Contestație în anulare inadmisibilă pentru contestarea fondului cauzei privind recalcularea pensiei

Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1706/21.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 6204/2021 din 2 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că recursul a fost exercitat împotriva unei decizii definitive, prin care Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a pronunţat asupra apelului formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2183 din data de 25.03.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, obiectul cauzei constituindu-l recalcularea pensiei.

S-a arătat că acţiunea în care a fost pronunţată hotărârea recurată vizează un litigiu de asigurări sociale prin care reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei 206951/5.02.2020 prin care i-au fost revizuite drepturile de pensie şi emiterea unei noi decizii cu stabilirea unui punctaj corect.

Dând aplicare dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Fără să invoce un temei de drept, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1706 din 21.09.2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, invocând motive ce vizează fondul raportului juridic litigios, a arătat că toate deciziile de pensie emise de Casa Locală de Pensie Sector 2 sunt greşite, fiind emise cu nerespectarea legislaţiei, motiv pentru care a solicitat recalcularea cuantumului de pensie corespunzător unui punctaj mediu anual de 1,65454 plus restituirea valorii de 1601 RON şi diferenţele de pensie urmare a deciziilor emise în 13.12.2019 şi 05.02.2020, cu aplicarea art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti nu a formulat întâmpinare la contestaţia în anulare declarată de către reclamant.

La datele de 30 decembrie 2022 şi 13 ianuarie 2023, contestatorul A. a depus la dosar concluzii scrise prin care a menţionat că recursul trebuia să se judece conform Legii nr. 263/2010, art. 155 alin. (2).

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Motivele contestaţiei în anulare au caracter limitativ şi de strictă interpretare, calea de atac neputând fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

Contestaţia în anulare reglementată de art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs, respectiv în apel [art. 503 alin. (3) din C. proc. civ..] a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Or, contestatorul s-a declarat nemulţumit generic de hotărârea atacată, fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. prezentate anterior, susţinând că deciziile sale de pensie au fost calculate greşit, fiind emise cu nerespectarea legislaţiei sistemului public de pensie, prin urmare vizând aspecte ale fondului cauzei şi nu soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului prin decizia atacată.

Prin urmare, niciunul dintre argumentele invocate nu ar putea fi încadrat în cazurile de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 din C. proc. civ., motiv pentru care instanţa va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

Obiectul contestaţiei în anulare (hotărârea dată în recurs), precum şi motivele pentru care aceasta poate fi retractată, nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile legal citate.

Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din Legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii.

Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 457 din C. proc. civ., care statuează asupra principiului legalităţii căilor de atac.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1706 din 21 septembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., neputând fi acordate, în consecinţă, ca urmare a culpei sale procesuale, nici cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1706 din 21 septembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2023.