Abusiveness of bank administrative fee: cumulative conditions and CJEU C-621/17 clarity standards

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj la data de 8 august 2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., membră a C. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute în Contractul de credit bancar cu ipotecă nr. x din 21 martie 2008 la art. 5 - Comisioane pct. l lit. a) privind perceperea unui comision de administrare a creditului în valoare de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat, să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale şi obligarea pârâtei la eliminarea acestui comision de administrare din cuprinsul contractului, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.441,15 CHF achitată la data de 21.03.2008 cu titlu de comision de administrare a creditului, sumă la care a solicitat şi dobânda legală aferentă, calculată de la data achitării şi până la data plăţii efective a acestei sume.

Totodată, s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind riscul valutar inserate în Contractul de credit bancar ipotecar nr. x din data de 21.03.2008 la art. 1 - Obiectul contractului pct. 2, la art. 8 - Rambursarea creditului pct. l, la art. 9 - Alte condiţii de plată pct. l şi la art. 10 - Garantarea creditului, pct. 10.3.9, prevederi cu privire la garanţia reală mobiliară asupra conturilor, paragraful ultim, privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar şi să se constate nulitatea absolută a acestor clauze contractuale.

Reclamanta a mai solicitat să se dispună stabilizarea cursului de schimb valutar CHF - LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul Contractului de credit bancar ipotecar nr. x din data de 21.03.2008 la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului, anume data de 21.03.2008, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

S-a solicitat şi obligarea pârâtei să restituie reclamantei sumele plătite în plus de către aceasta în baza clauzei abuzive de risc valutar, anume suma de 58.055,16 RON plus dobânda legală aferentă, calculată de la data achitării şi până la data plăţii efective a acestei sume.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, O.G. nr. 21/1992, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 190/1999, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 966-970 şi art. 1088 C. civ. de la 1864, art. 1271 noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 363/F/CC/2017 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj – secţia I Civilă, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Cluj – secţia I Civilă şi Tribunalul Specializat Cluj, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

2. Prin sentinţa civilă nr. 524 din 28 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi, în consecinţă, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare cuprins în art. 5.1 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x/21.03.2008, potrivit căreia împrumutatul va plăti un comision de administrare a creditului de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat şi care s-a achitat din credit la data efectuării primei utilizări.

A fost obligată pârâta B. S.A. să restituie reclamantei A. suma de 1.441,15 CHF încasată de pârâtă cu titlul de comision de administrare a creditului, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra echivalentului în RON a sumei de 1.441,15 CHF, la cursul BNR din ziua plăţii, începând cu data de 21 martie 2008 şi până la data plăţii.

S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei. S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâta B. S.A. membră a C..

Prin decizia civilă nr. 196/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-au respins apelurile declarate de reclamanta A. şi pârâta B. S.A. membră a C. împotriva sentinţei civile nr. 524 din 28 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

4. Împotriva deciziei civile nr. 196/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, la 16 mai 2022, pârâta B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său. Totodată, s-a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă, atât în faza apelului, cât şi în cea a recursului.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a dat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, fiind evocate în acest sens prevederile art. 4 alin. (1) şi (6) din lege.

Deşi condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 193/2000 au caracter cumulativ, iar instanţa de apel trebuia să reţină îndeplinirea cumulativă a acestora pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte analiza efecutată de instanţa de apel cu privire la îndeplinirea cumulativa a acestora, ci doar o simpla enumerare a condiţiilor.

În concret, s-a susţinut că, în cauză, comisioanele, alături de dobânzi, sunt componente esenţiale ale preţului creditului.

Totodată, recurenta-pârâtă a învederat că reclamanta a fost informată complet şi corect cu privire la toate costurile aferente creditului, astfel că elementele esenţiale ale contractului de credit au fost înţelese şi acceptate ca fiind corecte, complete şi transparente la momentul semnării contractului de credit, precum şi corespunzătoare nevoilor acesteia.

În plus, s-a arătat că, odată cu negocierea preţului sumei împrumutate la care se adaugă comisioanele şi dobânzile aferente, s-a probat întocmai şi negocierea clauzei privind comisionul de administrare. Noţiunea de comision este o noţiune uzuală, folosită în mod curent şi nu necesită cunoştinţe de specialitate bancară, deoarece comisioanele reprezintă preţul operaţiunilor efectuate de creditor în scopul analizării, utilizării, monitorizării şi rambursării creditelor acordate.

S-a mai arătat că, în cauză, comisionul de administrare a fost perceput de bancă pentru analiza documentaţiei aferenta creditului, astfel încât s-a perceput o singura dată, aspect care rezultă cu claritate din cuprinsul prevederii contractuale a art. 5 pct. 1 lit. a).

Recurenta-pârâtă a susţinut că inserarea în contractele de credit încheiate cu consumatorii a clauzelor privind comisioanele este obligatorie, prevăzută de lege, şi nu abuzivă. În acest sens, s-a subliniat că Banca a respectat prevederile art. 93 lit. b) din Ordonanţa nr. 21/1992, în sensul că a prevăzut în contract comisioanele, condiţiile şi modalitatea de calcul şi de plată ale acestora.

Aşadar, recurenta-pârâtă a precizat că, în cauză, rezultă clar faptul că Banca a furnizat servicii şi, în consecinţă, exista o contraprestaţie reală a perceperii acestui comision, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, iar valoarea acestuia este stabilită de fiecare instituţie bancară în parte, în funcţie de cât consideră că este justificat, de numărul de acte analizate, de tipul de credit solicitat, de valoarea sumei solicitate, de numărul de departamente implicate în procesul de aprobare al creditului şi de acordare a creditului.

Prin urmare, s-a susţinut că, în ceea ce priveşte clauza referitoare la comisionul de administrare, aceasta reprezintă o clauză clară şi precisă, pentru înţelegerea căreia nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, modalitatea de calcul al comisionului este cât se poate de simplă, nefiind mascat în niciun fel, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi se circumscrie exigenţelor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumator.

La 20 iulie 2022, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă a achitat sumele de bani la care a fost obligată prin sentinţa nr. 524/2018 a Tribunalului Specializat Cluj, menţinută de Curtea de Apel Cluj, respectiv suma de 1.441,15 CHF şi dobânda legală în cuantum de 7.985,35 RON. Această excepţie a fost respinsă la termenul de astăzi, cu motivarea că recursul are obiect, acesta fiind reprezentat de decizia nr. 196/2022 din 29 martie 2022 a Curţii de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, care va fi analizată prin raportare la criticile formulate de recurentă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele următoare:

În cauză, se constată că reclamanta a formulat o acţiune întemeiată pe legislaţia privind protecţia consumatorilor, contestând, printre altele, mecanismul contractual referitor la comisionul de administrare a creditului, solicitând în consecinţă constatarea caracterului abuziv al acestuia.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei atacate, susţinând, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la faptul că în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte analiza efecutată de instanţa de apel cu privire la îndeplinirea cumulativa a condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 193/2000 referitoare la caracterul abuziv al clauzei în litigiu, ci doar o simpla enumerare a acestora.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că, acest comision de administrare a fost perceput pentru analiza documentaţiei aferente creditului, astfel încât s-a perceput o singura dată, aspect care rezultă cu claritate din cuprinsul prevederii contractuale a art. 5 pct. 1 lit. a). Totodată, s-a subliniat că, în cauză, clauza referitoare la comisionul de administrare este una clară şi precisă, pentru înţelegerea căreia nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, modalitatea de calcul a comisionului este cât se poate de simplă şi nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi se circumscrie exigenţelor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumator.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă nu invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea argumentelor în cadrul cererii, rezultă incidenţa acest motiv de recurs, astfel încât calea extraordinară de atac va fi analizată din această perspectivă.

Verificând decizia instanţei de apel prin prisma motivelor invocate, se constată că nu poate fi realizată o analiză în concret a criticilor, deoarece decizia atacată nu conţine o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanţa a considerat că este abuziv comisionul de administrare.

În acest context, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a efectuat o examinare incompletă, întrucât, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor necesare pentru verificarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare a creditului, analiza s-a rezumat la constatarea că, în cauză, comisionul de administrare are un caracter accesoriu, astfel încât poate fi examinat prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000.

Instanţa de apel a mai reţinut că, pentru a fi îndeplinită obligaţia de informare la încheierea contractului şi obligaţia de a acţiona cu buna-credinţă la negocierea, încheierea şi executarea contractului, era necesară precizarea detaliată şi definirea elementelor ce justifică perceperea tuturor comisioanelor, cu detalierea informaţiilor complete aferente fiecărui comision, precum şi explicarea unor termeni specifici ai contractului. În ce priveşte condiţia lipsei negocierii directe a clauzei privind comisionul de administrare, instanţa a observat că opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiţia inexistenţei unei opţiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare. Prin urmare, s-a constatat că, în cauză, contractul încheiat între părţi este unul de adeziune.

Cu privire la cerinţele de transparenţă şi claritate, caracter negociat şi existenţa sau nu a unui dezechilibru semnificativ, instanţa de apel a constat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut caracterul abuziv al comisonului de administrare.

Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei-pârâte cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, în considerentele deciziei recurate nefiind realizată o analiză cu privire la îndeplinirea cumulativa a condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză contractuală, pentru a se putea constatat caracterul abuziv al acesteia.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Astfel, una dintre condiţiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiţii prezentând relevanţă obligaţia profesioniştilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Totodată, este de necontestat că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, atunci când se invocă lipsa contraprestaţiei băncii, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, încălcarea exigenţelor bunei-credinţe.

Se impune precizarea faptului că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancţioneze practicile abuzive utilizate de profesionist în raport cu consumatorul şi nu deschiderea unei căi pentru acesta din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noţiunea de "clauză abuzivă", astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte reţine, în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzei care conţine comisionul de administrare, că instanţele devolutive au efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar şi inteligibil, limitându-se doar la constatarea că serviciile furnizate de bancă nu sunt descrise şi detaliate în cuprinsul contractului, neexistând o definire a elementelor care justifică perceperea tuturor comisioanelor, precum şi o explicare a termenilor specifici ai contractului.

În acest sens, se reţine efectul obligatoriu al interpretării realizate de CJUE în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss). În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecăţii, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, CJUE a statuat că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Or, în speţă, instanţele devolutive au restrâns analiza clauzei privind comisionul de administrare doar sub aspectul caracterului accesoriu al acesteia, reţinându-se că, în cauză, contractul încheieiat de părţi este unul de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către societatea recurentă, ceea ce atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 193/2000.

În decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Se constată că instanţa de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare a creditului şi, cu toate acestea, a reţinut caracterul abuziv al acestei clauze, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorului, în contradicţie cu cerinţa bunei-credinţe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa de apel avea şi obligaţia de a analiza în ce măsură a fost afectată situaţia juridică a reclamantei, dacă aceasta s-a aflat într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică perceperea unui astfel de comision sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în cauză, criticile recurentei-pârâte privind comisionul de administrare sunt fondate, deoarece instanţa de apel nu a efectuat o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 193/2000, prin raportare la interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17.

În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere faptul că Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori transpune în dreptul naţional cerinţele Directivei 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 1 alin. (1) din lege, "orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate".

Referitor la noţiunea de clauză abuzivă, art. 3 din Directiva 93/13/CEE stabileşte că au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate, se reţine că instanţa de apel nu a analizat prevederea contractuală prin care s-a instituit comisionul de administrare din perspectiva caracterului inteligibil din punct de vedere juridic, prin raportare la incidenţta unor termeni echivoci care să reflecte vreo rea-credinţă din partea instituţiei de credit.

Ca atare, din dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, reglementat de legislaţia română, în consens cu dispoziţiile Directivei 93/13/CEE, rezultă că pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv clauza în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi să nu fie respectată cerinţa bunei-credinţe. Totodată, cele trei condiţii prevăzute de lege sunt distincte, astfel că îndeplinirea uneia dintre acestea nu poate conduce la concluzia că ar fi îndeplinite şi celelalte condiţii, fără dezvoltarea corespunzătoare a argumentelor care au determinat această concluzie.

Totodată, pentru a se reţine caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare este necesar a se proba că acesta creează, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Or, în condiţiile în care obligaţia de plată a fost stipulată în mod clar şi inteligibil, indicându-se în procent cuantumul comisionului datorat, nu se poate considera că reclamanta a fost prejudiciată, aceasta fiind informată cu privire la obligaţia ce îi incumbă.

În cauză, comisionul de administrare în cuantum de 1.441,15 CHF şi modalitatea lui de calcul sunt exprimate detaliat în contract, iar motivele perceperii lui rezultă din lecturarea art. 5 pct. 1 lit. a) din contractul de credit, potrivit căruia pentru creditul acordat împrumutatul va plăti următoarele comisioane: a) comision de administrare a creditului: 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat, care se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

Astfel, este fondată critica recurentei potrivit căreia, intimata-reclamanta a fost informată atât cu privire la obligaţia de plată a comisionului de administrare, valoarea acestuia, cât şi metoda de calcul.

În ceea ce priveşte existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor la care se referă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, este de subliniat că, deşi obligaţia plăţii unui comision de administrare nu era, la data încheierii contractului de credit, prevăzută, ca atare, de normele naţionale, nici nu era interzisă perceperea unui astfel de cost.

Sub aspectul respectării cerinţei de redactare clară şi inteligibilă a clauzelor contractuale prezentate în scris consumatorului, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyula Kiss) că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În Decizia Preliminară pronunţată în cauza precizată mai sus, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de administrare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Instanţa de apel nu a aplicat toate aceste criterii pentru a verifica caracterul clar şi inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de administrare a creditului, reţinând doar caracterul abuziv al acesteia, fără a fi efectuată o analiză a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 în acest sens.

În rejudecare, instanţa de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 pct. 1 lit. a) din contractul de credit dedus judecăţii, urmând a ţine seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanţele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele de administrare a creditului.

Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 196/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului pârâtei, fiind menţinute în rest celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 196/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează în parte şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului pârâtei.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.