Annulment of appellate appeal for failure to articulate cassation grounds under Art. 488 CPC in consultancy contract payment dispute

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 04.02.2019, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 229.619,12 RON, reprezentând contravaloarea facturilor ajunse la scadenţă potrivit contractului de consultanţă nr. x/25.11.2016, la plata penalităţilor de întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la momentul plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1830/20.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 03.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 19.383,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A..

Prin decizia civilă nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă a fost respins apelul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1609 din 03.11.2020 pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj şi a sentinţei nr. 1830 din 20.06.2019 a Tribunalului Bucureşti.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs.

Recurenta susţine în esenţă că Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Specializat Cluj şi Curtea de Apel Cluj au tratat în mod discreţionar prevederile art. 13.2 din contractul de Consultanţă încheiat între părţi, favorizând intimatul B. S.R.L.. Totodată, recurenta consideră că în mod nelegal Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Specializat Cluj au soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod greşit neesenţială în derularea contractului de consultanţă desemnarea ofiţerului de monitorizare şi mai mult, s-a reţinut că A. nu a întreprins activităţi de implementare. Or, arată recurenta, aceasta nu era obligată de a iniţia sau emite orice act în acest sens fără a avea din partea Beneficiarului o intenţie scrisă cu acest scop.

În continuare, recurenta redă din considerentele deciziei recurate şi arată că deşi instanţa de apel reţine incidenţa prevederilor art. 1556 C. civ. cu privire la excepţia de neexecutare, a reţinut doar apărările intimatei cu privire la obligaţiile contractuale. Totodată, recurenta susţine că aceasta nu a avut niciun document de plată din partea intimatei, care în realitate a avut intenţia de a găsi un motiv de reziliere.

O altă critică vizează necunoaşterea de către instanţa de apel a interzicerii implementării mai multor proiecte pe aceeaşi locaţie, recurenta redând în acest sens ample considerente din decizia Curţii de apel.

Totodată, recurenta susţine că în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă se constată o interpretare părtinitoare, deşi toate clauzele şi forma contractului au fost acceptate astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei.

În final, recurenta redă dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului şi solicită casarea sentinţei nr. 1830 din 20.06.2019 pronunţată de Tribunalului Bucureşti şi a sentinţei instanţei de fond.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, nulitatea recursului pentru lipsa de motive, iar pe fondul cauzei respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanţei de apel, astfel că nu pot fi primite susţinerile formulate de către recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa Tribunalului Bucureşti, prin care a fost declinată competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, precum şi cele cu privire la sentinţa pronunţată de către instanţa de fond, respectiv Tribunalul Specializat Cluj.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerile recurentei prin care se arată că instanţa de apel a tratat în mod discreţionar prevederile art. 13.2 din contractul de Consultanţă încheiat între părţi, favorizând intimatul B. S.R.L., precum şi cele prin care arată că instanţa de apel a reţinut doar apărările intimatei cu privire la obligaţiile contractuale, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Susţinerile recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul motivelor de recurs recurenta nu arată în concret dispoziţiile legale pretins încălcate ori greşit aplicate de către instanţa de apel.

Totodată, criticile prin care susţine ca s-a reţinut în mod greşit neesenţială în derularea contractului de consultanţă desemnarea ofiţerului de monitorizare şi că A. nu a întreprins activităţi de implementare, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ.

Nemulţumirile generale ale recurentei şi susţinerile legate de aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt, respectiv forma concretă a contractului, interpretarea clauzelor contractuale şi modalitatea de administrare a probatoriului, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Totodată, instanţa supremă reţine că invocarea în mod formal a prevederilor prevăzute de art. 22 C. proc. civ. nu reprezintă o argumentare în drept a vreunei critici care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse succint de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.168,9 RON, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.168,9 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.