Jurisdiction for claims compelling insurance guaranty fund to respond to payment requests

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 03.05.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea acestuia la emiterea unei decizii în temeiul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, cu privire la pretenţiile pe care le-a formulat, precum şi stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei, de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea unei penalităţi fixate pe zi de întârziere, de 1.000 de RON şi a unei amenzi aplicate conducătorului instituţiei, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere.

Prin sentinţa civilă nr. 1888/21.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, deşi nu se critică o decizie emisă de pârâtă de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamantă este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a Fondului de Garantare a Asiguraţilor este asimilată deciziei de respingere a cererii. A mai subliniat că potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 200/16.01.2023 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că este asimilată actului administrativ unilateral nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi că acţiunea introductivă este de competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o autoritate publică centrală.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, a formulat o cerere de plată în temeiul art. 12 din lege; confruntată cu lipsa unui răspuns, solicită instanţei obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii cu privire la cererea de plată.

Statuările divergente ale instanţelor aflate în conflict cu privire la competenţă derivă din calificarea diferită dată acţiunii.

Cererea de faţă nu prezintă elemente care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, jurisdicţie care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecinţă, stabilirea instanţei competente material pentru acţiunea de faţă presupune ca antecedent logic calificarea raportului juridic din care derivă creanţa creditorului de asigurări.

Articolul 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări şi asigurător intervine în situaţia insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului şi urmăreşte satisfacerea creanţei de asigurări din disponibilităţile Fondului; între creditorii de asigurări şi Fond nu se naşte, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Aşadar, natura dreptului pe care îl dobândeşte creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în materie de asigurări şi interpretarea contractului de asigurare încheiat de părţi.

La adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat în nota de fundamentare, întocmită în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, s-a arătat că, drept consecinţă a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanţă de urgenţă conţine totodată propunerea de reglementare a faptului că acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

În consecinţă, Înalta Curte impune concluzia că instanţa competentă pentru judecarea acţiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este deopotrivă competentă în soluţionarea cererilor care derivă din temporizarea procedurii reglementate de art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În măsura în care, în urma verificării actelor dosarului, a rezultat că valoarea pretenţiilor reclamantei depăşeşte nivelul sumei de 200.000 RON, instanţa învestită ca efect al prezentului regulator de competenţă, va putea să-şi decline competenţa, pe temeiul criteriului valoric, deoarece acest aspect nu a format obiect al analizei instanţelor aflate în conflict şi, ca atare, nici al instanţei supreme.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15 februarie 2023.