Jurisdictional conflict over civil versus administrative competence for compelling the Insurance Guarantee Fund to process payment claims under civil nature doctrine

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 04.05.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, solicitând obligarea acestuia la soluţionarea cererii de plată transmise în 18.10.2021 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1559/29.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 este aplicabil şi cererilor prin care se solicită obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererilor de plată, întrucât legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 17214/22.12.2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 este de strictă interpretare şi aplicare şi nu poate fi extins, prin analogie, litigiilor având drept obiect obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unui act administrativ.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, solicitând plata sumei de 5.742,61 RON, în temeiul art. 12 din lege; confruntată cu lipsa unui răspuns, solicită obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată.

Statuările divergente cu privire la competenţă ale instanţelor aflate în conflict derivă din calificarea diferită dată acţiunii.

Cererea de faţă nu prezintă elemente care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, jurisdicţie care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecinţă, determinarea instanţei competente material pentru acţiunea de faţă presupune ca antecedent logic stabilirea raportului juridic din care derivă creanţa creditorului de asigurări.

Articolul 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări şi asigurător intervine în situaţia insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului şi urmăreşte satisfacerea creanţei de asigurări din disponibilităţile Fondului; între creditorii de asigurări şi Fond nu se naşte, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Aşadar, natura dreptului pe care îl dobândeşte creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în materie de asigurări şi interpretarea contractului de asigurare încheiat de părţi.

De altfel, la adoptarea O.U.G. nr. 102/2021, legiuitorul delegat a precizat în nota de fundamentare, întocmită în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, a arătat că, drept consecinţă a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanţă de urgenţă conţine totodată propunerea de reglementare a faptului că acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

În consecinţă, Înalta Curte impune concluzia că instanţa competentă pentru judecarea acţiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este deopotrivă competentă în soluţionarea cererilor care derivă din temporizarea procedurii reglementate de art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15 februarie 2023.