (1) pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererilor de apel formulate de pârâta B. S.A., şi de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2324 din data de 08.07.2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul intervenient C., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Conflictul de competenţă vizează efectele depăşirii momentului procedural al posibilităţii invocării excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelurilor formulate de pârâta B. S.A., şi de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2324 din data de 08.07.2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, după rămânerea în pronunţare, a repus cauza pe rol pentru discutarea excepţiei necompetenţei materiale a secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost repusă pe rol, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată soluţionarea cauzei în favoarea uneia dintre secţiilor specializate în litigii cu profesionişti.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Invocarea excepţiei necompetenţei materiale ulterior acestui moment nu mai este posibilă, competenţa materială fiind câştigată definitiv de instanţa la care a fost introdusă cererea, prin efectul unei prorogării de competenţă rezultată din interpretarea art. 130 şi art. 131 C. proc. civ., o interpretare diferită lipsind de conţinut aceste texte legale.

În cauză, excepţia de necompetenţă material procesuală nu a fost invocată în termenul stipulat de art. 131 alin. (1) rap. la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deoarece la primul termen de judecată cu toate părţile legal citate au fost administrate probatorii, a fost dezbătută cauza pe fond, iar cauza a rămas în pronunţare.

Efectul neinvocării excepţiei necompetenţei materiale cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

În susţinerea acestei interpretări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 31/11.11.2019 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, a reţinut expres că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei iniţial învestite cu soluţionarea apelurilor, respectiv Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze Minori şi de Familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2023.