Insurance claim denied for policyholder negligence: failure to formulate valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 2 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. - Sucursala Deva, a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la plata sumei de 358.000 RON cu titlu de despăgubire pentru imobil şi la plata sumei de 67.645,5 RON cu titlu de despăgubire pentru bunurile aflate în imobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 413/CA/2020 din 2 iulie 2020, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Deva, ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei B. S.A. suma de 10.209 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 129/2021 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. întrucât nu a menţionat în considerente că şi recurentul a formulat toate căile de atac prevăzute de lege împotriva ordonanţei procurorului din 10 martie 2013 şi a ordonanţei prim-procurorului. Apreciază că în mod greşit a reţinut curtea de apel că hotărârea penală definitivă prin care s-a respins plângerea intimatei împotriva ordonanţei procurorului are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a comis-o. Curtea de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, susţine recurentul, şi rapoartele de expertiză pirogenă şi să constate că acesta nu este vinovat de producerea exploziei urmată de incendiu.

Recurentul-reclamant consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. întrucât la termenul de la 16 martie 2021, instanţa de apel a respins proba cu o nouă expertiză pirogenă, recurentul apreciind că se impunea efectuarea acesteia pentru a îşi putea dovedi nevinovăţia.

Se mai arată că au fost greşit interpretate prevederile art. 6.24 şi art. 29 din Condiţiile speciale privind asigurarea clădirilor aparţinând persoanelor fizice, precum şi ale art. 2214 şi urm. C. civ.. Autorul căii de atac susţine că ambele instanţe au înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză pirogenă judiciară întocmit de expertul C. şi au reţinut în mod greşit că fapta proprie a asiguratului înlătură obligaţia asigurătorului de a plăti suma asigurată. Aceeaşi parte afirmă că prevederile contractuale invocate de intimată nu sunt aplicabile în cauză şi că nu are relevanţă faptul că a lăsat radiatorul în priză.

Mai susţine că instanţa de apel nu a analizat motivele privind întinderea despăgubirii.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentului-reclamant în sensul încălcării art. 28 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 476 C. proc. civ., art. 6.24 şi art. 29 din Condiţiile speciale privind asigurarea clădirilor aparţinând persoanelor fizice, precum şi ale art. 2214 şi urm. C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

Afirmaţia autorului căii de atac în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. are caracter formal deoarece partea nu argumentează în ce constă încălcarea textului de lege, ci susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să coroboreze probele din dosar cu faptul că acesta a uzat de căile de atac împotriva actelor procurorului şi să constate că recurentul nu este vinovat de producerea evenimentului asigurat.

Art. 2214 C. civ. prevede obligaţia asigurătorului de bunuri ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite, fiind un text cu caracter de normă generală care defineşte noţiunea de asigurare de bunuri. Ca urmare, simpla menţionare a acestui text de lege, fără a se demonstra în ce constă greşeala curţii de apel în aplicarea normei materiale, nu reprezintă un motiv de nelegalitate.

Referitor la susţinerile din cererea de recurs în sensul greşitei intepretări a clauzelor contractuale şi referitoare la modul în care instanţa de fond a încuviinţat, administrat şi interpretat probele nu pot fi examinate în calea de atac a recursului întrucât stabilirea situaţiei de fapt, pe baza dovezilor şi a actelor de la dosar, este atributul exclusiv al instanţelor devolutive. Nu poate fi examinată nici critica prin care se arată că nu au fost analizate motivele de apel legate de întinderea despăgubirii întrucât autorul căii de atac este nemulţumit, în realitate, de modul în care curtea de apel a motivat de ce nu a avut în vederea şi cuantumul despăgubirii, iar din memoriul de recurs nu rezultă care este critica de nelegalitate concretă pe care autorul demersului judiciar înţelege să o formuleze.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 129/2021 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 129/2021 din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.