Enforcement of independent payment guarantees: res judicata limits on re-examining suspension requests and irrelevance of underlying contract disputes

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 374A din 2 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta pârâtă A. S.R.L. şi de apelanta intervenientă CONSTRUCŢII FEROVIARE IAŞI S.A., împotriva sentinţei civile nr. 294 din 31 ianuarie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII RUTIERE S.A.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 294 din 31 ianuarie 2017 a admis cererea formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata sumei de 4.311.000 RON cu titlu de garanţie, în temeiul poliţei de garanţie financiară aferentă contractului de lucrări de proiectare şi execuţie a lucrărilor suplimentare efectuate la obiectivul de investiţii "Varianta de Ocolire a municipiului Suceava", precum şi la plata sumei de 1.179.203,99 RON cu titlu de garanţie în temeiul Poliţei de asigurare de garanţie financiară aferentă contractului de execuţie; a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiată.

Menţionăm faptul că prin decizia civilă nr. 916 din 2 iunie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un prim ciclu procesual, a admis recursul reclamantei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1768 din 27 septembrie 2018, decizie prin care au fost admise apelurile reclamantei cât şi al intervenientei, fiind schimbată sentinţa primei instanţe în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi admiterii cererii de intervenţie accesorie. Decizia recurată a fost casată în tot, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În actualul ciclu procesual au formulat recurs pârâta A. S.R.L. şi intervenienta CONSTRUCŢII FEROVIARE IAŞI S.A.

Recursul pârâtei A. S.R.L. cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează aplicarea greşită a legii.

Recurenta invocă Regulile Uniforme privind Garanţiile la cerere emise de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris potrivit cărora beneficiarul unei garanţii la cerere nu este îndreptăţit să tragă avantaje din independenţa creanţei sale pe seama garantului, cu unicul scop de a primi o plată în detrimentul ordonatorului garanţiei; dreptul său necondiţionat nu poate să înfrângă limitele impuse de principiile superioare de justiţie şi de echitate coroborate universal, susţine recurenta.

În acest context, recurenta susţine că cerere reclamantei de executare a garanţiilor emise de către aceasta este abuzivă şi lipsită vădit de temei legal.

Autoarea căii de atac susţine că este greşit raţionamentul instanţei de apel cu privire la cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, formulată de aceeaşi parte în apel, în sensul că în urma rejudecării după casare, curtea de apel a apreciat că cele dispuse de prima instanţă referitor la caracterul nefondat al cererii de suspendare au intrat în puterea lucrului judecat deoarece apelantele nu au formulat recurs. Arată că apelantele nu aveau interes să formuleze recurs faţă de soluţia de admitere a apelurilor şi că soluţionarea prezentei cauze depinde de soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 2321 C. civ.. Apreciază că neanalizarea motivului de apel referitor la respingerea cererii de suspendare echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea prevederilor art. 2321, art. 1266, art. 1269 şi ale art. 1270 C. civ. şi ale art. 501 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel, în al doilea ciclu procesual, a reţinut în mod eronat că hotărârea primei instanţe nu este contradictorie sub aspectul existenţei unui abuz din partea intimatei-reclamante. Se afirmă că instanţa de apel nu a avut în vedere semnificaţia noţiunii de abuz de drept şi prevederile art. 2321 alin. (3) C. civ. şi a statuat în mod greşit că faţă de caracterul independent al raportului juridic generat de scrisorile de garanţie nu se poate reţine ca fiind un abuz din partea intimatei-reclamante atitudinea acesteia de a nu fi aşteptat soluţionarea dosarului nr. x/2015

Se mai arată că instanţa de apel nu a verificat dacă intenţia părţilor a fost de a încheia o garanţie autonomă în sensul art. 2321 C. civ. sau o garanţie a cărei activare era supusă condiţiilor suplimentare din poliţa de asigurare de garanţie financiară şi că a interpretat greşit Regulile uniforme privind garanţiile la cerere incluse în Publicaţia nr. 758 a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi a încălcat dispoziţiile art. 1269 şi art. 1270 C. civ.. Apreciază că din corespondenţa purtată rezultă că intimata-reclamantă ştia că cererile de plată sunt abuzive şi că recurenta nu era obligată să o înştiinţeze referitor la lipsurile cererilor sale. Susţine că nu au fost respectate nici prevederile art. 2 şi 12 din Regulile uniforme raportat la art. 1270 C. civ. în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de cerinţa inclusă în formularul de garanţie de bună execuţie cu privire la autentificarea cererilor şi declaraţiilor emise de intimata-reclamantă.

Recurenta intervenientă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta-intervenientă arată că referitor la contractul nr. x din 7 decembrie 2011 sunt aplicabile prevederile Noului C. civ., iar contractul nr. x din 27 februarie 2008 este reglementat de C. civ. din 1864. Mai arată că efectele contractelor sinalagmatice, rezilierea şi excepţia de neexecutare sunt reglementate similar, cu aceleaşi consecinţe juridice. Precizează că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, dar că intimata-reclamantă a decis în mod unilateral rezilierea contractelor, măsură pe care recurenta-intervenientă a contestat-o în cadrul acţiunii din dosarul nr. x/2015, solicitând obligarea acesteia la plata costurilor suplimentare şi invocând excepţia de neexecutare.

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile clauzei 4.2 din Condiţiile speciale şi apreciază că art. 15.2 (temeiul invocat de intimata-reclamantă) nu este aplicabil în cauză, arătând că a fost în imposibilitate de a respecta programul de execuţie a lucrărilor din cauza comportamentului intimatei-reclamante. Face referire la corespondenţa dintre părţi şi susţine că intimata-reclamantă nu a respectat clauzele contractuale care prevedea posibilitatea rezilierii şi a încălcat dispoziţiile art. 1552 şi art. 1556 C. civ.. Recurenta-intervenientă susţine că instanţa de apel nu a analizat clauzele contractuale în raport de dispoziţiile art. 1270 C. civ.

Într-o altă critică se arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii deoarece pe de o parte curtea de apel reţine că aspectele legate de caracterul nefondat al criticii referitoare la cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2015 au intrat în puterea lucrului judecat şi că nu pot fi reanalizate cu ocazia rejudecării apelului deoarece nu au fost atacate pe calea recursului, iar pe de altă parte prin decizia nr. 916 din 2 iunie 2020 instanţa supremă a casat în tot decizia civilă nr. 1768A din 27 septembrie 2018. Apreciază că în temeiul art. 500 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel ar fi trebuit să analizeze şi această chestiune.

Se invocă şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 2321 C. civ. şi ale Regulilor uniforme privind garanţiile la cerere incluse în Publicaţia nr. 758 a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, raţionamentul curţii de apel fiind eronat şi fără a ţine seama de probele administrate. Se susţine că intimata-reclamantă şi-a invocat propria culpă şi a formulat cererea de executare a garanţiei în mod abuziv, înainte de a şti dacă riscul s-a materializat.

Recurenta-intervenientă face referire şi la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., al sentinţei nr. 3183 din 14 mai 2018 prin care Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea înştiinţărilor de reziliere şi a obligat intimata-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă a costurilor suplimentare şi a sumelor datorate conform CIP nr. 47 emis în baza contractului nr. x/2008.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport care a fost comunicat părţilor pentru a formula punct de vedere.

În şedinţa din camera de filtru din 16 noiembrie 2022 ambele recursuri au fost admise în principiu, fixându-se termen pentru soluţionare în şedinţă publică.

Analizând actele dosarului, motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei A. S.R.L., criticile prin care aceasta susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze motivul de apel referitor la respingerea cererii de suspendare aceasta reprezentând o încălcare a dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţa de apel a unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi nu din perspectiva aplicării greşite a legii astfel cum recurenta a indicat în memoriul de recurs.

Instanţa de apel a analizat critica pârâtei cu privire la respingerea de către instanţa de fond a cererii de suspendare a cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, însă a constatat că nu poate repune în discuţie acest aspect întrucât pârâta nu a formulat recurs împotriva respingerii cererii în primul ciclu procesual.

Dat fiind că doar reclamanta a formulat recurs împotriva primei decizii din apel, recurenta pârâtă neexercitând acest drept cu privire la respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceste critici au intrat în puterea lucrului judecat motiv pentru care, în rejudecarea apelului, acestea nu au mai fost analizate.

Instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. în sensul că a realizat o nouă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2321 alin. (1) – 3 C. civ. în acord cu îndrumările obligatorii ale instanţei de recurs.

Au fost pe deplin respectate limitele casării stabilite prin decizia nr. 916 din 2 iunie 2020 a Înaltei Curţi care a dispus rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă în considerarea unei motivări sumare, confuze şi contradictorii, precum şi urmare a greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 2321 alin. (1) – 3 C. civ. prin raportare la prevederile contractuale cuprinse atât în scrisorile de garanţie de bună execuţie, cât şi în contractele de asigurare de risc financiar încheiate de către părţi.

Restul criticilor invocate de către recurenta pârâtă şi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vor fi analizate întrucât reprezintă exclusiv aspecte de netemeinicie, exprimă în realitate nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată şi dorinţa acesteia de rejudecare a cauzei, aspecte ce nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

De altfel, aceste critici au fost invocate şi în apel, primind o dezlegare din partea instanţei de apel, astfel încât aceste motive nu mai pot fi primite, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la o aplicare greşită a unei norme de drept material neputând fi reţinute în cauză.

Referitor la recursul declarat de intervenienta CONSTRUCŢII FEROVIARE IAŞI S.A., criticile privind pretinsa motivare contradictorie a curţii de apel cu privire la cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2015, nu pot fi reţinute întrucât instanţa a respectat limitele casării, acest motiv fiind analizat în cadrul recursului pârâtei astfel încât nu va mai fi dezvoltat.

O altă critică invocată de către recurenta intervenientă vizează încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitor la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 3183 din 14 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015.

Nu poate fi reţinută nicio încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, dosarul nr. x/2015 având ca obiect anularea rezilierii contractelor de execuţie lucrări de construire şi obligarera pârâtei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata costurilor suplimentare, ori în prezenta cauză se solicită obligarea Societăţii de asigurare – A. S.R.L. la plata garanţiei de bună execuţie aferentă poliţei de asigurare de garanţie financiară emisă în favoarea C.N.A.I.R. S.A., recurenta CONSTRUCŢII FEROVIARE IAŞI S.A. având calitatea de intervenientă accesorie.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, consideră că aspectul litigios dezlegat anterior nu poate influenţa soluţia din prezenta cauză.

Susţinerile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 2321 C. civ., ale Regulilor uniforme privind garanţiile la cerere incluse în Publicaţia nr. 758 a Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, ale art. 1270, art. 1552 şi art. 1556 C. civ. nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurenta intervenientă nu dezvoltă critici de nelegalitate, ci face trimitere la interpretarea clauzelor contractuale şi la aspecte de fapt, cum ar fi interpretarea probelor din dosar şi modul în care s-au desfăşurat relaţiile dintre părţi.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. şi de recurenta-intervenientă CONSTRUCŢII FEROVIARE IAŞI S.A. împotriva deciziei civile nr. 374A din 2 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2023.