Limits on altering legal basis in cassation: prohibition of modifying the legal characterization of a claim initiated as delictual liability in extraordinary review

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2018, iniţial, sub nr. x/2018, reclamantul A. Buzău– prin lichidator judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău, solicitând instanţei interzicerea folosirii, de către pârâtă, a lucrărilor de amenajare efectuate de reclamant la complexul sportiv "A." din Buzău, obligarea acesteia la plata contravalorii respectivelor amenajări, de 241.249 RON, a contravalorii folosirii acestora în perioada cuprinsă între data predării lor şi până în prezent, de 291.374 RON, raportat la preţul pieţei închirierii spaţiilor comerciale şi la plata daunelor cominatorii; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamantul A. a înaintat cerere precizatoare, prin care a arătat că valoarea totală a amenajărilor efectuate la complexul sportiv şi a lipsei de folosinţă este de 532.623 RON, în timp ce pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău figurează în tabelul de creanţe al reclamantei cu suma de 190.399,99 RON, achitată în totalitate în cadrul procedurii.

Pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că bunurile pretins a fi folosite de ea au fost predate, cu protocol de predare-preluare, către clubul sportiv "A.", fiind necesară introducerea în cauză a acestei instituţii cu personalitate juridică, înfiinţată prin hotărâre de consiliu local.

Pentru termenul de judecată din 25.09.2019, reclamantul "A." Buzău a depus cerere precizatoare, prin care a susţinut că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul complexului sportiv "A." Buzău, amplasat pe terenul concesionat de la Primăria Buzău pe o perioadă de 49 de ani, dar a efectuat lucrări şi investiţii.

La termenul de judecată din 25.09.2019, pârâta a arătat că lipsa calităţii sale procesuale pasive a invocat-o cu titlu de excepţie, solicitând ca instanţa să respingă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul respectiv instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău.

Pentru termenul de judecată din 08.11.2019 reclamantul "A." Buzău a înaintat cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei şi la plata dobânzii legale aferente pretenţiilor patrimoniale solicitate prin cererea introductivă, în valoare totală de 29.273 RON.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul respectiv, instanţa a luat act de îndreptarea erorii materiale din cuprinsul cererii formulate de reclamant, în sensul că dobânzile legale pretinse de acesta urmează a fi calculate începând cu data de 01.10.2016, iar nu 01.10.2017, a calificat, sub forma excepţiei decăderii reclamantului din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, susţinerile formulate de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău cu privire la cererea depusă pentru respectivul termen de către reclamant, a admis excepţia decăderii reclamantului "A." Buzău din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea cererii reclamantului de modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul completării obiectului acţiunii cu solicitarea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente pretenţiilor patrimoniale.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 10.01.2020 instanţa a reţinut că reclamantul a precizat că acţiunea de faţă, din punct de vedere al normelor de drept incidente, se întemeiază pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi se circumscrie unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, iar pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta sunt argumentate pe dreptul de proprietate pretins de reclamant asupra îmbunătăţirilor aduse bunurilor imobile deţinute de pârâtă, iar nu pe simpla lor posesie.

La acelaşi termen, reclamantul "A." Buzău a susţinut că pretenţiile sale patrimoniale au caracterul unui capăt de cerere principal, iar interzicerea folosirii bunurilor reprezintă un capăt de cerere subsidiar.

Pentru acelaşi termen de judecată, reclamantul "A." Buzău a înaintat precizări scrise, prin care a detaliat actele din care rezultă suprafeţele de 3.344 m.p. clădiri şi 8.250 m.p. teren, respectiv, anexa nr. 1 la Ordinul Prefectului nr. 14/1993, procesul-verbal de predare-primire nr. x/2018 şi protocolul de predare-primire nr. 475/2016.

Pentru termenul de judecată din 10.04.2020 reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a reiterat susţinerile anterioare, iar, în plus, a arătat că, ulterior deschiderii procedurii de faliment împotriva sa, s-a procedat la inventarierea bunurilor, prin raportul întocmit reţinându-se că amenajările la terenuri evidenţiate în contul 211 sunt în valoare de 110.761 RON, iar amenajările la construcţii evidenţiate în contul 212 sunt în valoare de 198.232 RON. Raportul de evaluare, care a inclus şi amenajările la constructii şi terenuri, a fost aprobat în cadrul adunării creditorilor din 08.06.2017 şi confirmat de judecătorul sindic prin încheierea de şedinţă din data de 15.06.2017, din dosarul de faliment nr. x/2012

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 452 din 05 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Buzău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. – prin lichidator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea atacată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, reclamantul A. – prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 412 din 2 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. Buzău– prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei nr. 452 din data de 5 august 2020, pronunţate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. – prin lichidator judiciar B.., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea cu trimitere a deciziei recurate, pentru pronunţarea unei sentinţe legale.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Prin decizia criticată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Astfel, arată că prin sentinţa nr. 220/2013, rămasă definitivă, ce constituie titlu executoriu, instanţa consfinţeşte existenţa unui drept de proprietate, având în vedere destinaţia şi, deci, regimul juridic al îmbunătăţirilor care au adus un spor de valoare imobilului.

Faptul juridic al folosinţei acestor bunuri de către intimata-pârâtă ulterior sentinţei judecătorului sindic de confirmare a planului de reorganizare prin sentinţa nr. 220/2013, care stă la baza soluţiei criticate, face abstracţie de faptul că există putere de lucru judecat cu privire la caracterul juridic al acestor îmbunătăţiri, astfel încât, instanţa de apel încalcă puterea de lucru judecat, ceea ce duce la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi, totodată, îi încalcă dreptul de proprietate stabilit prin aceste hotărâri.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 555 C. civ., care consfinţeşte dreptul de proprietate, în raport cu capetele de cerere cu care A. a învestit instanţa fondului şi conform motivelor sale de apel, considerând decizia recurată ca fiind esenţial nelegală.

Instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au schimbat înţelesul clar şi neîndoielnic al rapoturilor juridice deduse judecăţii, considerând că litigiul de faţă este un litigiu de natură convenţională, extinzând raţionamentul asupra tuturor capetelor de cerere, fără a le examina individual.

Astfel, din considerentele deciziei criticate nu rezultă faptul s-ar fi pus în discuţia părţilor, conform art. 22 C. proc. civ.., temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere în vederea stabilirii rapoturilor juridice deduse judecăţii şi clarificarea opozabilităţii regimului juridic al bunurilor din averea debitoarei, înglobate în complexul sportiv, faţă de reclamant.

Recurentul susţine că trecerea complexului sportiv în proprietatea domeniului public al U.A.T. Buzău, fără să existe acte justificative, reprezintă o îmbogăţire fără just temei al proprietarului, aspect pe care instanţa nu l-a examinat, ceea ce reprezintă în fapt, nemotivarea deciziei recurate.

A mai susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile legale considerând, fără niciun argument valabil, că prin acel proces-verbal de custodie s-ar fi încheiat o convenţie între părţi cu privire la predarea bunurilor respective. Ca urmare, apreciază că instanţa de control judiciar face confuzie între custodie şi predarea spre folosinţă a bunurilor.

De asemenea, a mai arătat că motivarea unică, nediferenţiată a soluţiei criticate pentru toate capetele de cerere, echivalează cu nemotivarea hotărârii, deoarece argumentele indicate ca fiind justificarea soluţiei nu pot conduce la aceeaşi concluzie în cazul fiecărui capăt de cerere, întrucât, fiecare vizează o altă situaţie de fapt şi presupune o altă încadrare juridică, care nu a fost pusă în discuţia părţilor, şi nici nu s-a indicat de către instanţa de apel care ar fi încadrarea corectă în cazul fiecărui capăt de cerere.

În fine, recurentul consideră că soluţiile ambelor instanţe fac abstracţie de statutul dobândit de bunurile debitoarei în cursul procedurii de insolvenţă, precum şi de regimul juridic al acestora, considerând în mod eronat că de aceste bunuri se poate dispune altfel decât respectând prevederile Legii nr. 85/2006, atât în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, cât şi de folosinţă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 28.02.2022, sub nr. x/2019.

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Buzău – Primăria Municipiului Buzău, prin Primar nu a formulat întâmpinare la recurs.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 18 decembrie 2018, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 20 octombrie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 9 februarie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Printr-o primă critică din recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică decizia din apel pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 220/2013 din 18.02.2013 a Tribunalului Buzău, susţinând că faptul juridic al folosinţei acestor bunuri de către intimata-pârâtă ulterior sentinţei judecătorului sindic de confirmare a planului de reorganizare prin această sentinţă, care stă la baza soluţiei criticate, face abstracţie de faptul că există putere de lucru judecat cu privire la caracterul juridic al acestor îmbunătăţiri, astfel încât, nefăcând nicio referire la efectele hotărârilor judecătorului sindic enunţate mai sus, instanţa de apel încalcă puterea de lucru judecat, ceea ce duce la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Cât priveşte, însă, această critică, Înalta Curte reţine că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a acestor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. Aceste motive de recurs nu au fost invocate de recurentul-reclamant şi prin motivele de apel formulate, spre a fi supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, astfel încât, nu pot fi primite direct în recurs.

Recurentul-reclamant afirmă că instanţa de apel ar fi schimbat înţelesul clar şi neîndoielnic al raporturilor juridice deduse judecăţii, considerând litigiul a fi unul de natură convenţională şi extinzând raţionamentul asupra tuturor capetelor de cerere, fără a le examina individual. De asemenea, susţine că nu s-ar fi pus în discuţia părţilor, conform art. 22 C. proc. civ., temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere, în vederea stabilirii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Aspectele semnalate pun în discuţie încălcarea unor dispoziţii de ordin procedural, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi care sancţionează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Motivul de recurs astfel invocat este nefondat.

Fiind formulate specific, ca motive de apel, aceste critici au fost examinate de instanţa de prim control judiciar.

Astfel, în decizie s-a subliniat că, fiind vorba de precizarea expresă, explicită, a temeiurilor de drept de către reclamant la termenul de judecată din data de 10.01.2020, în faţa Tribunalului Buzău, instanţa era ţinută de acest cadru procesual, fiind limitată de principiul disponibilităţii procesului civil.

Că este aşa, rezultă cu claritate din următoarele paragrafe: "La solicitarea instanţei, reclamanta A., prin avocat, precizează că acţiunea de faţă, din punct de vedere al normelor de drept incidente, se întemeiază pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi se circumscrie unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, iar pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta sunt argumentate pe dreptul de proprietate pretins de reclamantă asupra îmbunătăţirilor aduse bunurilor imobile deţinute de pârâtă, iar nu pe simpla posesie a lor".

Pentru ca mai apoi instanţa să reţină: "Având în vedere precizările formulate de reclamanta A., prin avocat, în şedinţă publică, şi actele de procedură din prezenta cauză, instanţa apreciază că nu se impune a se proceda la o calificare a cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., aceasta fiind promovată sub forma unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, iar pretenţiile reclamantei fiind justificate în baza pretinsului ei drept de proprietate asupra îmbunătăţirilor aduse bunurilor imobile care i-au fost date în folosinţă în baza Ordinului Prefectului nr. 14/1993, în timp ce, din modalitatea de argumentare a acţiunii, reiese că reclamanta nu vizează protecţia unei simple posesii asupra respectivelor bunuri, ci invocă însuşi dreptul de proprietate, sens în care apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1003 - 1005 C. proc. civ., cu referire la art. 949 – 952 C. civ., care reglementează acţiunile posesorii".

Sub acest aspect, instanţa supremă reţine că temeiul juridic al acţiunii se stabileşte în baza motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamant în faţa primei instanţe, iar nu prin raportare la precizările ulterioare formulate în cursul judecării apelului.

A accepta soluţia contrară ar echivala cu recunoaşterea dreptului reclamantului de a-şi schimba în apel temeiul juridic al acţiunii. Or, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Instanţa de recurs notează, astfel, că instanţa de apel nu a eludat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., dimpotrivă, a valorificat pe deplin principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii în procesul civil, reţinând calificarea cererii de chemare în judecată şi a temeiurilor de drept invocate pentru fiecare capăt de cerere formulat în funcţie de precizările reclamantului.

Nicio încălcare a normelor de procedură în apel nu este identificată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va înlătura şi criticile formulate de recurentul-reclamant, în sensul că, prin motivarea instanţei de apel se analizează toate raporturile juridice deduse judecăţii ca având acelaşi izvor de drept şi, mai ales, aceeaşi cauză, şi astfel, susţine recurentul, argumentarea instanţei fiind subsumată unei situaţii de fapt unice, deşi nu a invocat niciodată răspunderea civilă delictuală ca temei de drept pentru vreunul dintre capetele de cerere cu care a învestit instanţa fondului.

Susţine, în continuare, recurentul-reclamant că motivarea unică, nediferenţiată a soluţiei criticate pentru toate capetele de cerere ale apelului echivalează cu nemotivarea hotărârii, deoarece argumentele indicate ca fiind justificarea soluţiei nu pot conduce la aceeaşi concluzie în cazul fiecărui capăt de cerere, întrucât, fiecare vizează o altă situaţie de fapt şi presupune o altă încadrare juridică, care nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici nu s-a indicat de către instanţă care ar fi încadrarea corectă în cazul fiecărui capăt de cerere.

Aceste critici vor fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cu care, este nelegală hotărârea instanţei de apel dacă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Instanţa de recurs subliniază că, în cuprinsul deciziei recurate, curtea de apel a expus cu suficientă claritate argumentele juridice care susţin caracterul nefondat al acestei critici din recurs, considerentele acesteia regăsindu-se pe larg la paginile 7 şi 8 ale deciziei, dosar apel.

Pe lângă considerentele deja arătate ale deciziei recurate, în mod repetat instanţa de apel a afirmat că instanţa nu se poate substitui părţii în alegerea anumitor mijloace procesuale pentru apărarea dreptului subiectiv, mai ales, în ipoteza unor situaţii de fapt care pot genera raporturi juridice complexe, legiuitorul dând prevalenţă, până la o anumită limită, ideii de asigurare a garanţiei de legalitate în aflarea adevărului judiciar.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura susţinerea recurentului-reclamant în sensul că instanţa de apel nu a examinat, şi nici nu a abordat aspectul privind îmbogăţirea fără just temei a proprietarului.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele motivării impuse de garanţiile unui proces echitabil şi unei judecăţi efective a cauzei şi reflectă aplicarea corectă a normelor procesuale.

În fine, Înalta Curte va înlătura şi critica formulată de recurent, în sensul că instanţa de apel ar fi încălcat prevederile legale considerând, că prin acel proces-verbal de custodie s-ar fi încheiat o convenţie între părţi cu privire la predarea-primirea bunurilor respective şi, că instanţa de control judiciar face confuzie între custodie şi predarea spre folosinţă a bunurilor în cauză.

Înalta Curte observă că, în susţinerea acestei critici, pe lângă faptul că recurentul aduce în discuţie probatoriile cauzei, încearcă să supună analizei instanţei de recurs şi restabilirii, de către aceasta, a situaţiei de fapt a litigiului- ceea ce, nu este permis în această cale extraordinară de atac.

Aceste critici privesc aspecte de netemeinicie, şi nicidecum aspecte de nelegalitate.

Fără a relua argumentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu şi-a întemeiat în niciun caz demersul judiciar pe aceste temeiuri de drept ci, temeiul de drept al acţiunii sale, l-au constituit dispoziţiile art. 1357 C. civ., care se circumscriu răspunderii civile delictuale, pretenţiile formulate fiind argumentate pe dreptul de proprietate pretins de reclamant asupra îmbunătăţirilor aduse bunurilor imobile deţinute de pârâtă, iar nu pe simpla posesie a lor; pretenţiile patrimoniale pentru îmbunătăţirile aduse au constituit capătul principal de cerere, iar solicitarea de interzicere a folosirii acestor bunuri de către intimata-pârâtă s-a constituit într-un capăt de cerere subsidiar.

Pentru toate cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentul-reclamant nu justifică casarea acesteia, recursul fiind nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 412 din 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.