Territorial competence for salary discrimination claims by court auxiliary staff: exclusion of specialized jurisdiction for judges and procurators

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – secţia I Civilă, la data de 11 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş şi E. - personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Parchetul de pe Tribunalul Braşov cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Târgu Mureş şi Curţii de Apel Ploieşti.

S-a învederat că personale beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022. Totodată, s-a solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu data de 01.01.2018 în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017.

S-a mai solicitat repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecărui reclamant conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - la zi şi pentru viitor, precum şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor, datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor, până la plata efectivă a sumelor cuvenite, solicitate anterior.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 3, 4, 6, 10, 25, 37, 38 din Legea nr. 153/2017, Anexa V la Legea nr. 153/2017, art. 5, art. 159, art. 166, art. 268 din Codul muncii, art. 1535, art. 2523 C. civ., art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Prin sentinţa civilă nr. 55/MAS din 3 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, având ca obiect pretenţii, urmând a se forma un dosar distinct, având în vedere calitatea acestuia de personal conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii D., B., A., C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova.

În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiior art. 127 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă specială a instanţei, în cazurile în care, au fost promovate acţiuni în justiţie de către judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri, reclamanţii deţinând funcţia de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.

Prima instanţă a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. sunt imperative, întrucât se utilizează expresia "va sesiza" una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de a apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

S-a urmărit astfel consacrarea legală a obligaţiei de a se asigura aparenţa de imparţialitate, tocmai pentru a se elimina orice îndoială pentru un observator rezonabil, în sensul că un judecător sau procuror, care are un litigiu la instanţele în circumscripţia curţii în care îşi desfăşoară activitatea, ar putea beneficia de o poziţie mai favorabilă decât pârâţii din dosar, tocmai datorită calităţii sale.

În analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea de chemare în judecată, în cazul în care calitatea de reclamant o are un grefier de la un parchetul de pe lângă o instanţă, Tribunalul Braşov s-a subliniat că nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

3. Prin sentinţa civilă nr. 2292 din 27 octombrie 2022, Tribunalul Prahova – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, s-a reţinut că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, respectiv instanţa de la domiciliul său ori instanţa de la locul de muncă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. în cauză, s-a reţinut că acestea se interpretează restrictiv, în sensul că alegerea altei instanţe din aproprierea curţii de apel la care judecătorul, procurorul sau grefierul îşi desfăşoară activitatea este obligatorie doar în ipoteza în care dosarul se soluţionează în fond la instanţa respectivă.

În cauză, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, motiv pentru care competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă Tribunalului Braşov, astfel încât, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 18 noiembrie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov – secţia I Civilă, pentru următoarele considerente:

Astfel, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză – D., B., A. şi C. - au învestit Tribunalul Braşov – secţia I Civilă cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţii fiind Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Parchetul de pe Tribunalul Braşov, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021.

Acţiunea introductivă prin care reclamanţii, în calitate de salariaţi, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.

În cauză, se constată că prin sentinţa civilă nr. 55/MAS din 3 februarie 2022, Tribunalul Braşov – secţia I Civilă a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul E., cu consecinţa formării unui dosar distinct, având în vedere calitatea acestuia de personal conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, fără a invoca şi excepţia necompetenţei teritoriale.

Astfel, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii D., B., A. şi C., Tribunalul Braşov – secţia I Civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, prin sentinţa civilă nr. 55/MAS din 3 februarie 2022.

Înalta Curte constată că măsura disjungerii raporturilor juridice nu poate avea drept consecinţă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, aceasta rămânând competentă să soluţioneze şi cererea de chemare în judecată disjunsă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte reţine că Tribunalul Braşov a fost în mod corect şi legal sesizat, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării competenţei de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale.

Faţă de considerentele expuse în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov – secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.