Inadmissibility of appeal against final venue-change order under Civil Procedure Code art. 40(4)

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Examinând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, instanţa supremă constată următoarele:

Prin cererea transmisă prin poşta electronică la 25.10.2022, înregistrată la aceeaşi dată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

La data de 7 decembrie 2022 petentul A. a transmis la dosar, prin poştă electronică, note de şedinţă, prin care a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din acelaşi cod, apreciind că această normă este neclară şi ambiguă în privinţa cererii de strămutare, astfel că se încalcă art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Prin încheierea de şedinţă nr. 2666 din 08.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, ca inadmisibilă, încheierea fiind dată fără nicio cale de atac.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din acelaşi cod, cu menţiunea că motivele de recurs urmează a fi depuse după primirea motivării încheierii de respingere a cererii formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2022*, la data de 12.12.2022 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de şedinţă nr. 2666 din 08.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, instanţa supremă reţine că acestea nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ. din 1865: "Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac.".

În conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, pot fi recurate hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Art 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. din 1865 prevede că sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie realizată în condiţiile legii.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Înalta Curte, analizând considerentele încheierii recurate constată că, raportat la stadiul dosarului a cărui strămutare s-a solicitat, instanţa nu a analizat cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţinarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din C. proc. civ. din 1865, coroborate cu art. 39 din acelaşi cod, considerând că astfel s-ar antama fondul cererii de strămutare, prioritar la acel moment fiind aspectul admisibilităţii incidentului procedural cu privire la instanţa sesizată, al cărui scop era acela de a asigura condiţiile optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată.

Prin urmare, cum în speţă, instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul nu avea la îndemână calea de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşadar, nesoluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi criticată pe calea recursului, întrucât procedura reglementată de art. 281 indice 2 C. proc. civ., din 1865 este obligatorie. Altfel spus, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea prezentei căi de atac, aşa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 281 indice 2 a C. proc. civ.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului împotriva hotărârii de soluţionare a cererii de strămutare, instanţa supremă aminteşte Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 65/2014, 902/2008, 468/2008, 624/2007, 56/2002, 92/1996, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din C. proc. civ. din 1865, în considerentele cărora s-a reţinut în esenţă, faptul că prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite, fiind dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă nici unei căi de atac, dat fiind faptul că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Instanţa supremă reţine că principiul liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Este de necontestat faptul că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În raport de dispoziţiile art. 40 alin. (4) şi art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, precum şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 299 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa supremă reţine că în materia strămutării nu este reglementată calea de atac a recursului.

Faţa de dispoziţiile legale menţionate, încheierea recurată în prezenta cauză, nu este supusă nici unei căi de atac, iar exercitând calea extraordinară de atac, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 2666 din 08.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 2666 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 2666 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2023.