Contractual liability of housing agency for delayed property delivery and nullity of cassation appeal for lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 5 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/luna (respectiv 6.060,21 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018) pentru perioada cuprinsă între 05.07.2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 05.07.2018, în total sumă provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.167,56 Iei la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.594,04 Iei/lună la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018) pentru perioada cuprinsă între 05.07.2015 şi 05.07.2018, în sumă totala de 43.200 euro (echivalentul a 201.385 RON la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S9, situată pe lotul nr. x, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9902/02.07.2004, compusă din 4 camere de locuit având o suprafaţă construită desfăşurată de 205,64 mp, din care suprafaţa utilă 146,75 mp;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 466,17 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018) pentru perioada cuprinsă între 05.07.2015 şi 05.07.2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.782,12 RON la cursul de 1 euro/4,6617 RON din 05.07.2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa de tip S9, situată pe lotul nr. x, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9902/02.07.2004, compusă din 4 camere de locuit având o suprafaţă construită desfăşurată de 205,64 mp, din care suprafaţa utilă 146,75 mp; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a formulat întâmpinare şi cerere de chemare in garanţie.

Prin întâmpinare, a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantelor, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

Prin cererea de chemare în garanţie formulată împotriva constructorului C. S.R.L. s-a solicitat ca, în măsura în care pârâta va cădea în pretenţii în urma soluţionării prezentului dosar, chematul în garanţie să execute obligaţia, conform contractului de antrepriză generală nr. x/19.04.2004 preluat prin contractul de cesiune x/7.08.2012 şi a contractului de execuţie lucrări de remedieri nr. x/24.09.2012.

Prin încheierea din 8 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civilă în soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă specializată în soluţionarea dosarelor cu profesionişti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 16.04.2019, sub nr. x/2018*.

Cu ocazia cercetării în fond a cauzei a fost efectuată o expertiză judiciară, care a concluzionat că, pentru perioada 05.07.2015-31.12.2019, chiria pentru un imobil similar cu cel contractat de reclamantă, într-o zonă similară cu cea proiectată pentru cartierul Henri Coandă, este de 53.822 euro.

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată şi a admis în principiu cererea de chemare în garanţie.

La termenul din 27 mai 2020, Tribunalul a pus în discuţie obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, reţinând cauza în pronunţare asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă. De asemenea, a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Reclamantele, prin reprezentant convenţional, au depus cerere de precizare a pretenţiilor şi notă de cheltuieli de judecată, solicitând ca instanţa să ia act de majorarea pretenţiilor acestora în conformitate cu concluziile expertizei. Totodată, au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata daunelor conform cererii precizate şi respingerea cererii de chemare în garanţie, cu cheltuieli de judecată, sens în care au depus dovada cheltuielilor constând în onorariu avocat.

De asemenea, au solicitat ca dispozitivul sentinţei ce se va pronunţa de către această instanţă să cuprindă solicitările acestora până la data de 31.12.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 564 din 10 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins obiecţiunile la expertiză formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi chemata în garanţie C. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 53.822 euro în echivalent în RON raportat la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii (reprezentând contravaloare lipsă folosinţă pentru perioada 05.07.2015-31.12.2019), respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.508,98 RON.

Împotriva încheierii de şedinţă din 18 septembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 564 din 10 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a declarat apel pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin care a solicitat modificarea încheierii şi a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1080A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.09.2019 şi a sentinţei civile nr. 564/10.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta Agenţia Naţionala pentru Locuinţe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1080A/202I din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, în rejudecare după casare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018*, la data de 16.09.2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit legea, fiind incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta-pârâtă susţine că, în baza contractului de mandat, obligaţia A.N.L. este aceea de a urmări executarea lucrărilor (nu de a finaliza locuinţa) şi de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, arată că, în baza contractului de construire (la care A.N.L. nu este parte), obligaţia de predare a locuinţei revine constructorului, A.N.L., în calitate de mandatar, având doar obligaţia de supraveghere a execuţiei lucrărilor. Prin urmare, susţine că între A.N.L. şi intimate nu există raporturi juridice contractuale din care să decurgă pentru Agenţie obligaţia de predare a locuinţei şi, implicit, răspunderea pentru prejudiciul creat de constructor.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că intimatele au înţeles să-şi stabilească o relaţie contractuală proprie, directă, cu constructorul, în această relaţie exclusivă fiind stipulată în mod expres obligaţia constructorului de a achita acestora penalităţi de întârziere, în cazul depăşirii termenului de finalizare a locuinţei.

În continuare, evocând aspecte doctrinare cu privire la deosebirea dintre antrepriză şi mandat, autoarea recursului susţine că nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar, nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt, după cum pare sau nu mai favorabil, la fel cum extinderea sau restrângerea limitelor mandatului acordat expres, în scris, de intimat, şi acceptat în acelaşi mod de mandatar, nu se poate "deduce" sau nu se poate prezuma doar pentru că, într-o anumită situaţie, aceasta apare ca fiind mai favorabilă.

Totodată, făcând referire la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta-pârâtă afirmă că a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin mandat, notificând constructorii în repetate rânduri, asigurând posibilitatea schimbării constructorilor, identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor, făcând diligenţe pe lângă autorităţile publice, în vederea realizării utilităţilor din cartierul Henri Coandă, toate acestea în condiţiile în care respectiva obligaţie revenea în exclusivitate părţilor semnatare ale Convenţiei nr. 1909, care şi-au asumat responsabilitatea realizării acestora.

În continuare, evocând un considerent din decizia recurată, în care Curtea a reţinut că " (...) apărările ANL au avut în vedere data de 07.10.2020, nefiind, pe cale de consecinţă, relevante pentru perioada supusă analizei şi anume 05.07.2015-31.12.2019. Apelanta nu a formulat nicio apărare, nedepunănd nici înscrisuri doveditoare, pentru a proba stadiul execuţiei utilităţilor şi a infrastructurii în perioada menţionată", recurenta-pârâtă a susţinut că, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că s-a implicat activ de la începutul lucrărilor în amplasament, respectiv din anul 2005 şi până în prezent, iar demersurile A.N.L. au condus la realizarea utilităţilor pentru zona Băneasa - sector 1, unde se află şi lotul intimatelor, respectiv reţeaua de energie electrică este recepţionată şi este funcţională, reţeaua de gaze naturale este executată şi funcţională, iar reţeaua de apă şi canalizare este finalizată (sens în care anexează adrese PMB). În combaterea celor reţinute de instanţa de apel, arată că depune la dosar diligenţele întreprinse de A.N.L. în perioada 2015-2019.

În continuare, arată că, tot în cuprinsul motivării deciziei recurate, se susţine faptul că: " A.N.L. ca agenţie a statului trebuie să suporte riscul oricărei greşeli sau erori ce aparţine autorităţilor statului, erorile neputănd fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică in cauză (...)", ceea ce, în opinia recurentei, denotă faptul că instanţa a ignorat existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care autorităţile statului au fost obligate să realizeze utilităţile în amplasamentul Henri Coandă. În acest sens, face trimitere la sentinţa civilă nr. 620/27.01.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 3291/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. Mai arată că, în ceea ce priveşte Electrica S.A. - D., există o hotărâre pronunţată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1565/16.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care aceasta a fost obligată la proiectarea, finanţarea şi execuţia reţelelor de alimentare cu energie electrică în cartierul Henri Coandă.

În consecinţă, susţine că A.N.L. nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi pe care nicio altă prevedere legală nu i-o impune. Or, atât timp cât nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o (finalizarea locuinţei la termenul stipulat în contractul de construire cu utilităţi), nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

Prin urmare, arată că menţinerea în sarcina A.N.L. a existenţei unui prejudiciu pentru lipsa de folosinţă - pentru perioada 05.07.2015-31.12.2019, reprezintă o măsură abuzivă, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept, interpretarea greşită a actului dedus judecaţii neputând duce la atragerea răspunderii contractuale a Agenţiei, în condiţiile în care obligaţia de finalizare şi predare la termen a locuinţei este exclusiv în sarcina antreprenorului general, în baza contractului de construire, iar realizarea utilităţilor cade în sarcina autorităţilor locale (Convenţia nr. MM 1909/2004), în care A.N.L. nu este parte.

În ceea ce priveşte folosinţa, învederează că aceasta reprezintă posibilitatea pe care o are o persoană, în puterea unui drept, de a întrebuinţa un bun al său, de a-i culege fructele (inclusiv cele civile: chiria, renta, etc). În speţă însă, arată că, pentru a exista dreptul de a solicita "lipsa de folosinţă a imobilului", trebuie ca, în patrimoniul intimatelor, să se fi constituit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, or, la acest moment, intimatele nu au făcut dovada constituirii dreptului de proprietate - cu toate atributele sale - asupra imobilului cu privire la care solicită "lipsa de folosinţă", toate acestea în condiţiile în care singurul drept născut şi actual pe care intimatele îl au este dreptul de creanţă, în baza contractelor încheiate. În susţinerea afirmaţiilor sale, invocă decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 683/A/10.04.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, într-o speţă similară.

În încheiere, recurenta-pârâtă a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483, art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 28 septembrie 2021 cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-reclamante.

La 11 octombrie 2021, intimatele-reclamante, prin avocat, au formulat în termen legal, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, fără a depune şi dovezi în acest sens. Totodată, au învederat că recursul trebuie timbrat, întrucât veniturile rezultate din derularea programelor de credit ipotecar nu sunt venituri publice, ci venituri private, astfel încât nu se poate face aplicarea art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

La 18 octombrie 2021 întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte, care nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că în cuprinsul cererii de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 31 ianuarie 2023, pentru examinare admisibilitate recurs în completul de filtru.

La 30.01.2023 intimatele-reclamante, prin avocat, au formulat şi transmis la dosar, prin poşta electronică, cerere de probe şi note scrise asupra aspectului privind îndeplinirea obligaţiei de finanţare a intimatelor-reclamante şi asupra obligaţiei de rezultat a recurentei-pârâte conform contractului de mandat nr. x/04.05.2004.

La termenul de judecată din 31.01.2023, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru inexistenţa unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele hotărârii recurate şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma avută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Având în vedere că recurenta-pârâtă nu aduce în discuţie motive de nelegalitate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a procedat la administrarea şi aprecierea probatoriului, Înalta Curte reţine că susţinerile formulate se circumscriu exclusiv laturii de temeinicie, necenzurabile în recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Astfel, în privinţa pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivul de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Analizând cele susţinute prin cererea de recurs, se constată că recurenta-pârâtă încearcă să combată ceea ce a reţinut instanţa de apel, arătând că, potrivit contractului de mandat, obligaţia sa este aceea de a urmări executarea lucrărilor (nu de a finaliza locuinţa) şi de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinţei, obligaţie pe care a respectat-o şi a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit contractului de construire (la care nu este parte), obligaţia de predare a locuinţei revine constructorului şi, deci, nu poate fi trasă la răspundere pentru neîndeplinirea unei obligaţii pe care nu şi-a asumat-o contractual şi nicio altă prevedere legală nu i-o impune, pe cele de consecinţă neputând fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

Înalta Curte arată că aceste critici vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, aprecierea probatoriului administrat şi a situaţiei de fapt, care nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, ştiut fiind că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă (nu conduce la o nouă judecată în fond), prin care se asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate.

Mai mult, se constată că instanţa de apel, în vederea stabilirii întinderii răspunderii recurentei-pârâte a analizat apelul acesteia atât din perspectiva obligaţiilor ce ii incumbă potrivit contractelor de mandat nr. x încheiat între părţi la 04.05.2004, şi antrepriză generală nr. x/19.04.2004, cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 152/2008 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, reţinând că: "(...) obligaţiile stabilite de lege în sarcina apelantei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, ce au constitut baza legală a încheierii contractului de mandat între părţi, au imprimat obligaţiilor contractuale astfel asumate o particularitate derivată din lege, având semnificaţia depăşirii sferei obligaţiilor de diligenţă ce se asumă în general de mandatar în cadrul unui raport juridic de mandat. (...) încheierea contractului de mandat a avut ca premiză şi contractul de antrepriză generală nr. x/19.04.2004 (...) obligaţia asumată de Agenţie (...) înglobând, în mod logic, şi obligaţia (...) de a efectua demersurile necesare, la forurile abilitate, în vederea asigurării infrastructurii şi a utilităţilor (art. 19 alin. (3) din contractul de antrepriză generală). Neîndeplinirea acestei obligaţii determină prin ea însăşi neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de mandat, având ca scop tocmai predarea locuinţei la cheie, în vederea asigurării folosinţei acesteia de către beneficiar, potrivit obiectivului asumat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin iniţierea programului guvernamental de locuinţe Henri Coandă.".

Cel de al doilea considerent evocat de recurenta-pârâtă, în sensul că aceasta, ca agenţie a statului, trebuie să suporte riscul oricărei greşeli sau erori ce aparţine autorităţilor publice, erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică, nu aparţine propriu-zis instanţei de apel, ci se regăseşte în cuprinsul deciziei recurate în contextul în care instanţa analizează criticile aduse de agenţie prin cererea de apel sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Relevant în acest sens este paragraful de la pagina 10 a deciziei recurate, în care instanţa de apel consemnează critica pârâtei faţă de un considerent al primei instanţe de fond, paragraf ce a fost preluat în recurs ca şi cum ar fi o critică adusă unui considerent propriu al instanţei de apel.

În realitate însă, recurenta-pârâtă nu a reprodus întregul paragraf în care instanţa de apel a redat respectiva critică, eliminând însăşi formularea de început prin care instanţa de apel a reprodus o critică a agenţiei: "Apelanta a mai arătat că prima instanţă, în motivare, reţine că ANL ca agenţie a statului trebuie să suporte riscul oricărei greşeli sau erori ce aparţine autoritarilor statului, erorile neputând fi remediate cu suportarea riscului de către persoana fizică în cauză, care ar fi expusă unei sarcini excesive şi disproporţionale, ignorând existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care autorităţile statului au fost obligate să realizeze utilităţile în amplasamentul Henri Coandă.".

Aşadar, acesta nu este un considerent propriu al instanţei de apel folosit în motivarea deciziei recurate, ci reprezintă însăşi critica formulată prin cererea de apel faţă de un considerent al primei instanţe de fond, şi pe care Curtea, în mod firesc, l-a redat.

De asemenea, din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi desprinse nici critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă limitându-se la a afirma că "(...) menţinerea în sarcina ANL a existenţei unui prejudiciu pentru lipsa de folosinţă - pentru perioada 05.07.2015-31.12.2019, reprezintă o măsură abuzivă, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept.", fără a arăta, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel, or, în lipsa unor minime consideraţii cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de instanţa de apel, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalităţii deciziei recurate.

Acesta întrucât exigenţele reglementate de legiuitor prin prevederile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. impun în sarcina titularului căii de atac a recursului obligaţia formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 1080A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 1080A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2023.