Abusiveness of credit fees and strict adherence to CJUE C-621/17 criteria for clause clarity and significant imbalance.

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca – secţia Civilă, sub dosar nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută şi înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în contractul de credit x din data de 31.01.2008, la art. 3.1. lit. b) privind dobânda curentă revizuibilă începând cu al doilea an de creditare, art. 3.3 şi art. 11.4 privind sintagma cu excepţia celor privind valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente, care se vor opera de către Banca, în condiţiile prezentului Contract şi restituirea către reclamanţi a sumelor de bani plătite în plus, cu titlu de dobândă curentă revizuibilă pentru perioada 31.01.2008-07.07.2010, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data achitării acestora şi până la data achitării lor efective către reclamanţi.

Totodată, reclamanţii au solicitat să se dispună constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei contractuale de la articolul 3.5 din contract privind obligaţia de a achita suma de 2.464 CHF cu titlu de comision de procesare credit, încasat după data încheierii contractului, respectiv 06.02.2008, în temeiul art. 1.1 din contract şi obligarea pârâtei la restituirea sumei anterior menţionate în echivalent RON la data plăţii efective, cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestei sume de către reclamanţi, respectiv 06.02.2008 şi până la data achitării efective a acestei sume.

S-a solicitat şi constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 3.7 din convenţia de credit referitoare la comisionul de administrare în procent de 0.23 % aplicat la soldul creditului şi obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând comision de administrare lunară a creditului din perioada 31.01.2008-07.07.2010, menţionate în cuprinsul graficului de rambursare emis la data de 06.02.2008, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, plus dobânda legală aferentă acestei sume în RON, până la data achitării efective;

S-a mai solicitat constatarea caracterului abuziv, şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.1. din convenţia de credit potrivit căreia orice plată efectuată de împrumutat/codebitor în baza prezentului contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul şi la art. 4.6 privind eventualele diferenţe de curs valutar ce vor fi suportate de către împrumutat şi să se dispună conversia creditului în RON şi îngheţarea cursului la nivelul valorii CHF de la data acordării creditului, precum şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a plăţilor nedatorate efectuate în baza acestor clauze contractuale abuzive.

A fost solicitată, de asemenea, şi modificarea convenţiei de credit privind eliminarea clauzelor abuzive de la punctele 3.1, lit. b), 3.3, 3.5, 3.7 si 11.4 referitor la sintagma cu excepţia celor privind valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condiţiile prezentului Contract, şi derularea contractului în continuare fără aceste clauze abuzive, precum şi modificarea scadenţarului, care să fie comunicat sub semnătura reclamanţilor.

S-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii retroactive, de la data încheierii convenţiei de credit, în funcţie de valoarea indicelui de referinţă aferent monedei în care a fost contractat împrumutul, respectiv LIBOR, precum şi obligarea pârâtei la actualizarea dobânzii percepute conform evoluţiei indicelui de referinţa LIBOR raportat la împrejurarea că împrumutul a fost acordat în franci elveţieni.

De asemenea, reclamanţii au solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, art. 3 din Ordinul nr. 92/2007, art. 948, art. 966 şi art. 969 C. civ. de la 1864, art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 15 din Legea nr. 190/1999 şi art. 10.2 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x

Prin sentinţa nr. 7402 din 1 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

2. Prin sentinţa civilă nr. 712 din 11 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, s-a constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea clauzelor din contractul de credit nr. x din 31.08.2008 prevăzute la art. 3.3 pentru teza care stabileşte că banca poate modifica valoarea dobânzii revizuibile în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politică de creditare a băncii, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în "Condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare", art. 11.4 pentru teza care reglementează situaţia de excepţie în care valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente se vor opera de către bancă în condiţiile contractului, art. 3.5 care vizează comisionul de procesare şi art. 3.7 care vizează comisionul de administrare.

Totodată, a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 2.454 CHF cu titlu de comision de procesare, suma încasată în perioada 31.01.2008-7.07.2010 cu titlu de comision de administrare şi suma încasată în perioada 31.01.2008-7.07.2010 cu titlu de dobândă revizuibilă, la care se datorează şi dobânda legală calculată de la data reţinerii fiecărei sume şi până la data restituirii integrale.

S-au respins cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.1 lit. b) din contract, modificarea convenţiei de credit, precum şi recalcularea retroactivă a dobânzii şi actualizarea acesteia.

S-a constatat că reclamanţii au renunţat la judecarea cererilor având ca obiect stabilirea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.1 şi art. 4.6 din contractul de credit, conversia creditului în RON, îngheţarea cursului la nivelul valorii CHF de la data acordării creditului şi restituirea sumelor aferente.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamanţilor suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C. S.A. solicitând admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 571/2017 din 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul declarat de apelanta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 712/2017, pronunţate la data de 11 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj.

4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A. solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi rejudecând fondul, respingerea capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 3.14 privind comisionul de administrare, art. 1.1 lit. c) şi art. 3.12 privind comisionul de procesare, art. 3.3 şi 11.4 referitor la criteriul de variaţie al dobânzii şi cererea de restituire a sumelor nedatorate cu titlu de comision de administrare şi procesare şi a sumelor reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv achitată şi cea percepută pe perioada 31.01.2008-07.07.2010.

Prin decizia nr. 994 din 14.04.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, sub aspectul reluării analizei caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.5 şi art. 3.7 din contractul de credit, privind comisioanele de administrare şi procesare, urmând a ţine seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, cu privire la criteriile pe care instanţele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele de acordare a creditului.

În considerentele acestei decizii, instanţa de casare a reţinut că sunt întemeiate susţinerile recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a efectuat o examinare greşită a condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, analiza instanţei rezumându-se la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisionului de procesare şi a celui de administrare, nu sunt definite în cuprinsul contractului şi că nu rezultă prestaţia concretă realizată de bancă pentru perceperea acestor comisioane.

Instanţa supremă a constatat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Astfel, una dintre condiţiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiţii prezentând relevanţă obligaţia profesioniştilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

În legătură cu modul în care trebuie analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate din convenţia de credit, instanţa supremă a reţinut efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. şi alţii).

În cauza menţionată s-a reţinut, cu privire la exprimarea clară şi inteligibilă a unei clauze contractuale, faptul că nu este necesară detalierea tuturor serviciilor furnizate de bancă în schimbul sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare sau acordare.

În decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, instanţa de apel urmând a analiza toate aceste condiţii.

5. În rejudecare, prin decizia nr. 719 din 14.12.2021, pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul formulat de pârâtă.

6. Împotriva acestei decizii, la 31 ianuarie 2022, pârâta C. S.A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului său şi respingerea acţiunii şi în ceea ce priveşte clauzele privind privind comisionul de procesare şi comisionul de administrare a creditului, restituirea sumelor încasate cu acest titlu, cu dobânda legală aferentă de la data achitării şi până la restituirea integrală a sumei.

Totodată, recurenta a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat caracterul obligatoriu al limitelor statuate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în judecarea recursului, prin interpretarea nelegală a celor reţinute de CJUE în cauza 621/17 şi a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, art. 969, 970 şi 1169 C. civ. de la 1864.

Potrivit recurentei, în dezlegarea caracterului abuziv al comisionului de procesare şi de administrare a creditului, instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, realizând doar o analiză formală a celor reţinute de CJUE în cauza C-621/17 şi a condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, încălcând astfel dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în rejudecare, instanţa de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.5 şi 3.7 din contractul de credit dedus judecăţii, urmând a ţine seama de toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum sunt acestea definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi de interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, privind criticile pe care instanţele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor ce reglementează comisioanele.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de apel în rejudecare, în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că o clauză, precum cele analizate în cadrul litigiului, nu poate fi considerată abuzivă raportat la lipsa enumerării tuturor contraprestaţiilor efectuate de bancă, în măsura în care aceasta cuprinde în mod expres cuantumul costurilor ce urmează a fi suportate de consumator, metoda de calcul şi scadenţa acestora.

Prin urmare, menţionează recurenta că procentul, metoda de calcul, cuantumul şi scadenţa acestor comisioane sunt informaţii cuprinse în contractul de credit şi în graficul de rambursare, care face parte integrantă din acesta, ambele asumate prin semnătură de către intimaţii-reclamanţi, iar instanţa de apel ar fi trebuit să reţină caracterul clar şi inteligibil al acestora.

În continuare, recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, rezumându-se la a aprecia că aceste comisioane nu sunt justificate, întrucât nu este suficient detaliată contraprestaţia băncii în cuprinsul clauzelor 3.5 şi 3.7 din contractul de credit.

Recurenta susţine că reclamanţii au fost informaţi cu privire la costurile creditului, informaţiile referitoare la cele două comisioane datorate au fost reiterate şi în cuprinsul graficului de rambursare înmânat clienţilor odată cu semnarea contractului de credit, existând în cuprinsul acestuia informaţii cu privire la sumele datorate lunar cu titlu de comisioane.

În aceste condiţii, rezultă că reclamanţii au fost în măsură să aprecieze pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă din contract, nedovedindu-se astfel, niciun dezechilibru semnificativ între prestaţiile dintre părţi sau reaua-credinţă a pârâtei.

În acest sens, recurenta a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv cauza C-415/11 Mohamed Aziz şi cauzele conexate C-224/19 si C-259/19, CY împotriva Caixa Bank S.A. si, respectiv LG, PK împotriva Banca Bilbao Vizcaya Argentaria S.A..

În concluzie, recurenta consideră că obligaţiile băncii, altele decât cea de acordare a creditului rezultă din prevederile contractuale, neputându-se reţine caracterul abuziv al unor clauze, doar pentru că strict în cuprinsul acestora nu au fost enumerate prestaţiile părţii, în condiţiile în care este evident că acele prestaţii au fost executate efectiv.

De asemenea, recurenta arată că instanţa de apel nu a avut în vedere, în analiza caracterului abuziv al clauzelor 3.5 si 3.7, faptul că aceste comisioane sunt legale, fiind prevăzute în convenţia de credit cu respectarea legislaţiei aplicabile, în vigoare la momentul încheierii contractului iar, ulterior, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 care a validat legalitatea perceperii atât a comisionului de procesare, cât şi a comisionului de administrare a creditului prin prevederile art. 36.

Prin urmare, recurenta susţine că, deşi a dovedit inclusiv în faţa instanţei de apel că aceste comisioane sunt justificate, corespunzând unor serii de activităţi efectiv prestate de bancă în vederea acordării şi administrării creditului, instanţa a apreciat în mod nelegal că perceperea lor este abuzivă, în condiţiile în care acordarea creditului, care a generat seria de activităţi prestate pentru care au fost percepute comisionul de procesare şi de administrare a creditului, a profitat împrumutaţilor.

S-a mai susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, comisioanele de procesare şi de administrare sunt, de fapt, o dobandă mascată, motivele perceperii acestor comisioane fiind distincte de motivele perceperii dobânzii. Astfel, comisioanele de procesare şi administrare sunt percepute în vederea acoperirii costurilor legate de administrarea, acordarea şi procesarea creditului, pe când dobânda, ce reprezintă preţul lipsei folosinţei banilor, este plătită pentru atragerea resurselor financiare.

Recurenta-pârâtă a mai formulat o crititcă prin care susţine că motivarea instanţei de apel este contradictorie, întrucât, pe de o parte instanţa reţine, în mod nelegal, faptul că este nerelevantă în cauză legalitatea perceperii celor două comisioane, iar pe de altă parte aduce în discuţie nelegalitatea perceperii lor.

În consecinţă, în opinia recurentei, nelegalitatea deciziei atacate rezultă din lipsa analizării tuturor condiţiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi din nerespedarea deciziei CJUE pronunţate în cauza C-621/17 şi încălcarea, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

La 30 martie 2022 intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023.

La 16 ianuarie 2023, intimaţii-reclamanţi au depus la dosar note scrise, prin care au invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în susţinerea recursului, având în vedere că aceasta a executat benevol decizia civilă recurată, achitând sumele datorate, referitoare la comisionele de procesare şi administrare a creditului.

Referitor la excepţia lipsei de interes a recursului, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, având în vedere că recurenta-pârâtă a arătat în mod expres că înţelege să susţină în continuare calea de atac formulată, iar cu privire la plata efectuată la data de 21 noiembrie 2022 s-a învederat că aceasta a fost realizată în considerarea efectului executoriu al deciziei recurate, neavând semnificaţia unei achiesări în sensul prevăzut de art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este fondat pentru considerentele următoare:

În cauză, se constată că reclamanţii au formulat o acţiune întemeiată pe legislaţia privind protecţia consumatorilor, contestând, printre altele, mecanismul contractual referitor la comisioanele de administrare şi de procesare a creditului, solicitând în consecinţă constatarea caracterului abuziv al acestora.

Prin cererea de recurs s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu aplicarea greşită, prin decizia recurată, a normelor de drept material prevăzute de art. 969, 970 C. civ. şi Legea nr. 193/2000, susţinând că instanţa de apel a încălcat caracterul obligatoriu al limitelor statuate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în judecarea recursului, prin interpretarea nelegală a celor reţinute de CJUE în cauza 621/17 şi a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000.

Având în vedere aspectele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-621/17, în opinia recurentei, instanţa de apel ar fi trebuit să reţină caracterul clar şi inteligibil al clauzelor privind comisionele de procesare şi administrare, întrucât procentul, metoda de calcul, cuantumul şi scadenţa acestor comisioane sunt informaţii cuprinse în contractul de credit şi în graficul de rambursare, care face parte integrantă din acesta.

Instanţa de apel, rejudecând cauza, şi-a fondat raţionamentul care susţine soluţia pronunţată, pornind de la considerentul că nu se menţionează în contractul de credit care sunt serviciile bancare care sunt prestate pentru perceperea comisioanelor de procesare şi de administrare şi că banca nu a probat existenţa vreunei informări cu privire la motivele care justifică plata acestor comisioane. Totodată, s-a constatat că, în cauză, comisioanele de procesare şi administrare nu au fost definite în contract, fiind prevăzut doar cuantumul acestora şi scadenţele stabilite contractual. Un asemenea mod de stipulare al clauzelor contractuale referitoare la respectivele comisioane încalcă, în opinia instanţei de apel, exigenţele bunei-credinţe şi sunt de natură a crea un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât impun costuri în sarcina consumatorului, aparent fără a exista o raţiune a perceperii lor.

De asemenea, instanţa de apel a mai notat că pârâta a urmărit să mascheze o parte din dobândă sub forma comisionului de administrare, pentru a avea posibilitatea de a lansa pe piaţă o ofertă de credit cu dobândă atractivă şi de a profita de vulnerabilitatea unor clienţi atraşi de dobândă, fără a verifica costurile ascunse ale creditului. O astfel de practică este contrară cerinţelor bunei-credinţe şi este de natură să îi pună pe consumatori în situaţia de a achita, practic, două dobânzi, creându-se astfel un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte cu privire la nelegalitatea deciziei atacate, raportat la lipsa analizei tuturor condiţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi la nerespedarea deciziei CJUE pronunţate în cauza C-621/17, fiind încălcate, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, instanţa supremă subliniază că, deşi recurenta-pârâtă nu invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din felul în care au fost dezvoltate argumentele în cadrul cererii rezultă incidenţa acestui motiv de recurs, astfel încât calea extraordinară de atac va fi analizată şi din această perspectivă.

Cercetând actele dosarului, instanţa de recurs reţine că prin decizia nr. 994/14.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost casată decizia instanţei de apel pentru considerente privind modul în care trebuie analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate din convenţia de credit, efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. şi alţii), în cuprinsul căreia se subliniază că nu este necesară detalierea tuturor serviciilor furnizate de bancă în schimbul sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare sau acordare.

Prin urmare, în decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a clarificat chestiunea referitoare la elementele concrete care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil.

Verificând decizia instanţei de apel prin prisma criticilor invocate, se constată că decizia atacată nu conţine o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanţa a considerat că sunt abuzive comisioanele de administrare şi procesare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a efectuat o analiză incompletă, întrucât, din perspectiva caracterului clar şi inteligibil al clauzelor privind comisioanele de administrare şi procesare a creditului, examinarea s-a rezumat la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisioanelor în discuţie, nu sunt descrise în cuprinsul contractului. Totodată, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa bunei-credinţe, având în vedere că banca nu a specificat care sunt serviciile oferite pentru perceperea comisioanelor de administrare şi procesare, acestea nefiind definite în cadrul contractului. Prin urmare, s-a reţinut că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, acestea neaflându-se pe poziţii de egalitate.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Astfel, una dintre condiţiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiţii prezentând relevanţă obligaţia profesioniştilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Totodată, pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, atunci când se invocă lipsa contraprestaţiei băncii, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, încălcarea exigenţelor bunei-credinţe.

Se impune precizarea că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancţioneze practicile abuzive utilizate de profesionist în raport cu consumatorul şi nu deschiderea unei căi pentru acesta din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noţiunea de "clauză abuzivă", astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte reţine, în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzelor care conţin comisioanele de administrare şi procesare, că instanţa de apel a efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar şi inteligibil, limitându-se doar la constatarea că serviciile furnizate de bancă nu sunt descrise în cuprinsul contractului.

În acest sens, se reţine efectul obligatoriu al interpretării realizate de CJUE în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss). În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecăţii, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare, CJUE a statuat că "art. 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

Or, în cauză, instanţa de apel a restrâns analiza caracterului clar şi inteligibil al clauzelor privind comisioanele de administrare şi procesare doar la verificarea precizărilor privind detalierea serviciilor furnizate în schimbul sumelor achitate cu titlu de comision de administrare şi comision de procesare.

Totodată, Înalta Curte constată că este întemeiată şi critica recurentei-pârâte potrivit căreia, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că, în cauză, comisionul de administrare este, de fapt, o dobandă mascată, întrucât motivele perceperii acestui comision sunt distincte de motivele perceperii dobânzii, astfel cum a susţinut şi recurenta. Astfel, din denumirea comisionului de administrare se poate deduce care este sensul perceperii lui, ce servicii ale băncii acoperă, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu se contestă inexistenţa serviciilor prestate de către bancă, ci faptul că nu sunt descrise serviciile pentru a putea fi controlate şi verificate.

În decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17, Curtea de Justiţie a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisioanelor de administrare şi procesare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin art. 3.5 din contract părţile au stabilit obligaţia de plată a unui comision de procesare a cererii de credit în cuantum de 2,2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului care s-a plătit integral, la data tragerii creditului. Suma astfel reţinută a fost de 2.464 CHF.

De asemenea, conform art. 3.7 din contract, pentru monitorizarea de către bancă a utilizării sau rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de împrumutat în baza contractului de credit, acesta datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,23% ce se calculează prin aplicare la soldul creditor. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenţei fiecărei rate lunare.

Raportat la conţinutul clauzelor prevăzute la art. 3.5 şi 3.7 din contract, se poate concluziona că aceste clauze conţin toate elementele necesare pentru deplina informare a reclamanţilor, deoarece aceştia cunoşteau la momentul încheierii contractului care este valoarea economică a acestor obligaţii asumate prin raportare la valoarea sumei împrumutate.

Instanţa supremă reţine că, fiind indicată valoarea comisionului de procesare şi metodat de calcul a comisionului de administrare, aceste clauze transpun în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă, aşa încât, puteau fi evaluate, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultau din clauze.

În acest context, se constată că instanţa de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzelor care reglementează comisioanele de procesare şi administrare a creditului şi, cu toate acestea, a reţinut caracterul abuziv al acestor clauze, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorilor, în contradicţie cu cerinţa bunei-credinţe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa de apel va analiza în ce măsură a fost afectată situaţia juridică a reclamanţilor-consumatori, dacă aceştia s-au aflat într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică perceperea unor astfel de comisioane sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte observă că instanţa de apel a realizat o analiză formală a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi a deciziei pronunţate în cauza C-621/17 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în raport cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la limitele judecăţii stabilite prin decizia de casare

Prin urmare, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de apel va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă C. S.A. nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanţa de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată excepţia lipsei de interes a recursului.

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 719/2021 din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.