Cassation appeal annulled for lack of legal grounds challenging nullity of public property partnership agreement

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data 02.10.2015, sub nr. x/2014* (în urma declinării de competenţă), reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI, B., C. S.R.L. şi D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la următoarele:

1. pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada 02.04.2012 - 02.09.2014, să achite reclamantei suma de 3.000 euro plus T.V.A./lună, sumă ce reprezintă profitul nerealizat în această perioadă, respectiv 107.880 euro, TVA inclus, în RON, la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii;

2. achitarea sumei de 15.000 euro plus T.V.A. în RON, la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, reprezentând degradarea investiţiei efectuate de reclamantă în imobil, degradare apărută în perioada 02.04.2012 - 02.09.2014;

3. achitarea sumei de 30.000 de euro, echivalent RON, la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, reprezentând pierderea cotei de piaţă prin oprirea activităţii comerciale a reclamantei la punctul de lucru din Bucureşti, Şoseaua x, Sector l;

4. dobânda legală până la data achitării efective a pretenţiilor enunţate la punctele anterioare, precum şi a cheltuielilor efectuate de realizarea drepturilor reclamantei, respectiv onorariu avocat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, 1350 C. civ.

La termenul din 9 noiembrie 2016, instanţa a luat act de faptul că pârâta D., prin curator, a înţeles să renunţe la excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei, în persoana administratorului E., în raport de înscrisurile depuse la dosar.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C. S.R.L. şi B..

Prin sentinta civilă nr. 167 din 5 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii MINISTERUL TINERETULUI Şl SPORTULUI şi D., prin curator F..

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat anularea sentinţei civile apelate, admiterea plângerii depuse şi obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1085/2021 din 10 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 167/05.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI şi D., prin curator F..

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, admiterea plângerii introductive, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2014*, la data de 02.09.2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

În motivare, autoarea recursului a arătat că instanţele de apel şi de fond au analizat şi reţinut, (după administrarea probatoriilor pe parcursul a 6 ani, respectiv expertiza contabila şi expertiza construcţii) faptul că Asocierea încheiată la 02.08.2009 între recurentă şi D. era lovită de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, nu putea produce efecte juridice, în totală eroare de aplicare a textelor de lege invocate de către pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi adoptată de către instanţa de fond, fără a se fi conchis în privinţa modalităţii corecte de aplicare a legii.

Astfel, arată că, prin Acordul de Asociere încheiat la 02.08.2009, nu era prevăzută înstrăinarea bunurilor deţinute de către D.. Această interpretare a fost eronată şi forţată cu scopul evident de a se evita pronunţarea unei soluţii coerente în conformitate cu probatoriile administrate pe parcursul litigiului.

Mai arată că Asocierea nou înfiinţată şi-a desfăşurat activitatea după următoarele principii: asistenţă comercială financiară, managerială şi juridică şi prioritate în prestarea de servicii în vederea realizării scopului contractului, precum şi faptul că acordul de asociere are o perioadă de valabilitate de 30 de ani, respectiv până în 17.08.2039.

În continuare, susţine că instanţa de fond a dat o interpretare eronată prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu scopul vădit de a evita soluţionarea dosarului în lumina probatoriului deja administrat, fără a ţine cont că, prin încheierea nr. 39830/19.06.2014, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 a recunoscut Contractul de Asociere în Participaţiune nr. x/20.08.2009, înregistrându-se astfel dreptul reclamantei de a desfăşura activităţi comerciale conform actului menţionat.

Totodată, susţine că, de aici rezultă faptul că, în privinţa acestui imobil, D. deţinea toate drepturile prevăzute de C. civ. şi putea dispune asupra imobilului în suprafaţă de 705 mp cu referinţa clădirea P - Sala de popice şi anexele aferente, identificată în cartea funciară nr. x situat în Şoseaua x, Sector l, Bucureşti.

De asemenea, arată că sancţiunea invocată prin sentinţa civilă apelată, respectiv constatarea nulităţii absolute, având ca rezultat faptul că Asocierea nu produce efecte juridice, s-a bazat în mod eronat pe prevederile Legii nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, respectiv art. 11 alin. (1) şi (2) din lege.

În continuare, arată că, la o analiza corectă a conţinutului şi aplicării art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, raportat la obiectul cererii şi întinderea contractului supus discuţiei, se observă în mod evident şi clar că nu este adecvată şi acceptabilă speţei.

Pe cale de consecinţă, recurenta susţine că instanţa de fond s-a pronunţat denaturat, fapt care, în opinia sa, conduce la anularea sentinţei apelate.

În continuare, recurenta-reclamantă reproduce în integralitate cele solicitate şi susţinute prin cererea introductivă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 486 şi art. 488 C. proc. civ.

La 14 septembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI.

La 17 septembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât D..

La 12 octombrie 2021, intimatul-pârât MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu toate acestea, fără a invoca în mod explicit excepţia nulităţii recursului, intimatul-pârât a învederat, cu titlu preliminar faţă de aspectele expuse prin cererea de recurs, faptul că nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

La 18 octombrie 2021, întâmpinarea depusă de intimatul-pârât MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI a fost comunicată recurentei-reclamante.

La 27 octombrie 2021, recurenta-reclamantă a depus, în termen legal răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esenţă, cele susţinute prin cererea de recurs, conchizând în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat fără o bază concretă şi legală, fapt care conduce la anularea sentinţei apelate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că cererea de recurs nu îndeplineşte în totalitate cerinţele intrinseci prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerinţa referitoare la menţiunea prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 08 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

La 25 noiembrie 2022, recurenta-reclamantă a transmis la dosar, prin poşta electronică, punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care, după reluarea concluziei magistratului-asistent raportor privind nulitatea recursului declarat datorită inexistenţei unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate, a arătat că prin cererea de recurs a criticat interpretarea greşită dată de instanţa de fond şi de apel art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi, totodată, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După reiterarea a celor susţinute prin cererea de recurs şi răspunsul la întâmpinare, în final, recurentul-reclamant arată că depune punctul de vedere pentru îndeplinirea obligaţiilor procedurale şi cu scopul de a primi o cercetare judecătorească naţională, pentru a evita declanşarea procedurilor CEDO.

Prin rezoluţia din 29 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 31 ianuarie 2023, pentru examinare admisibilitate recurs în completul de filtru.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului pentru inexistenţa unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele hotărârii recurate şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în forma avută înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, în realitate, aşa-zisele critici formulate de recurenta-reclamantă se prezintă sub forma unei reproduceri ad litteram a susţinerilor din apel (prin care au fost formulate critici împotriva hotărârii primei instanţe de fond), fără a fi dezvoltate critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu aduce în discuţie motive de nelegalitate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care atât instanţa de apel cât şi cea de fond au apreciat probatoriul administrat în cauză (expertiza contabila şi expertiza construcţii), Înalta Curte reţine că susţinerile formulate se circumscriu exclusiv laturii de temeinicie, necenzurabile în recurs prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Aşadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Chiar dacă recurentul-reclamant, prin punctul de vedere formulat la raportul asupra admisibilităţii recursului, a indicat drept motive de recurs cele corespunzătoare pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., niciuna din criticile formulate nu se circumscrie motivelor de casare indicate, dar nici altor motive de nelegalitate.

Astfel, în privinţa pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că motivul de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat apelul recurentei, relevant în acest sens fiind cele reţinute în primul paragraf al paginii 6 din decizia recurată, prin care s-a arătat că "(...) prin H.G. nr. 829/12.10.1999 (...) s-a aprobat transmiterea din administrarea D. in administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului a terenului situat in Bucureşti, Şos. x. La momentul intrării in vigoare a acestei hotărâri s-a abrogat Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2072/6.10.1956 privind trecerea terenului in folosinţa gratuită şi fără termen a D.. Prin urmare, la momentul încheierii contractului de asociere in participaţiune nr. x/20.08.2009, terenul pe care se află edificate construcţiile aduse ca aport în asociere nu se mai afla in administrarea intimatei pârâte D..".

Mai arată instanţa de apel, cu privire la construcţiile ce au făcut obiectul asocierii în participaţiune, că: "(...) din considerentele deciziei civile nr. 777/01.11.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă in dosarul nr. x/2005 rezultă că nici aceste construcţii nu se aflau in proprietatea sau administrarea intimatei pârâte D. şi prin urmare nu puteau constitui contribuţia pârâtei la asocierea in participaţiune, astfel încât contractul nu a fost încheiat in mod valabil, aşa cum a reţinut şi prima instanţă. Astfel, in considerentele deciziei menţionate s-a arătat că Statul Român este proprietarul construcţiilor, acesta dobândind dreptul de proprietate pe calea accesiunii imobiliare, in temeiul art. 492 C. civ..".

Prin urmare, recurenta nu a arătat de ce apreciază decizia atacată ca fiind nemotivată şi nici sub ce aspect considerentele deciziei susarătate pot fi considerate contradictorii.

De asemenea, criticile formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu pot fi circumscrise nici celuilalt motiv de casare, indicat prin punctul de vedere la raport, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispoziţia legală la care a făcut referire, respectiv art. 11 din Legea nr. 213/1998, fiind invocată în mod formal, fără a fi raportată la raţionamentul instanţei de apel, în sensul de a arăta, în concret, în ce modalitate a fost nesocotită.

Or, exigenţele reglementate de legiuitor prin prevederile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. impun în sarcina titularului căii de atac a recursului obligaţia formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085/2021 din 10 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1085/2021 din 10 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2023.