Prosecutors' salary parity litigation: Territorial jurisdiction allocation between courts where plaintiffs reside and where their prosecution office is located under amended Civil Procedure Code Art. 127

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia I civilă, la data de 07 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu citarea, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei:

- obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare în funcţie de salarizarea aferentă salarizării corespunzătoare judecătorilor, cu luarea în considerare a vechimii în muncă, precum şi a gradelor profesionale obţinute, după caz, începând din data de 01.01.2018, precum şi pentru viitor;

- emiterea unor ordine de salarizare în vederea stabilirii drepturilor salariale ale reclamanţilor la nivelul salarizării corespunzătoare judecătorilor, cu luarea în considerare a vechimii în muncă, în magistratură, precum şi a gradelor profesionale obţinute, după caz, începând din data de 01.01.2018, precum şi pentru viitor;

- repararea prejudiciului creat prin neplata diferenţei, în urma stabilirii unei salarizări diferenţiate între procurori şi judecători, reprezentând diferenţa dintre venitul pe care ar fi trebuit să îl obţină reclamanţii conform salarizării stabilite pentru judecători în temeiul Legii nr. 153/2017 şi venitul care le-a fost plătit efectiv, stabilit în urma emiterii ordinelor de salarizare, conform Ordinului procurorului general nr. 247/30.01.2018 şi cele următoare – nr. 124/01.02.2019 şi nr. 253/05.02.2020 – privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare.

La termenul de judecată din data de 08.11.2021, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa nr. 1290 din 28 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Suceava – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială, instituite de dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea nr. 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, reţinute fiind, în continuare, prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii acţiunii.

În speţă, s-a reţinut, reclamanţii sunt încadraţi în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, judeţul Iaşi.

Aşadar, cu privire la reclamanţi, a apreciat instanţa că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. rap. la alin. (3) al aceluiaşi articol, având în vedere că aceştia nu îndeplinesc funcţia de procuror în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze litigiul. Competenţa Tribunalului Suceava ar fi fost atrasă doar în ipoteza în care reclamanţii ar fi avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, întrucât instanţa competentă să soluţioneze litigiul în raport de locul de muncă şi domiciliile reclamanţilor este Tribunalul Iaşi.

2.2). La data de 20 august 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi – secţia I civilă, sub nr. x/2021, iar prin sentinţa civilă nr. 527/2022 din 07 martie 2022, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi, în consecinţă: s-a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în temeiul disp. art. 134 C., proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei; a fost dispusă trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) - (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, noţiunea in "instanţă" urmând a fi interpretată în sens extensiv.

Faţă de considerentele reţinute în cuprinsul acestei decizii, având în vedere calitatea reclamanţilor de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a acţiunii, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Iaşi, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În cauză, reclamanţii, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, au învestit instanţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar, potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor.

Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile aplicându-se în mod corespunzător şi procurorilor.

În speţă, reclamanţii au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la unitatea de parchet de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza sau de pe lângă o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se constată că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât, la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Suceava – 7 aprilie 2021, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.

Totodată, nici dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanţei de judecată, or în cauză calitatea de pârâţi o au Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care nu fac parte din categoria instanţelor de judecată, dispoziţiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Iaşi.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi Cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.