Jurisdictional competence for compelling the National Guarantee Fund to process unsolved insurance payment claims: civil vs. administrative jurisdiction under insolvency guarantees law

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la dată 05.05.2022, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a solicitat obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 21/10/2021, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În şedinţa publică din data de 08.09.2022 Curtea a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale, invocată din oficiu, pe care a reţinut-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O.U.G nr. 102/2021: "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". Curtea a constatat că O.U.G nr. 102/2021 a fost publicată în M.Of. al României nr. 916/24.09.2021, iar cererea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.05.2022, ulterior modificării legislative.

Curtea mai reţinut că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (invocând refuzul nejustificat al intimatei de a soluţiona cererea de plată), ceea ce în opinia reclamantei atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

Curtea a constatat însă că, deşi dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G nr. 102/2021 fac referire la competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei de respingere a sumelor solicitate, iar în speţă cererea de plată nu a fost soluţionată de către FGA, acestea se aplică şi cauzelor având ca obiect obligaţie de a face, prin care se solicită obligarea F.G.A să soluţioneze cererea de plată, fiind evident că legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă.

Astfel, raţiunea dispoziţiilor legale nu poate fi aceea de a atribui competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva cererilor de plată respinse instanţelor civile, iar instanţelor de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cererilor de obligarea a F.G.A la soluţionarea cererilor, raportul juridic fiind unul civil, iar competenţa revenind în cauză (prin raportare şi la valoarea obiectului) Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din O.U.G nr. 102/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1496/08.09.2022 pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La termenul de judecată din 14.10.2022 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti pe care a a admis-o pentru considerentele ce succed.

Pe baza cererii de chemare în judecată, instanţa a retinut că temeiul juridic invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii vizează art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 554/2004, aceasta solicitând a se constata refuzul nejustificat al intimatei de soluţionare a cererii de plată transmise de FGA în data de 21.10.2021.

Ca atare, din perspectiva competenţei materiale, cererea reclamantei se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, respectiv cum aşa au fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021 art. I pct. 23 şi III alin. (1), prevede că:, (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Instanţa nu poate aplica însă prin analogie aceste prevederi în condiţiile în care normele de competenţă sunt de strictă interpretare şi aplicare. În cauză această concluzie este şi mai evidentă, în condiţiile în care legiuitorul a dat în competenţa instanţelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunţate de FGA prin care acesta soluţionează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care ţin de sfera contenciosului administrativ. Soluţionarea acestora de către instanţele civile reprezintă o excepţie de la regulă şi în nici un caz nu se poate extinde sfera de competenţa a instanţelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 130 şi art. 131 din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată şi, raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtei, a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134-135 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

În cauză, conflictul negativ de competenţă a fost determinat de modalitatea diferită în care cele două instanţe au interpretat dispoziţiile art. 13 şi urm. din Legea nr. 213/2015 precum şi natura juridică a cererii de chemare în judecată, ca fiind civilă sau de contencios administrativ.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta, în calitate de creditor de asigurări, a solicitat obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată transmise la FGA în data de 21/10/2021, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deşi reclamanta indică temeiul de drept al cererii ca fiind legea contenciosului administrativ considerând că solicitarea acesteia se încadrează în acest domeniu, în cauză nu sunt întrunite elementele unei astfel de acţiuni având în vedere existenţa unei legi speciale care protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, respectiv Legea nr. 213/2015, care reglementează procedura de urmat în astfel de situaţii.

Aşadar pentru stabilirea naturii acţiunii în cauza pendinte trebuie avută în vedere substanţa dreptului din care derivă litigiul dedus judecăţii.

Conform art. 12 din Legea nr. 213/2015, orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, în situaţia insolvenţei asigurătorului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fondul preluând obligaţia de plată a indemnizaţiilor de asigurare.

O astfel de competenţă atribuită de legiuitor Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu schimbă natura dreptului creditorului de asigurări ci doar titularul obligaţiei de plată a despăgubirii, raportul juridic de asigurare menţinându-se în limitele contractului de asigurare ceea ce exclude soluţionarea litigiului de către instanţele de contencios administrativ chiar şi în condiţiile în care acţiunea vizează un refuz nejustificat de emitere a deciziei de acordare sau de respingere a despăgubirilor.

Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată, iar împotriva acesteia se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, decizia de care face vorbire textul de lege menţionat nu a fost emisă motiv pentru care recurenta a formulat cererea de chemare în judecată pentru obligarea pârâtului la emiterea acesteia.

Deşi legiuitorul nu a prevăzut cărei instanţe aparţine competenţa de soluţionare a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea deciziei, în cazul în care aceasta nu a fost emisă, această competenţă nu poate fi distinctă de cea stabilită în situaţia emiterii deciziei. Întrucât legiuitorul a înţeles să instituie o competenţă materială în favoarea instanţelor civile de la sediul Fondului, aceasta se extinde şi în privinţa cererii care vizează nesoluţionarea în termen legal a cererii de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a pretenţiilor.

În sprijinul acestei interpretări vin şi argumentele expuse în Decizia ÎCCJ nr. IX din 20.03.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28.07.2006.

Astfel, având a soluţiona un recurs în interesul legii legat de determinarea instanţei competente în situaţia în care textul de lege prevede doar instanţa competentă să soluţioneze litigiile decurgând din dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură emise în baza Legii nr. 10/2001, nu şi instanţa competentă să judece refuzul emiterii dispoziţiei, Înalta Curte a reţinut că, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a reglementat că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. De aceea, a mai reţinut instanţa supremă, raţiuni de simetrie impun ca şi în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată.

Având în vedere similitudinile existente cu prezenta cauză, considerentele deciziei învederate se aplică mutatis mutandis şi în cauză, astfel că în ceea ce priveşte obligarea pârâtului să emită decizia de admitere sau respingere a pretenţiilor, instanţa civilă are competenţa să soluţioneze şi această cerere nu numai pe cea care vizează o decizie emisă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2023.