Competence for wage claims by auxiliary staff of a specialized prosecutor’s office: territorial jurisdiction follows employee domicile, not special provisions for judicial personnel.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I Civilă la 02.12.2021, reclamantele A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (în continuare, D.I.I.C.O.T.), solicitând obligarea acesteia la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu consecinţa uniformizării modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, precum şi obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor recalculate, începând cu data de 01.01.2018, conform sentinţei civile nr. 684/PI/14.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019. De asemenea, au solicitat actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenţei şi până la plata lor efectivă.

Prin sentinţa nr. 593/04.05.2022, Tribunalul Timiş – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamantele au calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara şi că, prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1191/LM/14.12.2022, Tribunalul Bihor – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că soluţionarea cererii revine, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalului Timiş, întrucât reclamantele au domiciliul în jud. Timiş, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât D.I.I.C.O.T. - Serviciu Teritorial Timişoara nu funcţionează pe lângă instanţele din judeţul Timiş, conform art. 1 şi 4 din O.U.G. nr. 78/2016.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că reclamantele au funcţia de grefier în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, iar acţiunea are drept obiect acordarea de drepturi salariale.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, prevede că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală şi structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă, în care reclamantele sunt personal auxiliar al unei structuri teritoriale.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării şi revine instanţei de la domiciliul reclamantelor.

Raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, concluzia care se impune este că obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă. Necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu, în acest sens fiind dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Aşadar, Tribunalul Timiş nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opuneau dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. şi, cum pârâta nu a invocat această excepţie, Tribunalul Timiş a fost legal învestit şi a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze litigiul.

Faţă de considerentele anterior expuse, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15 februarie 2023.