Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 274/2023 AI generated

Pension recalculation appeal ruled inadmissible before the High Court of Cassation and Justice

Case Number Decizia nr. 274/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as inadmissible, upholding the appellate decision that had affirmed the trial court's rejection of the pension recalculation claim. The claimant had sought annulment of a pension decision and recalculation of old-age pension considering prior work in group I, with corresponding reduction of the standard retirement age. The court based its ruling on the statutory principle that, under Article 155(1)-(2) of Law No. 263/2010 in force at the time the action was filed, decisions of courts of appeal in social insurance matters are final and not subject to appeal, and the claimant had already received a trial and appellate review, so access to justice was not violated.

Legislator headnote

AI generated

art. 155 din Legea nr. 263/2010, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; Pension recalculation appeal ruled inadmissible before the High Court of Cassation and Justice: The claimant had sought annulment of a pension decision and recalculation of old-age pension considering prior work in group I, with corresponding reduction of the standard retirement age. The court based its ruling on the statutory principle that, under Article 155(1)-(2) of Law No. 263/2010 in force at the time the action was filed, decisions of courts of appeal in social insurance matters are final and not subject to appeal, and the claimant had already received a trial and appellate review, so access to justice was not violated.

Keywords

AI generated
recalculation of pension action for annulment statutory retirement age cassation review old age insurance statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 155 din Legea nr. 263/2010
Intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SATU MARE a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 29.09.2022, prin care, pe cale de excepţie, a invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi art.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
263/2010 şi art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
art. 490 alin. (2) din C. proc. civ
Prin rezoluţia din 25 octombrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 09 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului, invocată de intimata- pârâtă prin întâmpinare, raportat la prevederile art.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 457 alin.
art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Oradea este definitivă, întrucât prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 înlătură în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din această materie.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as inadmissible.

Art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Used to establish the inadmissibility of the appeal because the decision was final and not subject to appeal.

Art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010

Provides that only an appeal (and not a further appeal) is available against the first-instance decision, making the appellate decision final.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secţia I civilă, la data de 29 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Satu Mare, solicitând instanţei ca, în baza prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului care va fi administrat în cauză, prin hotărârea judecătorească pronunţată, să dispună anularea Deciziei nr. x/18.12.2020, emise de pârâtă, întrucât o apreciază nelegală, şi admiterea cererii de acordare a pensiei pentru limita de vârstă cu luarea în calcul a perioadei lucrate în grupa I de muncă şi reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 630/LMA din 11 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Satu Mare – secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Satu Mare, având ca obiect recalculare pensie.

3. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamantul A..

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1108/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins, ca nefondat, apelul civil introdus de apelantul A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 630/LMA din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a păstrat-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 05.09.2022, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII SATU MARE a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 29.09.2022, prin care, pe cale de excepţie, a invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 29 ianuarie 2021, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 25 octombrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 09 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului, invocată de intimata- pârâtă prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., coroborat cu art. 155 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă recursul ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul recursului îl constituie decizia civilă nr. 1108/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 630/LMA din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a păstrat-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată.

În fapt, obiectul prezentului litigiu este dat de cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, de anulare a Deciziei nr. x/18.12.2020, emise de pârâtă, şi acordarea pensiei pentru limita de vârstă cu luarea în calcul a perioadei lucrate în grupa I de muncă şi reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare – deci, un litigiu în materia asigurărilor sociale.

În drept, pornind de la dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd în mod expres faptul că "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", Înalta Curte reţine că, în forma în vigoare la data depunerii cererii de învestire a instanţei de judecată, alin. (2) al aceluiaşi text normativ statuează următoarele: "Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunţată în apel de către Curtea de Apel Oradea este definitivă, întrucât prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 înlătură în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în cereri din această materie.

Aşadar, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului, Înalta Curte reţine că, în considerarea celor expuse anterior, aceasta apare ca fiind întemeiată, întrucât acţiunea în faţa instanţei de fond a fost introdusă la data de 29 ianuarie 2021, moment în care, erau incidente dispoziţiile care prevedeau că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamantul neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care a înţeles să o folosească.

Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de recurs de faţă, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.

Din moment ce recurentul-reclamant a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susţine că prin respingerea, ca inadmisibil, a prezentului recurs i se încalcă accesul la justiţie, cu atât mai mult cu cât hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor procesual civile, definitivă, deci, împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, raportat la art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010, modificată, Înalta Curte o va admite.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1108/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.