Conflict of jurisdiction resolved in favor of the court at the claimant’s domicile in a wage discrimination dispute involving public prosecutor's office IT specialists.

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.11.2021 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., personal auxiliar de specialitate-specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 10.01.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 şi pentru viitor, precum şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate acestora (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1.531, art. 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6 alin. (4), art. 2517, 2526 şi art. 1535 din C. civ., precum şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi raţionamentul dezvoltat prin Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil mutatis mutandis, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, art. 1.531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii şi actele normative indicate în cuprinsul cererii.

În prealabil, reclamanţii au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind aşadar încadraţi în familia ocupaţională "Justiţie" în baza prevederilor legilor-cadru de salarizare aplicabile.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a solicitat instanţei de judecată respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 1195 din 10 august 2022 Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă Complet Specializat - Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale a ridicat din oficiu excepţia privind necompetenţa teritorială, excepţie pe care a admis-o şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, statuând că, faţă de faptul că reclamanţii au domiciliul în Sebeş, respectiv Sibiu, şi locul de muncă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Sibiu, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea reclamanţilor de specialişti IT.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 07 noiembrie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 674/18.12.2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin – secţia I Civilă, Complet Specializat Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, tribunalul a reţinut că prima instanţă avea obligaţia să îşi verifice competenţa încă de la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilind această obligaţie şi doar dacă, în mod excepţional, nu se putea determina competenţa la acel termen, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se putea acorda un singur termen de judecată în cadrul acestei verificări. Or, în speţă, prima instanţă învestită a acordat patru termene de judecată şi doar la ultimul termen şi-a verificat competenţa teritorială.

În considerentele soluţiei de declinare a cauzei s-a făcut referire la Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunţată în recurs în interesul legii.

Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă.

3. Dosarul a fost înregistrat la data de 13.01.2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub numărul x/2021/a1.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Caraş-Severin, secţia Civilă şi Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3) aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

În speţă, acţiunea introductivă formulată de reclamanţii A. şi B., specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, are ca obiect recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON.

Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, "personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT", iar potrivit art. 31 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti", iar "personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişt şi secretari dactilografi laborator expertize criminalistice".

Cum reclamanţii deţin funcţii de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, competenţa teritorială nu poate fi determinată în condiţiile art. 127 din C. proc. civ.

Totodată, competenţa teritorială nu poate fi stabilită nici potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (21) din C. proc. civ., de vreme ce nicio instanţa de judecată nu are calitatea de pârâtă.

Prin urmare, competenţa teritorială în ceea ce îi priveşte pe aceşti reclamanţi trebuie stabilită conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cu care "competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului" şi dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (1.11.2021), conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Reclamanţii nu au sesizat instanţa în a cărei rază teritorială se aflau domiciliul ori locul de muncă, respectiv Tribunalul Sibiu, ci Tribunalul Caraş-Severin, acesta declinându-i în mod corect competenţa.

Potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate", iar potrivit alin. (2) "În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Înalta Curte, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Caraş-Severin, la termenul de judecată stabilit la data de 25 ianuarie 2022, faţă de măsura administrativă a desfiinţării completului C3 şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe rolul acestui complet de judecată, a dispus acordarea unui nou termen de judecată la data de 25 februarie 2022 la completul C9. Primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi au putut pune concluzii a fost cel din data de 25 februarie 2022, când, în mod expres, în vederea stabilirii competenţei, în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a pus în vedere reclamanţilor să facă dovada calităţii deţinute în cadrul parchetului, fiind amânată cauza la data de 8 aprilie 2022. Faţă de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina reclamanţilor, care împiedica desfăşurarea judecăţii, la termenul de judecată stabilit în data de 8 aprilie 2022, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei. După repunerea cauzei pe rol la data de 10 august 2022, Tribunalul Caraş-Severin, verificându-şi competenţa, a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, acordarea mai multor termene de judecată a fost determinată de existenţa unor motive care implicau imposibilitatea dezbaterilor contradictorii asupra excepţiei necompetenţei înainte de verificările dispuse pentru lămuriri şi probe suplimentare în temeiul art. 131 alin. (2) C. proc. civ., nefiind cazul unei depăşiri a limitelor legale temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială, în acest sens fiind şi dezlegările din par. 57-58 ale Deciziei nr. 31/2019 de recurs în interesul legii, publicate în Monitorul Oficial nr. 133/19 februarie 2020.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2023.