Bankruptcy appeal inadmissible: prohibition against cassation under Law 85/2014 and unavailability of recourse for omitted constitutional referral order

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, la 21.10.2021, sub nr. x/2021, creditorul A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. d), art. 65 şi art. 70 şi următoarele din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 112/2022 din 14 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a admis cererea creditoarei A. S.R.L. şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei B. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, la 08.03.2022, debitoarea B. S.R.L. a formulat declaraţie de apel prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul nerecunoaşterii calităţii de creditor a societăţii A. S.R.L., şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a arătat că motivele pe care se întemeiază declaraţia de apel, dezvoltarea lor şi mijloacele de probă vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În drept, declaraţia de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de B. S.R.L., cu obligarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocaţial diminuat.

Împotriva acestei decizii, la 05.10.2022 ora 23:34, înregistrată la 06.10.2022 la registratura Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, B. S.R.L. a transmis prin poşta electronică, cerere de recurs prin care solicită admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale a României în vederea judecării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1798 din C. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2021/a1, la data de 08.12.2022 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

În motivare, autoarea căii de atac arată că, deşi a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat, printre altele, şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1798 din C. civ., instanţa de apel a ignorat fără temei şi fără motivare solicitarea, contrar prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Mai arată recurenta că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se întemeiază pe încălcarea principiului egalităţii armelor, pe aparenţa de legitimitate, precum şi pe încălcarea normei constituţionale prevăzute de art. 124 alin. (2) din Constituţia României.

In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La 26.01.2023 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea recursului ca inadmisibil, admiterea excepţiei nulităţii şi respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 31.01.2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi art. 457 C. proc. civ., reţinând că în dosar nu există o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rămânând în pronunţare pe excepţia invocată.

Pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, Înalta Curte a amânat pronunţarea la 07.02.2023.

La 06.02.2023 recurenta a depus la dosar, prin poşta electronică, note scrise privind excepţia inadmisibilităţii recursului, în esenţă, pentru motivul că instanţa de apel a omis să pronunţe încheierea prevăzută la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, instanţa supremă reţine că acestea nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive." respectiv ale art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.", calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic este apelul, iar instanţa competentă să o judece este curtea de apel.

Totodată, potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie realizată în condiţiile legii.

Cauza are ca obiect recursul formulat de recurenta-debitoare, împotriva deciziei instanţei de apel prin care s-a soluţionat cererea de apel formulată de aceasta împotriva sentinţei tribunalului de deschidere a procedurii insolvenţei, la solicitarea creditoarei-intimate din prezentul dosar.

Astfel, litigiul priveşte procedura insolvenţei reglementată de dispoziţiile legii speciale aplicabilă în materia insolvenţei, nr. 85/2014, care cuprinde norme speciale, derogatorii de la cele de drept comun.

În cauză, recurentul susţine că cererea de recurs nu a fost formulată împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel cu privire la procedura insolvenţei ci pentru că aceasta a ignorat solicitarea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1798 din C. civ., solicitare invocată prin răspunsul la întâmpinare depus la 03.05.2022, în sensul că instanţa de apel a omis să pronunţe încheierea prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că, la termenul din 03.10.2022, la interpelarea instanţei de apel, apelanta, prin administrator, a arătat că răspunsul la întâmpinare depus la dosar la 03.05.2022 reprezintă motivele de apel, criticile pe care înţelege să le aducă sentinţei de fond.

Faţă de aceste susţineri, instanţa de apel reţinând faptul că apelul nu a fost motivat, respectiv că nu s-au prezentat motive de apel nici în cadrul declaraţiei de apel şi nici în termenul ulterior legal, a constatat că apelanta este decăzută din dreptul de a mai formula motive de apel.

În replică, apelantul, prin administrator, arată că susţine toate apărările făcute în întâmpinarea depusă la instanţa de fond.

Drept urmare, instanţa de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ. a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei lucrărilor dosarului de fond.

Prin urmare, cum în speţă, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1798 C. civ., în dosar nefiind pronunţată o încheiere de respingere în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte arată că recurentul nu avea la îndemână calea extraordinară de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Instanţa supremă reţine că principiul liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Contrar celor susţinute de recurentă, nu recursul este remediul procesual pus la îndemâna părţii pentru corectarea omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri incidentale, cum este cea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unui act normativ sau a unei norme incluse într-un atare act. Dimpotrivă, într-o asemenea situaţie, partea poate cere completarea hotărârii, în termenele şi condiţiile stipulate de art. 444 C. proc. civ.

Prin dispoziţiile art. 445 C. proc. civ. se instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în sensul că partea nu poate opta între a solicita completarea hotărârii sau a declara recurs. Aşadar, în mod evident, partea nu are deschisă calea procedurală aleasă.

Este de necontestat faptul că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2023.