Jurisdictional competence for public procurement contract enforcement disputes: application of material incompetence exception after cassation remand

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia I Civilă la data de 20 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâta Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin solicitând instanţei, ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că este îndreptăţită să solicite deblocarea garanţiei de bună execuţie şi să oblige pârâta la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării şi eliberării garanţiei de bună execuţie în cuantum de 168.863,93 RON.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării şi eliberării parţiale a garanţiei de execuţie, după scăderea eventualului prejudiciu dovedit de pârâtă conform normelor legale şi contractuale. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă a respins excepţia tardivităţii întâmpinării, a admis în parte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată cu privire la primul petit şi a unit cu fondul excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanţa a calificat excepţia de neexecutare a restituirii garanţiei de bună execuţie ca fiind o apărare de care va ţine cont la soluţionarea fondului cauzei. Totodată, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziţie publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanţelor civile competenţa de soluţionare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziţii publice. De asemenea, a prorogat pronunţarea asupra cererii de suspendare pentru următorul termen de judecată acordat la 7 noiembrie 2019, până la depunerea la dosar a acţiunii din dosarul nr. x/2016 de către reprezentantul pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraş Severin – secţia I Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, a respins acţiunea civilă formulată de A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva pârâtei Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş - Severin împotriva reclamantei.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 108 din 13 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraş Severin – secţia I Civilă a respins cererea de completare şi de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 1576/07.11.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019, formulată de pârâta Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş – Severin.

Prin decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă a respins apelurile formulate de către apelantele A. S.R.L. şi Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 1576/07.11. 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019. De asemenea, a respins apelul formulat de către apelanta Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 108/13.02.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Caraş-Severin.

Împotriva deciziei sus menţionate, au formulat recurs ambele părţi litigante.

Prin Decizia nr. 1202/18.05.2021 pronunţată în dosar nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. şi de către recurenta-pârâtă Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin împotriva deciziei civile nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă, a casat, în tot, decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 261/12.10.2022, pronunţată în dosar nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac declarate de societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., respectiv de Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 1576/07 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2019 în favoarea secţiei a II-a Civilă a Curţii de Apel Timişoara, trimiţând dosarul acestei secţii.

În fundamentarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă că prezentul litigiu are ca obiect cererea reclamantei prin care aceasta a dedus judecăţii chestiuni litigioase care derivă din executarea unui contract administrativ şi că, în conformitate cu art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispoziţiile acestei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.

Instanţa a constatat că Decizia nr. 40/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., "constituie o regulă de procedură care stabileşte în mod imperativ şi punctual competenţa de soluţionare a căii de atac formulate împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, în favoarea secţiei sau completului specializat în litigii cu profesionişti".

Această regulă de procedură care vizează calea de atac împotriva hotărârii de primă instanţă are caracter special faţă de regula de drept comun conform căreia competenţa de soluţionare a căii de atac aparţine secţiei corespunzătoare celei care a pronunţat hotărârea atacată, atât timp cât prin Decizia nr. 40/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se face nicio distincţie în acest sens. În consecinţă, conform dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei nr. 40/2020 a ÎCCJ şi ţinând seama de statuările obligatorii ale instanţei de recurs (art. 501 alin. (1) C. proc. civ.), competenţa de soluţionarea a căii de atac formulată împotriva hotărârii de primă instanţă aparţine instanţei ierarhic superioare, secţia specializată în litigii cu profesionişti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2019 la data de 02.11.2022.

Prin decizia civilă nr. 284/R din 8 decembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., precum şi de pârâta intimată Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 1576/07.11.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. x/2019, având ca obiect acţiune în constatare, în favoarea secţiei I Civile a Curţii de Apel Timişoara.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că:

În raport de dispoziţiile deciziei RIL nr. 31/2019 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", instanţa a constatat că secţia I Civilă a Curţii, care şi-a declinat competenţa în favoarea secţiei a II-a Civilă, nu a invocat în termen legal excepţia necompetenţei sale.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziţie publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanţelor civile competenţa de soluţionare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziţii publice.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă la data de 26.05.2020 pentru soluţionarea căilor de atac declarate de părţi, instanţă care a reţinut cauza în pronunţare la primul termen de judecată (17.09.2020), amânând pronunţarea pentru data de 01.10.2020, fără însă a se mai aduce în discuţie competenţa materială, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1202/18.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerente: "urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza aceleiaşi curţi de apel, spre o nouă judecată, în completul prevăzut de lege pentru judecata recursului", iar în dispozitiv: "casează decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă şi trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe".

În lumina considerentelor Deciziei RIL nr. 17/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a reţinut că prima instanţă, Tribunalul Caraş-Severin, a respins excepţia necompetenţei sale materiale, iar Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă, învestită (la data de 26.05.2020) cu soluţionarea căilor de atac nu a pus în discuţie în termenul legal necompetenţa sa materială procesuală, ci a soluţionat cauza. Prin urmare, după casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, instanţa nu mai poate pune în discuţie şi deci nu mai poate admite excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, aşa cum a făcut Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă, prin decizia civilă nr. 261/12.10.2022, rămânând învestită să soluţioneze cauza după casare.

Un alt argument care sprijină această interpretare, s-a mai arătat, este faptul că, soluţionând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu dispoziţiile art. 488 pct. 1 Cod procedură şi nu art. 488 pct. 3 din acelaşi cod, reţinând că instanţa ierarhic superioară, Curtea de Apel Timişoara, a pronunţat decizia în completul prevăzut de lege pentru judecata apelului, format din doi judecători, în loc de trei judecători, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi constatat că era competentă o altă secţie a curţii de apel, ar fi invocat din oficiu dispoziţiile art. 488 pct. 3 şi ar fi precizat expres că a fost încălcată competenţa de ordine publică a altei instanţe (altei secţii), invocată în condiţiile legii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în speţă.

Invocând abia după casare necompetenţa sa materială procesuală, Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă nu a invocat în condiţiile legii – în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. – această necompetenţă, motiv pentru care rămâne învestită cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (4) şi art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Timişoara –, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, aceste prevederi legale desemnând şi existenţa unui conflict negativ de competenţă în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti în considerarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două secţii specializate ale Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi secţia a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre acestea este competentă să soluţioneze cauza.

Niciuna dintre secţiile aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Astfel, în speţă, se constată că prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziţie publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanţelor civile competenţa de soluţionare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziţii publice.

Prin sentinţa civilă nr. 1576 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Caraş Severin – secţia I Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei; totodată, a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, iar această hotărâre a fost atacată de ambele părţi.

Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă a reţinut cauza în pronunţare la primul termen de judecată (17.09.2020), amânând pronunţarea pentru data de 01.10.2020, fără a se mai aduce în discuţie competenţa materială, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, apelurile au fost respinse.

Ulterior, ambele părţi au formulat cereri de recurs care, prin decizia nr. 1202/18.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatându-se fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au fost admise, decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I Civilă fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În acest context procesual, trebuie menţionate considerentele Deciziei nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin care s-a reţinut, astfel: " 27. (…) În primul rând, prevăzând că verificarea competenţei se face de către completul de judecată de îndată, prioritar verificării cerinţelor prevăzute la art. 194-197 din C. proc. civ., şi că trimiterea dosarului completului/secţiei specializate competente se face fără citarea părţilor, legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepţiei absolute, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanţă.

În al doilea rând, posibilitatea instanţei de a invoca necompetenţa specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată şi primului termen la care părţile sunt legal citate, în condiţii derogatorii de la dispoziţiile art. 130 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenţei materiale funcţionale sau procesuale "când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad" şi de cel al necompetenţei de ordine privată (teritorială neexclusivă).

28. Bineînţeles că, în situaţia în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părţi ori de instanţă inclusiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Astfel cum s-a statuat prin decizia menţionată, competenţa materială procesuală şi funcţională este reglementată de norme de ordine publică şi poate fi analizată de instanţa de judecată în intervalul procesual cuprins între momentul delimitat de art. 200 alin. (1) şi art. 131 C. proc. civ.

Noţiunea de competenţă materială include şi competenţa specializată, situaţie în care aceasta din urmă se supune regimului competenţei materiale, atât sub aspectul caracterului de ordine publică al normei, cât şi al dreptului invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă specializată, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că Tribunalul Caraş-Severin – secţia I Civilă a respins excepţia necompetenţei sale materiale, şi, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă, învestită fiind cu soluţionarea căii de atac nu a pus în discuţie în termenul legal necompetenţa sa materială procesuală, ci a procedat la soluţionarea cauzei.

În considerarea celor arătate, după casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Timişoara – secţia I Civilă nu mai putea pune în discuţie şi deci nu mai putea admite excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, fiind obligată să soluţioneze recursurile cu care a fost învestită.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că invocarea excepţiei de necompetenţă materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai era posibilă în al doilea ciclu procesual, în cauză având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale şi funcţionale în privinţa instanţei care a soluţionat pricina.

Prin urmare, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara – secţia I Civilă a fost invocată de instanţă, în rejudecare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fiind depăşit momentul procesual privind posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara –, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara –, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2023.